cutremura vtr [At: PSALT. 114/4 / V: ~trăm~, ~trim~ / Pzi: cutremur / E: ml *contremule, -are cf tremura, cutremur] 1-2 A tremura sau a face să tremure, să se zguduie. 3-4 A (se) înfiora. 5-6 (Pex) A (se) îngrozi. 7-8 (D. pământ) A (se) zgudui din cauza unui cutremur (2).

CUTREMURÁ, cutremúr, vb. I. Refl. 1. (Despre pămînt) A se zgudui din cauza unui cutremur, a suferi o zguduire seismică. Se cutremură pămîntul, văile răsună, mările clocotesc și peștii din ele se sparie. GREANGĂ, P. 54. ♦ (Despre obiecte acționate de cineva) A se zgudui, a se clătina, a se scutura, a tremura. I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, L. 9. ◊ (Prin exagerare) Cerurile clocoteau subt descărcările zguduitoare ale tunetelor și pămîntul înfricoșat se cutremura nemernic... sub ropotul de trăsnete. HOGAȘ, M. N. 176. Răcnea de se cutremurau codrii. ISPIRESCU, L. 17. ◊ Tranz. Tresărind în cercuri albe, El [lacul] cutremură o barcă. EMINESCU, O. I 74. ◊ (Prin exagerare) Porunca luiDima a izbucnit cutremurînd... zidurile vechi. GALAN, Z. R. 247. Trîmbița de alamă cutremura castelul. VLAHUȚĂ, O. A. 152. 2. Fig. (Despre oameni) A se înfiora, a tresări (de spaimă, de scîrbă); p. e xt. a se înspăimînta, a se îngrozire cutremurară la un astfel de gînd. SAHIA, N. 105. Să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost-nainte vremuri. IOSIF, PATR. 5. Auziră, la o depărtare, o strigătură puternică. Toți se cutremurară. RETEGANUL, P. II 41. Sufletul lui se cutremura la gîndirea că nu va putea scutura greutatea acestui amor. EMINESCU, N. 71. ◊ Tranz. Un fulger și-a deschis cărare, Cutremurîndu-mi pieptul șubred. GOGA, C. P. 11. Mai aruncă-ți o privire... Peste vechea zbuciumare ce cutremură-al meu piept. MACEDONSKI, O. I 272. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMINESCU, O. I 155.

A CUTREMURÁ cutrémur tranz. A face să se cutremure. /<lat. contremulare

A SE CUTREMURÁ mă cutrémur intranz. 1) A se zgudui sub acțiunea unui cutremur. 2) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se clătina; a se legăna. 3) fig. (despre persoane) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înfiora; a se înspăimânta. /<lat. contremulare

cutremurà v. a tremura din toate puterile, a se înfiora. [Cf. lat. CONTREMULUS, care tremură foarte].

2) cutrémur, a -á v. tr. (lat. contrémulo, -trĕmulare saŭ rom. cu și tremur). Zguduĭ din temelie, zguduĭ tare: acest om cutremură casa cînd merge. Fig. Îngrozesc: mă cutremurĭ cu vorba asta. V. refl. Tremur din temelie: pămîntu s’a cutremurat. Fig. Mă îngrozesc: auzind trista veste, s’a cutremurat.

cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură

cutremurá vb. (sil. -tre-), ind. prez. 1 sg. cutrémur, 3 sg. și pl. cutrémură

CUTREMURÁ vb. 1. a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgâlțâi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 2. a se clătina, a dârdâi, a dudui, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (Se ~ pereții când trec mașinile.) 3. a se înfiora, a se scutura, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 4. v. îngrozi.

CUTREMURA vb. 1. a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 2. a se clătina, a dîrdîi, a dudui, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (Se ~ pereții.) 3. a se înfiora, a se scutura, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 4. a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (Se ~ la auzul acestei vești.)

cutremurá (cutrémur, cutremurát), vb. – 1. A face să tremure. 2. A scutura, a clătina. – 3. A înfiora, a inspira teamă, a îngrozi. – 4. (Refl.) A se cutremura pămîntul ca urmare a unui seism. – 5. (Refl.) A se speria. – Mr. cutream(b)ur, megl. cutrumur. Lat. *contrĕmŭlāre (Pușcariu 475; DAR). Este de asemenea posibil să fie vorba de o der. internă de la tremura, cu cu- expresiv. – Der. cutremur, s. n. (scuturătură; tremur; seism; teroare); cutremurător, adj. (îngrozitor).