creatură sf [At: NEGRUZZI, S. I, 143 / P: cre-a~ / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: fr créature, lat, it creatura] 1 Om. 2 Ființă. 3 Animal. 4 Monstru. 5 (Bis) Orice creație a lui Dumnezeu. 6 (Prt) Individ. 6 (Înv) Fiu în raport cu părinții. 8-9 Persoană care își datorează (averea), (situația sau) poziția socială unei persoane influente.

CREATÚRĂ, creaturi, s. f. 1. Ființă vie, făptură; (peiorativ) om, individ. Creaturi de felul celei care ședea lîngă mine mai văzusem. GALACTION, O. I 57. 2. (În vechiul regim; urmat de determinări în genitiv) Persoană care s-a ridicat nu prin merite personale, ci datorită protecției cuiva; protejat al unui om influent, ale cărui dorințe le îndeplinește cu fidelitate. X este o creatură a prefectului.Pronunțat: cre-a-.

CREATÚRĂ s.f. Ființă, făptură; (peior.) individ. ♦ Protejat, acolit (al unui om influent). [Cf. fr. créature, lat. creatura].

CREATÚRĂ s. f. ființă umană, făptură; (peior.) individ. (< fr. créature, lat. creatura)

CREATÚRĂ ~i f. 1) peior. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate; făptură; viețuitoare; animal. 2) fam. Persoană care trezește neîncredere; om suspect; individ. [Sil. cre-a-] /<fr. créature, lat. creatura

creatură f. 1. ființă creată; 2. omul, în opozițiune cu D-zeu: 3. fig. persoană care datorește alteia poziția ori averea ei.

*creatúră (ea 2 silabe) f., pl. ĭ (lat. creatura). Ființă creată, făptură. Om (față de Dumnezeŭ). Fig. Persoană care datorește alteĭa pozițiunea saŭ averea eĭ: acest om e creatura ministruluĭ.

creatúră (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatúrii; pl. creatúri

creatúră s. f. (sil. cre-a-), g.-d. art. creatúrii; pl. creatúri

creatură (e-a)

CREATÚRĂ s. v. animal.

CREATÚRĂ s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.

CREATURĂ s. animal, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvîntător, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură.

creatură s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ.