CRĂÍE, crăii, s. f. (În basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie.

crăie sf [At: (a. 1650) EUSTRATIE, ap. GCR I, 235/35 / V: ~iie / Pl: ~ii / E: crai + -ie] (Înv) 1-4 Țară stăpânită de un crai (1-4). 5-8 Demnitate de crai (1-4).

CRĂÍE, crăii, s. f. (Poetic sau în basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie.

CRĂÍE ~i f. înv. folc. Stat condus de un crai; împărăție. [Sil. cră-i-e] /crai + suf. ~ie

crăie f. regat (vorbă ieșită din uz): vechea crăie a Daciei BĂLC.

crăíe f. Vechĭ. Regat orĭ principat.

CRĂÍIE, crăii, s. f. (Astăzi numai poetic sau în basme) Țară peste care domnește un crai; regat, împărăție. Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului, și crăiia istuilalt, la altă margine. CREANGĂ, P. 183. Eu țiu frînele crăiiei În părțile Arăpiei. TEODORESCU, P. P. 105.

CRĂÍIE, crăii, s. f. (Astăzi poetic sau în basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție. – Din crai + suf. -ie.

crăíe (înv.) s. f., art. crăía, g.-d. art. crăíei; pl. crăíi, art. crăíile

crăíe s. f., art. crăía, g.-d. art. crăíei; pl. crăii, art. crăíile

CRĂÍE s. v. imperiu, împărăție, monarhie, regat.

crăie s. v. IMPERIU. ÎMPĂRĂȚIE. MONARHIE. REGAT.