CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. 3. Părere, idee; reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis.

considerație sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 309 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr considération, lat consideratio, -onis] 1 Prețuire. 2 Examinare. 3 (Îe) A avea (sau a lua) în – A ține seama de... 4 Motiv. 5 Opinie. 6 Reflecție. 7 (Înv) Reputație.

CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. ◊ Expr. A avea (sau a lua) în considerație = a ține seama de..., a avea în vedere. 3. Părere, idee, reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis.

CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Motiv, rațiune, considerent. Considerații de ordin secundar. ◊ Expr. A avea (sau a lua) în considerație = a avea în vedere, a ține seamă de... 2. Reflecție, părere, idee. Relația manuscriptă a domnului. Paul de Marenne... rămasă în biblioteca națională pariziană cuprinde lungi considerații morale și filozofice. SADOVEANU, Z. C. 28. Voi să arăt numai niște considerații personale, care mi se par adevărate. GHEREA, ST. CR. II 105. 3. Stimă, respect. A arăta cuiva cea mai mare considerație. ▭ Înzestrat cu o înțelegere rară, dezvoltată încă prin studii serioase, și cu mult curaj cetățenesc, Miran [Costin] dobîndi îndată o mare considerație între compatrioții săi. BĂLCESCU, O. I 184. – Pronunțat: -ți-e.

CONSIDERÁȚIE s.f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. ◊ A avea (sau a lua) în considerație = a ține seama de..., a avea în vedere. 3. Părere, reflecție, idee. [Gen. -iei, var. considerațiune s.f. / cf. fr. considération, lat. consideratio].

CONSIDERÁȚIE s. f. 1. stimă, respect. 2. motiv, considerent, rațiune. ♦ a avea (sau a lua) în ~ = a ține seama de..., a avea în vedere. 3. părere, reflecție, idee. (< fr. considération, lat. consideratio)

CONSIDERÁȚIE ~i f. Sentiment de stimă înaltă față de o persoană; deferență; condescendență. ◊ A avea (sau a lua) în ~ a avea în vedere; a ține cont. [Art. considerația; G.-D. considerației; Sil. -ți-e] /<fr. considération, lat. consideratio, ~onis

considerațiune sf vz considerație

CONSIDERAȚIÚNE s.f. v. considerație.

considerați(un)e f. 1. fapta de a considera, cercetare atentivă: a lua în considerațiune; 2. rațiune, motiv: am cedat acestei considerațiuni; 3. stimă ce are lumea pentru cineva: el merită considerațiunea tuturor; 4. pl. reflexiuni, observațiuni.

*considerațiúne f. (lat. considerátio, -ónis). Atențiune, luare în samă: a lua pe cineva, a lua un lucru în considerațiune. Fig. Rațiune, motiv, punct de vedere: această considerațiune m’a decis, am cedat acesteĭ considerațiunĭ. Stimă: am mare (multă) considerațiune p. el, îl am în mare considerațiune. Pl. Reflexiunĭ, observațiunĭ. În considerațiunea unuĭ om, unuĭ lucru, din cauza stimeĭ saŭ importanțeĭ luĭ. – Ob. -áție.

consideráție (considerent, părere, stimă) (-ți-e) s. f., art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)

consideráție s. f. (sil. -ți-e), art. consideráția (sil. -ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (sil. -ți-i-)

considerație

CONSIDERÁȚIE s. 1. v. apreciere. 2. v. autoritate. 3. v. recunoaștere. 4. v. părere.

CONSIDERAȚIE s. 1. apreciere, atenție, cinste, cinstire, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de multă ~.) 2. ascendent, autoritate, influență, inrîurire, prestigiu, reputație, respect, stimă, trecere, vază, (înv.) înrîurită, (fig.) credit. (În ochii lor se bucura de o ~ suverană.) 3. apreciere, recunoaștere. (~ publică a meritelor sale.) 4. considerent, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Cîteva ~ asupra...)

Considerație ≠ desconsiderație, desconsiderare, dispreț