considerent sn [At: MAIORESCU D. I 92 / V: (iuz) ~rant / Pl: ~e / E: fr considerant] 12 Consideratzie (45). 3 Argument logic. 4 (Jur; lpl) Parte dintro hotarare a unui organ de jurisdictzie cuprinzand motivarea hotararii respective. corectata

CONSIDERÉNT considerente s. n. Motiv punct de vedere argument logic; consideratzie (1).

CONSIDERÉNT s.n. 1. Punct de vedere. ♦ Argument logic motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintro hotarare a unui organ de jurisdictzie cuprinzand motivarea solutziei date de acest organ. [Cf. fr. considérant].

CONSIDERÉNT s. n. 1. punct de vedere; parere. ◊ argument (logic) motiv. 2. (jur.; pl.) partea dintro hotarare a unui organ de jurisdictzie cu motivarea solutziei date de acest organ. (< fr. considérant)

CONSIDERÉNT ~e n. 1) Argument logic. 2) Pozitzie intelectuala; punct de vedere asupra unui lucru sau asupra unei persoane; parere; judecata; opinie. 3) jur. Factor care motiveaza o decizie a unui organ de jurisdictzie. /<fr. considérant

*consideránt n. pl. e (fr. considérant ild. and lat. considerandus care trebuĭe sa fie considerat; it. ando). Motivu care se intemeĭaza shi care procede o lege o sententza. Maĭ bine ar fi and. Fals ent.

considerént s. n. pl. considerénte

considerént s. n. pl. considerénte

CONSIDERÉNT s. 1. v. parere. 2. v. argument. 3. v. cauza.

CONSIDERENT s. 1. consideratzie constatare idee observare observatzie opinie parere reflectzie reflexie remarca. (Citeva ~ asupra...) 2. argument ratzionament (inv.) rezon. (Ia convins cu ~e logice.) 3. cauza mobil motiv pricina prilej ratziune temei (inv. shi pop.) cuvint (pop.) noima price (inv.) cap obiect povod rezon (fig.) izvor samintza. (~ care poate explica producerea unui fenomen.)