argumént sn [At: CANTEMIR I. I. I 9 / Pl: ~e (inv) ~uri / E: fr argument lat argumentum] 1 Ratzionament (sau dovada) ce sprijina o afirmatzie Si: (inv) cuvant. 2 (Ivr; ltm sau frm) Expunere pe scurt a contzinutului reprezentatziei artistice care urmeaza sa se joace. 3 (Mat) Variabila independenta a unei functzii.

ARGUMÉNT argumente s. n. Dovada adusa in sprijinul unui punct de vedere; proba. Argumentele lui se bazeaza pe lucruri disparate; paseri vint luna; cu toate acestea sint argumente. SADOVEANU Z. C. 20.

ARGUMÉNT argumente s. n. 1. Dovada adusa pentru a demonstra ceva; proba. 2. (Mat.) Variabila independenta a unei functziuni. Fr. argument (lat. lit. argumentum).

ARGUMÉNT s.n. 1. Dovada (propozitzie ratzionament) care se intemeiaza o demonstratzie; proba. 2. (Mat.) Variabila independenta a unei functzii. [< fr. argument lat. argumentum].

ARGUMÉNT s. n. 1. dovada (propozitzie ratzionament) care se intemeiaza o demonstratzie; proba. 2. (mat.) element din domeniul de definitzie al unei functzii; variabila independenta. 3. rezumat al unei piese de teatru al unei opere literare etc. 4. data folosita drept cheie in cursul unei sortari unei cautari intrun fishier. (< fr. argument lat. argumentum)

ARGUMÉNT ~e n. 1) Ratzionament folosit pentru a sustzine sau a respinge o afirmatzie. ~ concludent. ~e pro shi contra. 2) mat. Variabila independenta a unei functzii. /<lat. argumentum fr. argument

argument n. proba prin ratzionament.

*argumént n. pl. e (lat. argumentum). Ratzionament din care tragĭ o concluziune. Proba dovada.

argumént s. n. pl. arguménte

argumént s. n. pl. arguménte

ARGUMÉNT s. I. 1. considerent ratzionament (inv.) rezon. (Ia convins cu ~e logice.) 2. motiv motivare motivatzie. (Cel mai bun ~ adus in sprijinul optziunii sale.) 3. v. motiv. II. v. variabila independenta.

ARGUMENT s. 1. considerent ratzionament (inv.) rezon. (Ia convins cu ~e logice.) 2. motiv motivare motivatzie. (Cel mai bun ~ adus in sprijinul optziunii sale.) 3. dovada motiv temei. (Are ~e sa fie optimist.)

ARGUMENT (< fr. argument < lat. argumentum din arguere a proba) Ratzionament prin care dintruna sau mai multe propozitzii se deduce o concluzie ratzionament folosit de obicei de orator in sprijinul tezei sale. Argumentele oratorice pot fi directe shi indirecte. Cele directe au drept concluzie afirmarea tezei sustzinute de orator cele indirecte negarea ei. Totalitatea argumentelor directe poarta denumirea de confirmare (v.) ele intarind teza iar a celor indirecte de respingere acestea contribuind la respingerea obiectziunilor adversarului. Izvoarele argumentelor denumite shi locuri comune sau locurile argumentelor sint de doua feluri: intrinseci referitoare la subiect k definitzia enumerarea partzilor genul shi specia (v.) comparatzia contrariile repugnantele circumstantzele antecedentele consecventele cauza shi efect (v.) shi extrinseci care nu se refera la subiectul tratat dar care prin autoritatea lor pot caracteriza sau pot duce la constatarea unui fapt. Acestea sint mai mult de domeniul jurisprudentzei decit al artei oratorice. Argumentele constituie partea esentziala a unui discurs. Toate celelalte partzi converg spre ele. Retorii moderni folosesc k izvoare unele shtiintze shi arte (istoria filozofia etc.). Daca in demonstratzie accentul cade pe corectitudinea ratzionamentului in argumentatzie elementul principal il constituie eficientza acestuia in fatza auditoriului a carui adeziune la teza sustzinuta in discurs este urmarita de orator.

ARGUMÉNT (< fr. lat.) s. n. 1. Ratzionament sau p. gener. orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functzii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala shi dreapta care uneshte originea cu afixul unui numar complex masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ. LOG.) Denumire pentru unele ratzionamente concrete din istoria logicii shi filozofiei care prezinta un interes special: a. ontologic introdus de Anselm pentru a demonstra existentza lui Dumnezeu preluat apoi de Decartes; a. indoielii formulat de catre Decartes in vederea ashezarii cunoashterii pe baze sigure; a. bastonului incercare de a sili prin fortza pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana argumentare falsa prin referirea la calitatzile persoanei fara legatura logica cu ideea in discutzie; a. relativ la ignorantza bazat pe ignorantza interlocutorului; a. relativ la mila in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatzii (caz particular) cind cineva se refera la acordul majoritatzii.

APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) in fatza unui judecator bun argumentele valoreaza mai mult decat martorii Cicero „De republica” I 38 59.

ARGUMENTUM BACULINUM (lat.) argumentul batzului Dreptul roman admitea pentru dovedirea proprietatzii atingerea cu batzul a unui lucru. Ironic indica utilizarea fortzei drept argument suprem.

ULTIMA RATIO (REGIUM) (lat.) ultimul argument (al regilor) Cuvintele apartzinand lui Richelieu inscrise pe tunurile franceze iar mai tarziu pe cele prusiene.