ARGUMENT (< fr. argument < lat. argumentum din arguere a proba) Ratzionament prin care dintruna sau mai multe propozitzii se deduce o concluzie ratzionament folosit de obicei de orator in sprijinul tezei sale. Argumentele oratorice pot fi directe shi indirecte. Cele directe au drept concluzie afirmarea tezei sustzinute de orator cele indirecte negarea ei. Totalitatea argumentelor directe poarta denumirea de confirmare (v.) ele intarind teza iar a celor indirecte de respingere acestea contribuind la respingerea obiectziunilor adversarului. Izvoarele argumentelor denumite shi locuri comune sau locurile argumentelor sint de doua feluri: intrinseci referitoare la subiect k definitzia enumerarea partzilor genul shi specia (v.) comparatzia contrariile repugnantele circumstantzele antecedentele consecventele cauza shi efect (v.) shi extrinseci care nu se refera la subiectul tratat dar care prin autoritatea lor pot caracteriza sau pot duce la constatarea unui fapt. Acestea sint mai mult de domeniul jurisprudentzei decit al artei oratorice. Argumentele constituie partea esentziala a unui discurs. Toate celelalte partzi converg spre ele. Retorii moderni folosesc k izvoare unele shtiintze shi arte (istoria filozofia etc.). Daca in demonstratzie accentul cade pe corectitudinea ratzionamentului in argumentatzie elementul principal il constituie eficientza acestuia in fatza auditoriului a carui adeziune la teza sustzinuta in discurs este urmarita de orator.