bont² boánta a [At: ODOBESCU ap. TDRG / Pl: ~ntzi boante / E: nct] 1 Fara varf. 2 Cu varful tocit. 3 (D. degete shi membre) Scurt shi gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.

BONT² BOÁNTA bontzi boante adj. 1. Fara virf; ciuntit turtit retezat tocit. Cu un creion roshu bont mizgalisem toata coperta unui roman. SAHIA U.R.S.S. 118. Ciinii cirni cu botul de tot bont care se numesc mopshi... ODOBESCUSLAVICI la TDRG. 2. (Despre miini picioare etc.) Scurt shi gros. Degetele boante shi groase k nishte cirnaciori ale perceptorului erau minjite cu pete de cerneala. PAS L. I 20. Da cu picioarele lui boante in vazduh k sa se apere [de ciini]. D. ZAMFIRESCU R. 89.

BONT BOÁNTA bontzi boante adj. Fara varf; ciuntit retezat. ♦ (Despre degete maini picioare etc.) Scurt shi gros.

BONT boánta (bontzi boánte) 1) Care are varful rotunjit sau retezat; cu varful tocit. 2) (despre degete maini picioare) Care este scurt shi gros. /Orig. nec.

bont a. ciuntit. ║ n. 1. pl. boante maini ciuntite: cu boantele desfasha copilul ISP. [Forma nazalizata din but trunchiu k ciont din ciot].

2) bont boánta adj. (var. din cĭont orĭ poate inrudit cu germ. butt ol. but de unde shi fr. bot bont tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: minĭ boante. Fara virf tocit: sageata boanta. S.n. pl. e. Mina boanta orĭ picĭor bont.

bont¹ adj. m. pl. bontzi; f. boánta pl. boánte

bont adj. m. pl. bontzi; f. sg. boánta pl. boánte

Bont ≠ ascutzit

bont adj. s.n. 1. (adj.) Ciunt fara varf; tocit rupt. 2. (s.n.) Sul. 3. (s.n.) Legatura de fan. ♦ Sensurile 2 shi 3 sunt atestate doar in Maramureshul din dreapta Tisei (DRT 2010). ♦ (onom.) Bont nume de familie (12 persoane cu acest nume in Maramuresh in 2007). Et. nec. (MDA); probabil forma nazalizata din but „trunchi” (SHaineanu NDU).

bont boanta adj. Ciunt fara varf; tocit rupt. Probabil forma nazalizata din but „trunchi” (NDU).