bont adj. s.n. 1. (adj.) Ciunt fara varf; tocit rupt. 2. (s.n.) Sul. 3. (s.n.) Legatura de fan. ♦ Sensurile 2 shi 3 sunt atestate doar in Maramureshul din dreapta Tisei (DRT 2010). ♦ (onom.) Bont nume de familie (12 persoane cu acest nume in Maramuresh in 2007). Et. nec. (MDA); probabil forma nazalizata din but „trunchi” (SHaineanu NDU).