opțiuni
  • info

18 definiții pentru blândețe

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea omului blând; purtare, vorbă de om blând. – Blând + suf. -ețe.

blândéțe sf [At: COD. VOR. 58 / V: (Mol) -ță, (înv) -eațe / Pl: (rar) -ți, (îvp) -eațe / E: blând + -ețe] 1 Purtare de om blând. 2 (D. animale) Calm în prezența omului. 3 (Fig) Atmosferă plăcută. 4 (Îe) Cu duhul -ții (sau -lor) Cu grijă și calm.

BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea omului blând; purtare de om blând. – Blând + suf. -ețe.

BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea de a fi blând; purtare, vorbă de om blând. – Din blând + suf. -ețe.

BLÂNDÉȚE f. 1) Caracter blând. 2) Atitudine de om blând. [Art. blândețea; G.-D. blândeții] /<lat. blandities

blândețe f. calitatea celui blând. [Lat. BLANDITIES].

blândéță sf vz blândețe

BLÎNDÉȚĂ s. f. v. blîndețe.

BLÎNDÉȚE, (rar) blîndețe, s. f. (Și în forma blîndeță; în opoziție cu asprime) Calitatea de a fi blînd; purtare, vorbă blîndă, de om blînd. Se dusese pomina de blîndețele lui, pentru care și poporul îl numi Pătrașcu-vodă cel bun. ISPIRESCU, M. V. 3. O babă întîmpină pe fată cu blîndeță. CREANGĂ, P. 288. Ochii ei, de o întunecată blîndeță, aveau numai pentru el grijă și înțelegere. EMINESCU, N. 40. ◊ Loc. adv. (De obicei batjocoritor, la adresa celor ipocriți) Cu duhul blîndeței (sau, mai rar, blîndețelor) v. duh. ♦ (Concretizat, poetic) Persoană blajină. Mezina era o blîndeță bălaie, subțire ca o trestie. SADOVEANU, P. M. 238. – Variantă: blîndéță s. f.

blîndéță (est) și -éțe (vest) f., pl. ețĭ (d. blînd). Calitatea de a fi blînd: a vorbi, a te apropia cu blîndeță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

blândéțe s. f., art. blândéțea, g.-d. art. blândéții

blândéțe s. f., art. blândéțea, g.-d. art. blândéții

blândețe, -țea a.

blîndețe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLÂNDÉȚE s. bunătate, (livr.) mansuetudine, (rar) blajinătate, (reg.) bunețe. (Om de o mare ~.)

Blândețe ≠ cruzime, ferocitate, răutate

BLÎNDEȚE s. bunătate, (livr.) mansuetudine, (rar) blajinătate, (reg.) bunețe. (Om de o mare ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONSILIO MELIUS VINCES QUAM IRACUNDIA (lat.) mai mult câștigi prin blândețe decât prin mânie – Publius Syrus, „Sententiae”, 129.

Intrare: blândețe
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blândețe
  • blândețea
plural — —
genitiv-dativ singular
  • blândeți
  • blândeții
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blândeță
  • blândeța
plural — —
genitiv-dativ singular
  • blândeți
  • blândeții
plural — —
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blândețesubstantiv feminin

  • 1. Însușirea omului blând; purtare, vorbă de om blând. DEX '09 DLRLC
    sinonime: blajinătate bunețe bunătate mansuetudine antonime: cruzime ferocitate răutate
    • format_quote Se dusese pomina de blîndețele lui, pentru care și poporul îl numi Pătrașcu-vodă cel bun. ISPIRESCU, M. V. 3. DLRLC
    • format_quote O babă întîmpină pe fată cu blîndeță. CREANGĂ, P. 288. DLRLC
    • format_quote Ochii ei, de o întunecată blîndeță, aveau numai pentru el grijă și înțelegere. EMINESCU, N. 40. DLRLC
    • 1.1. concretizat poetic Persoană blajină. DLRLC
      • format_quote Mezina era o blîndeță bălaie, subțire ca o trestie. SADOVEANU, P. M. 238. DLRLC
  • comentariu rar Plural: blândețe. DLRLC
etimologie:
  • Blând + sufix -ețe. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.