BELȘÚG, belșuguri, s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție, îmbelșugare. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség.^[1]

belșúg sn [At: VARLAAM, C., ap. DA / V: bie-, bil-, (înv) bevșag, bevș-, birș-, bișag, biș-, biușag, biușig, biuș-, bivșag, bivș- / Pl: (rar) ~uri / E: mg böség] 1 Cantitate mare de bunuri necesare traiului Si: abundență, bogăție, îmbelșugare Cf berechet, har, prisosință, sațiu, sloată, spor. 2 (Îlav) Din ~ În cantitate mare.^[1]

BELȘÚG s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség.^[1]

BELȘÚG s. n. (În opoziție cu lipsă; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență; prisos, îmbelșugare, bogăție. Mai mulțumim partidului o dată, Și mulțumim la toți care-l conduc, Și o să dăm producție bogată, Să fie pace bună și belșug! DEȘLIU, M. 72. Era o mîngîiere belșugul de apă din primăvara blîndă, plină de făgăduinți. CĂLUGĂRU, O. P. 212 Luați [birul] de la ăi mari, cu pătulele pline. Pe ei seceta nu i-a lovit, căci au hrană din anii de belșug. PAS, L. I 17. Se vede c-o început a fi belșug în țară despre tagma patrioților. ALECSANDRI, T. 571. ◊ Fig. E-atît belșug de viață puternică și trează În oamenii, aceștia. DEȘLIU, în POEZ. N. 166. ◊ Loc. adv. Din belșug = din plin, cu prisosință, în cantitate mare. Semănăturile de toamnă au răsărit din belșug. SAHIA, U.R.S.S. 95. Din belșug să ai toate și totuși fără cheltuială nu poți să ții o casă. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 130. – Variante: bielșúg (SADOVEANU, Z. C. 145, CREANGĂ, I P. 330), bilșúg (DELAVRANCEA, S. 219, ODOBESCU S.A. 110) s. n.

BELȘÚG s. n. Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență, prisos. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: bielșúg, bilșúg s. n.] – Magh. böség.^[1]

BELȘÚG ~uri n. Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; abundență; îndestulare. * Din belșug a) în cantitate mare; mult; b) din plin; cu prisosință. /<ung. bölség

belșug n. abundanță, îndestulare: trăiește în belșug. [Ung. BÖLSÉG].

belșúg, bĭelșúg și bilșúg n., pl. urĭ (ung. bölség, bóvség, böség. V. biŭ). Abundanță, îmbelșugare: a trăi în belșug. Din belșug, (vechĭ și de biŭ), în abundanță, cu îmbelșugare, mult: avem lemne din belșug. – În Olt. bișág. Vechĭ bișúg, biŭșúg, bivșúg, bevșúg, bivșág.

bielșúg sn vz belșug

bilșúg sn vz belșug

BILȘÚG s. n. V. belșug.

bĭelșug V. belșug.

bilșúg V. belșug.

belșúg s. n., pl. belșúguri

belșúg s. n., pl. belșúguri

belșug

belșug, -guri.

BELȘÚG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. v. bunăstare.

BELȘUG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. bogăție, bunăstare, prosperitate, (pop.) pricopseală, (Transilv.) prindoare, (înv.) salut, scumpete, scumpie, spor, (fig.) înflorire. (~ în care se afla.)

Belșug ≠ mizerie, sărăcie

belșúg (belșúguri), s. n. – Abundență, bogăție, îmbelșugare. – Var. bi(e)șug, bi(v)șug, biușug, bișag, etc., toate înv. Mag. bőseg (Cihac, II, 481). – Der. belșugos, adj. (abundent); îmbelșuga, vb. (a face să devină îmbelșugat); îmbelșugat, adj. (abundent, bogat).

A trăi ca un bimbașa – e o expresie prin care se înțelege „a trăi în belșug”. Expresia vine de la numele unui faimos căpitan de arnăuți din timpul zaverei (1821), Bimbașa Sava, care se îmbogățise de pe urma hoților la drumul mare, pe care avea misiunea să-i prindă; și făcînd averea ușor, își îngăduia să trăiască pe picior mare. IST.