11 definiții pentru îmbelșugare

din care

Explicative DEX

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugáre s. f.] – V. îmbelșuga.

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugáre s. f.] – V. îmbelșuga.

îmbelșugare sf [At: BELDIMAN, N. P. I, 9/1 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pl: ~gări / E: îmbelșuga] 1 (Rar) Fertilizare a pământului. 2 Belșug. 3 (Pex) Îndestulare.

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug, abundență, îndestulare. Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42. Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315. – Variantă: îmbielșugáre (SADOVEANU, D. P. 158) s. f.

îmbelșugare f. ahundantă. [V. belșug].

îmbelșugáre f. Belșug, abundanță. – Și îmbilș- și îmbĭelș-.

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.

îmbieșlugare sf vz îmbelșugare

Ortografice DOOM

îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii

îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugării

Relaționale

ÎMBELȘUGÁRE s. v. belșug.

ÎMBELȘUGARE s. abundență, belșug, bogăție, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Intrare: îmbelșugare
îmbelșugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbelșugare
  • ‑mbelșugare
  • îmbelșugarea
  • ‑mbelșugarea
plural
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugările
  • ‑mbelșugările
genitiv-dativ singular
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugării
  • ‑mbelșugării
plural
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugărilor
  • ‑mbelșugărilor
vocativ singular
plural
îmbielșugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbielșugare
  • ‑mbielșugare
  • îmbielșugarea
  • ‑mbielșugarea
plural
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugările
  • ‑mbielșugările
genitiv-dativ singular
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugării
  • ‑mbielșugării
plural
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugărilor
  • ‑mbielșugărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îmbelșugare, îmbelșugărisubstantiv feminin

  • 1. Abundență, belșug, îndestulare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42. DLRLC
    • format_quote Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315. DLRLC
etimologie:
  • vezi îmbelșuga DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.