BALTÁG baltage s. n. Topor cu coada lunga folosit shi k arma. ♦ Fig. Lovitura aplicata cu acest topor. [Pl. shi: baltaguri. Var.: (reg.) baltác s. n.] Cf. tc. balta.

baltag sn [At: (a. 1624) ap. HEM 3065 / V: (reg) ~tac bal~ ~dac / Pl: ~age (rar; in poezie) ~agi ~uri / E: tc baltak] 12 (Ivp) Arma veche k o secure (cu doua taishuri) sau k un topor cu coada lunga din lemn tare. 34 (Ivp) Lovitura aplicata cu baltagul (12). 5 (Inv; Mol) Semnul distinctiv al agai la curtea domneasca din Moldova. 6 Secure (ferecata sau tzintuita) care o purtau haiducii. 7 Lovitura cu baltagul (6). 8 Arma a ciobanilor sau a satenilor asemanatoare cu baltagul (1). 9 Lovitura aplicata cu baltagul (8). 10 (Rar) Maciuca. 11 (Rar) Lovitura aplicata cu baltagul (10).

baltág s.n. 1 Topor mic shi ushor cu coada lunga uneori cu doua taishuri care este folosit shi k arma. 2 Lovitura aplicata cu baltagul. Ia dat un baltag peste mina. 3 (in Ev. Med. in Mold.) Semn distinctiv al demnitatzii de aga. 4 Secure (ferecata sau tzintuita) care o purtau haiducii. • pl. uri ge. shi baldác baltác s.n. /<tc. baltak.

BALTÁG baltage s. n. Topor cu coada lunga intrebuintzat shi k arma. ♦ Fig. Lovitura aplicata cu acest topor. [Pl. shi: baltaguri. Var.: (reg.) baltác s. n.] Cf. tc. balta.

BALTÁG baltage shi baltaguri s. n. 1. Topor mic shi ushor cu coada lunga de lemn intrebuintzat de ciobani shi de sateni k arma. Iau lucit lui sub nas la circiuma capete de coasa bricege cosoare shi baltage. GALAN Z. R. Nu uita sascutzi baltagul; k sa ai mai multa nadejde intrinsul. SADOVEANU B. 105. Sarica baltagul shi gluga shi le lepadase intrun coltz. SADOVEANU N. F. 12. ♦ (Arhaizant) Topor cu doua taishuri shi cu coada lunga (intrebuintzat odinioara k arma shi k semn distinctiv al demnitatzii de aga). Pregatitziva baltagurile shi statzi de straja. SADOVEANU J. 546. 2. Maciuca; ghioaga. Era imbracat cu un mintean de urs latzos shincins cu o curea de care sta aninata o ghioaga... cu dintzi de fier adevarat baltag de uriash. ODOBESCU S. I 173. Tatal meu peatunce era voinic shi tare... Eu astazi i tzin locul! Eu port armele sale. Baltagul lui cel strashnic SHi arcul ostashesc. NEGRUZZI S. II 72. ♦ (In poezia populara) Arma a haiducilor probabil un fel de ghioaga adesea ferecata sau tzintuita shi tzinuta intro teaca care o purtau cind erau calare la oblinc. Unde vedeam saracul Imi ascundeam baltagul SHii dam bani de cheltuiala SHi haine de primineala. ALECSANDRI P. P. 89. Bistritzo shiroi de frunte! Ce te facushi dunare SHi te umflatzi tulbure. De nu pot trece prin tine Cu baltagul la ciochine? ALECSANDRI P. P. 255. ♦ Fig. Lovitura de baltag. Vetzi lua fiecare cite o suta baltage... pe talpe. NEGRUZZI S. I 24. Varianta: (Munt.) baltac (TEODORESCU P. P. 289) s. n.

BALTÁG baltage s. n. 1. Topor mic shi ushor cu coada lunga intrebuintzat k arma. ♦ (Inv. shi arh.) Topor cu doua taishuri shi cu coada lunga. 2. Maciuca; ghioaga. ♦ Fig. Lovitura de baltag. [Pl. shi: baltaguri. Var.: (reg.) baltác s. n.] Tc. balta.

BALTÁG ~ge n. 1) Topor mic de obicei cu doua taishuri shi cu coada lunga folosit in trecut shi k arma (mai ales de catre ciobani). 2) Lovitura aplicata cu o asemenea arma. [Pl. shi baltaguri] /<turc. balta

BALTAG s.n. (Mold. TZR) Toporishca secure cu unul sau doua taishuri shi cu coada lunga. A: Au lovit lacata cu baltagul de au stricato. NECULCE. Pana la GrigorieVoda in domnia a doua aga purta baltag. GHEORGACHI. B: Scoase baltacul lui shi lovi pre saracul acela in timpla capului shil omori. MARGARITARE (1746). Variante: baltac (MARGARITARE 1746). Etimologie: cf. tc. balta. Vezi shi baltagibash. substantiv neutru

baltag n. 1. arma in forma de topor cu doua ascutzishuri: baltagul era insigniul Agai; 2. lovitura cu baltagul: vetzi lua fiecare cate o suta de baltage NEGR. [Turc. BALTAK].

baltág shi (vechĭ) ác n. pl. e (turc. baltak baltag shi balta). O arma in forma de secure cu doŭa taishurĭ (care in Mold. era atributu agaĭ k mai tirziŭ topuzu). Azĭ securice cu coada foarte lunga. Lovitura de securice. SHi baltageác pl. ece. V. halebarda.

baltác sn vz baltag

BALTAC s.n. v. baltag. substantiv neutru

baltág s. n. pl. baltáge

baltág s.n. pl. baltáge / baltáguri

baltag ge.

BALTÁG s. (inv.) chilom.

BALTAG s. (inv.) chilom. (~ era folosit k arma de lupta.)

baltág (baltage) s. n. Topor cu coada lunga arma. Var. baltac baltag baltac. Tc. baltak (Roesler 588; SHeineanu II 37; Lokotsch 207; Ronzevalle 46) cf. cuman. balta (Kuun 124). Mentzionat din sec. XVII. Din tc. provin shi ngr. μπαλτᾶς bg. baltija. Der. baltagiu s. m. (soldat inarmat cu baltag) din tc. baltaci (sec. XVIII) este inv.

baltág baltaguri (baltag baltag) s.n. (inv.) Topor cu coada lunga intrebuintzat shi k arma: „Cu baltaguncoltzurat” (Calendar 1980: 5). „Initzial arma de lupta apoi arma de vanatoare arma de aparare ciobaneasca apoi simplu baston a ramas acum doar un element de recuzita a chematorilor la nunta” (Banatzeanu 1969: 205). ♦ (onom.) Baltag nume de familie in Maramuresh. Din tc. baltak „topor” (SHaineanu MDA); cf. tc. balta (DLRM DEX).

baltág uri (baltag baltag) s.n. Topor cu coada lunga intrebuintzat shi k arma: „Cu baltaguncoltzurat” (Calendar 1980: 5). Din tc. baltak (SHeineanu cf. DER).

BALTÁG (< tc.) s. n. (In ev. med. in Moldova) Topor mic shi ushor cu doua taishuri shi cu coada lunga de lemn folosit k arma; era shi semnul distinctiv al demnitatzii de aga ♦ (In N Moldovei) Topor mic ornamentat purtat de vatashel la nunta.