opțiuni
  • info

11 definiții pentru ajutorință

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.

ajutorință sf [At: DOSOFTEI, PS. 85 / V: (reg) agiu~[1] / Pl: ~țe și -ți / E: ajutori + -ință] (Înv) 1 Ajutor (1). 2 (Fin) Impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova.

  1. varianta agiutorință nu are intrare separată — Ladislau Strifler

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (învechit) 1. Ajutor, sprijin. [Copilul] era bun, ascultător și era de ajutorință muierii mele. RETEGANUL, P. V 82. ◊ (Concretizat) [Feciorii Chiajnei] însoțiți, unul de oaste pămînteană și de ajutorințe ungurești, altul de turcii ce i se dase ca să-l așeze pe scaunul năzuit al Moldovii, se întîmpinase în ocolul Focșanilor. ODOBESCU, S. I 170. 2. Dare, impozit. Se hotărî ca boierii și mănăstirile, să plătească ploconul, ajutorința. BĂLCESCU, O. II 17.

AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. 1. Ajutor1. 2. (Înv.) Dare, impozit. – Din ajutori + suf. -ință.

AJUTORINȚĂ s. f. (Mold.) Dare fiscală. Se făcuse o dajde nouă, cu nume de „agiutorință”. CANTA; cf. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: ajutori + suf. -ință. Cf. adău, răsură2, ruptă, ruptoare, satara.

ajutorință f. 1. ajutor: însoțit de ajutorințe ungurești OD.; 2. numele unei dări suplimentare (în epoca fanariotă).

ajutorínță f., pl. e. Ajutor (Rar). Un bir suplementar care se plătea de doŭă orĭ pe an (vara și ĭarna) în sec. 18 în Moldova.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ajutorínță (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe

ajutorínță s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AJUTORÍNȚĂ s. v. ajutor, asistență, fumărit, ocrotire, protecție, sprijin, văcărit.

ajutorință s. v. AJUTOR, ASISTENȚĂ. FUMĂRIT. OCROTIRE, PROTECȚIE. SPRIJIN. VĂCĂRIT.

Intrare: ajutorință
ajutorință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ajutorință
  • ajutorința
plural
  • ajutorințe
  • ajutorințele
genitiv-dativ singular
  • ajutorințe
  • ajutorinței
plural
  • ajutorințe
  • ajutorințelor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ajutorință, ajutorințesubstantiv feminin

învechit
  • 1. Ajutor. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ajutor sprijin
    • format_quote [Copilul] era bun, ascultător și era de ajutorință muierii mele. RETEGANUL, P. V 82. DLRLC
    • format_quote concretizat [Feciorii Chiajnei] însoțiți, unul de oaste pămînteană și de ajutorințe ungurești, altul de turcii ce i se dase ca să-l așeze pe scaunul năzuit al Moldovii, se întîmpinase în ocolul Focșanilor. ODOBESCU, S. I 170. DLRLC
  • 2. Numele unui impozit din secolul XVIII din Țara Românească și din Moldova. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: dare impozit
    • format_quote Se hotărî ca boierii și mănăstirile să plătească ploconul, ajutorința. BĂLCESCU, O. II 17. DLRLC
  • comentariu Plural și: ajutorinți. MDA2
etimologie:
  • Ajutori + sufix -ință. DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.