ABLATÍV ablative s. n. Caz al declinarii in unele limbi care exprima despartzirea de un loc punctul de plecare instrumentul cauza sau alta circumstantza. ◊ Ablativ absolut = constructzie sintactica specifica limbii latine alcatuita dintrun substantiv (sau un pronume) shi un participiu la cazul ablativ avand rol de propozitzie circumstantziala. Din fr. ablatif lat. ablativus.

ablativ sn [At: DA / E: lat ablativus] Caz al declinarii care arata k substantivul este punctul de plecare sau instrumentul actziunii exprimate de verb.

ablativ¹ s.n. (gram.) Caz al declinarii in unele limbi (indoeuropene) care exprima punctul de plecare despartzirea de un loc instrumentul actziunii cauza etc. fiind cazul unui complement circumstantzial de loc de cauza al unui complement instrumental etc. ◊ (adj.) A trecut substantivul la cazul ablativ. ◊ Ablativ absolut = constructzie sintactica specifica limbilor latina shi greaca alcatuita dintrun substantiv (sau un pronume) shi dintrun participiu in cazul ablativ avand rol de propozitzie circustantziala care exprima multiple relatzii. • pl. e. /<fr. ablatif it. ablativo germ. Ablativ lat. ablativus i <ablatus part. trecut al lui auferre „a lua cu sine”.

ABLATÍV ablative s. n. Caz al declinarii in unele limbi care exprima despartzirea de un loc punctul de plecare instrumentul cauza sau alt complement circumstantzial. ◊ Ablativ absolut = constructzie sintactica specifica limbilor latina shi greaca alcatuita dintrun substantiv (sau un pronume) shi un participiu la cazul ablativ avand rol de propozitzie circumstantziala. Din fr. ablatif lat. ablativus.

ABLATÍV ablative s. n. Caz al declinarii (corespunzind in linii mari acuzativului cu prepozitzii din limba romina) care indica in unele limbi punctul de plecare; in limba latina indica shi instrumentul cauza etc. ◊ Ablativ absolut = (in limba latina) constructzie cu rol de propozitzie circumstantziala in care nu este nici copula nici conjunctzie iar subiectul shi numele predicativ se pun la ablativ.

ABLATÍV ablative s. n. Caz al declinarii care indica in unele limbi punctul de plecare iar in limba latina shi instrumentul cauza etc. ◊ (In limba latina) Ablativ absolut = constructzie cu rol de propozitzie circumstantziala in care subiectul shi numele predicativ se pun la ablativ. Fr. ablatif (lat. lit. ablativus).

ABLATÍV s.n. Caz al declinarii in unele limbi care exprima punctul de plecare instrumentul cauza etc. Ablativ absolut = constructzie a limbii latine corespunzatoare unei propozitzii circumstantziale in care subiectul shi numele predicativ se pun la ablativ sau cand predicatul este verbal verbul se trece la participiu acordanduse in gen numar shi caz cu fostul subiect al propozitziei secundare. [< lat. (casus) ablativus cf. fr. ablatif].

ablatív¹ s. n. caz al declinarii specific anumitor limbi care exprima punctul de plecare instrumentul asocierea cauza etc. ◊ ~ absolut = constructzie sintactica in latina sau greaca cu rol de propozitzie circumstantziala dintrun substantiv (sau pronume) shi un participiu in ablativ. (< lat. ablativus fr. ablatif)

ablatív s.n. Caz al declinarii in unele limbi.

ABLATÍV ~e n. Caz al declinarii in unele limbi care exprima punctul de plecare instrumentul cauza sau alt complement circumstantzial. ◊ ~ absolut constructzie sintactica a limbii latine constand dintrun participiu in ablativ shi dintrun substantiv sau pronume in acelashi caz. [Sil. abla] /<lat. ablativus fr. ablatif

ablativ n. al shaselea caz in declinatziunea latina care arata punctul de plecare sau instrumentul actziunii; ablativ absolut propozitziune formata dintr’un participiu sau adjectiv cu cazul ablativ.

*ablatív n. pl. e (lat. ablativus) Gram. Al shaselea caz care arata originea saŭ instrumentu in declinarea latina.

ablatív (abla) s. n. pl. ablatíve

ablatív s. n. pl. ablatíve

ABLATÍV s. n. (< lat. ablativus cf. fr. ablatif): caz care exprima in limba latina separarea (indepartarea) unui obiect de un anumit loc punctul de plecare in spatziu instrumentul asocierea cauza unei actziuni etc. Corespunde in linii mari acuzativului din limba romana. ◊ ~ absolut: constructzie sintactica latina alcatuita dintrun substantiv sau pronume cu rol de subiect in cazul a. shi un participiu prezent sau perfect tot in cazul a. A. absolut este echivalentul unei propozitzii circumstantziale (cauzala concesiva conditzionala sau temporala): „Tarquinio Superbo regnante...” („Pe cand domnea Tarquinius Superbus...”).

ABLATIV 1. Intro conceptzie morfologica asupra cazului* (vezi CAZ_I) caz existent in limbi cu o flexiune cazuala bogata (ex. sanscrita latina turca) unde apare k regim* al verbului al adjectivului sau al unor prepozitzii shi exprima diverse valori circumstantziale in special punctul de plecare sau momentul de incepere a actziunii (ex. lat. venio domo rure „vin de acasa de la tzara”; a(b) puero „din copilarie”). in limbile romanice k urmare a pierderii distinctziilor fonetice de la finala cuvintelor forma cazuala de ablativ a disparut iar valorile au fost preluate de diverse constructzii prepozitzionale. 2. Intro conceptzie semanticolocalista asupra cazului (vezi CAZ_III) unde toate relatziile de caz inclusiv cele abstracte sunt interpretate in termeni de „localitate” shi de „directzie” ablativul existent in orice limba reprezinta una dintre relatziile cazuale de baza exprimand punctul de plecare al mishcarii dar shi raporturi mai abstracte; originea provenientza (ex. Pleaca de la Iashi; Cartea trece din mana in mana; El provine dintro familie modesta; Boala rezulta din surmenare). in acceptzia cu patru cazuri de baza ablativul se distinge prin [+Loc; +Sursa] shi se opune locativului* caracterizat prin [+Loc; Sursa] ergativului* caracterizat prin [ Loc; + Sursa] shi absolutivului* cazul nemarcat caracterizat prin [ Loc; Sursa] in acceptzia cu mai multe cazuri locative shi directzionale ablativul apartzine grupului de cazuri orientate opunanduse in cadrul acestora alativului* care exprima directzia shi limita finala iar ambele se opun cazurilor nonorientate: inesivul* shi adesivul*. Vezi CAZ. G.P.D.