ablativ¹ s.n. (gram.) Caz al declinarii in unele limbi (indoeuropene) care exprima punctul de plecare despartzirea de un loc instrumentul actziunii cauza etc. fiind cazul unui complement circumstantzial de loc de cauza al unui complement instrumental etc. ◊ (adj.) A trecut substantivul la cazul ablativ. ◊ Ablativ absolut = constructzie sintactica specifica limbilor latina shi greaca alcatuita dintrun substantiv (sau un pronume) shi dintrun participiu in cazul ablativ avand rol de propozitzie circustantziala care exprima multiple relatzii. • pl. e. /<fr. ablatif it. ablativo germ. Ablativ lat. ablativus i <ablatus part. trecut al lui auferre „a lua cu sine”.