19 definiții pentru aberație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

aberație sf [At: MAIORESCU, D. I, 515 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr aberration, lat aberratio] 1-3 Abatere de la ceea ce este normal, corect sau moral. 4-5 (Pex) Faptă absurdă, inadmisibilă Si: absurditate, inepție, prostie, stupiditate. 6 (Îs) ~ vizuală Astigmatism. 7 (Ast; îs) ~a luminii Variație aparentă a poziției unui astru pe cer, ca urmare a mișcării Pământului în jurul Soarelui și a vitezei finite de propagare a luminii.

aberáție s.f. 1 Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2 (fiz.) Refracția inegală a razelor de lumină care străbat o lentilă, având ca efect deformarea imaginii obiectului privit prin această lentilă. ◊ Aberație cromatică = descompunerea luminii și vizualizarea culorilor proprii fiecărei lungimi de undă în jurul unui obiect privit printr-o lentilă simplă, determinând formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3 (genet.) Aberație cromozomială (sau genetică) = abatere de la numărul sau de la structura normală a cromozomilor, care afectează baza ereditară în timpul diviziunii celulare, provocând mutații care dau naștere unor forme biologice noi. 4 (psih.) Aberație mentală = deviere parțială sau totală a activităților mentale față de normal. 5 (astron.) Unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. 6 Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate. Ceea ce spui tu e o aberație. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) aberațiúne s.f. / <fr. aberration, lat. aberrātio, -ōnis <aberrāre „a se abate; a se rătăci”.

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism (2). Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la normal; rătăcire. V. absurditate. [Folosirea energiei atomice ca instrument de distrugere] nu-i o aberație care degradează știința, munca, cultura, civilizația, omul, omenirea? O aberație pe care omul și omenirea n-o vor îngădui! CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 50, 1,5. 2. Imagine deformată (în forma unei pete luminoase) pe care o dă o oglindă sau o lentilă. – Pronunțat: -ți-e.

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la normal. 2. Imagine deformată pe care o dă un sistem optic. ◊ Aberație vizuală = astigmatism (2). 3. Ceea ce e inadmisibil, absurd; absurditate, nebunie. – Fr. aberration (lat. lit. aberratio, -onis).

ABERÁȚIE s.f. 1. Abatere de la o normă etc.; deformare, denaturare; rătăcire. V. absurditate. 2. Abatere de la tipul normal al speciei intervenită la unii indivizi, sub acțiunea condițiilor de mediu. 3. (Fiz.) Deformație a unei imagini, produsă de un sistem optic. ♦ Aberație vizuală = astigmatism. 4. (Astr.) Unghi format de direcția adevărată și de direcția aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. [Cf. fr. aberration, lat. aberratio < aberrare – a se îndepărta].

aberáție s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate. ♦ (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ◊ ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei. 2. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic. ◊ ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. (< fr. aberration, lat. aberratio)

aberáție, aberații, s.f. 1. Abatere de la normal. 2. Defect al imaginii produse de un instrument optic care se manifestă prin neclaritate, deformare sau prin formarea de irizații pe contururi (aberația cromatică).

ABERÁȚIE ~i f. 1) Deviere de la normă. 2) Defect al unei imagini produs de un instrument optic. ◊ ~ vizuală astigmatism. 3) fig. Încălcare conștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; rătăcire; greșeală; eroare. [G.-D. aberației; Sil. -ți-e] /<lat. aberrato, ~onis, fr. aberration

aberațiune sf vz aberație

aberațiúne s. f. v. aberație.

aberați(un)e f. 1. Astr. mișcarea aparentă a stelelor fixe; 2. Fiz. deviațiunea razelor luminoase; 3. fig. rătăcire a minții: aberațiunea ideilor.

*aberațiúne f. (lat. aberátio, -ónis). Acțiunea de a aberá. Astr. Mișcarea aparentă a stelelor fixe. Fiz. Împrăștierea razelor luminoase. – Și -ație.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)

aberáție s. f. (sil. -ți-e), art. aberáția (sil. -ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABERÁȚIE s. 1. v. absurditate. 2. (FIZ.) aberație cromatică = cromatism. 3. aberație vizuală v. astigmatism.

ABERAȚIE s. absurditate, aiureală, bazaconie, elucubrație, enormitate, fantasmagorie, prostie, stupiditate. (Ce susține el este o ~.)

Intrare: aberație
aberație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aberație
  • aberația
plural
  • aberații
  • aberațiile
genitiv-dativ singular
  • aberații
  • aberației
plural
  • aberații
  • aberațiilor
vocativ singular
plural
aberațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aberațiune
  • aberațiunea
plural
  • aberațiuni
  • aberațiunile
genitiv-dativ singular
  • aberațiuni
  • aberațiunii
plural
  • aberațiuni
  • aberațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aberație, aberațiisubstantiv feminin

  • 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. DEX '09 MDA2 DLRLC DLRM DN MDN '00
    • format_quote [Folosirea energiei atomice ca instrument de distrugere] nu-i o aberație care degradează știința, munca, cultura, civilizația, omul, omenirea? O aberație pe care omul și omenirea n-o vor îngădui! CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 50, 1,5. DLRLC
  • 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. DEX '09 DN
  • 3. astronomie Unghi format de direcția adevărată și de direcția aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. DN
  • 4. Ceea ce este inadmisibil, absurd. DEX '09 DLRM
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.