înghițire sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~ri / E: înghiți] 1 Trecere a mâncării și băuturii în stomac, prin faringe și esofag Si: înghițitură (1). 2 (Pex) Alimentare. 3 (Pex) Devorare. 4 (Rar) Păcălire. 5 (Fig) Suportare cu stoicism a unei dureri fizice sau morale. 6 Citire rapidă și cu pasiune a unei cărți, a unui text scris. 7 (Fig) Risipire a averii cuiva. 8-9 (Fig) Dispariție (prin cufundare în apă sau) prin îngropare în pământ. 10 (Fig) învăluire din toate părțile. 11 (Șfg) Absorbire a unui lichid Si: înghițit¹ (11). 12 (Fig) Trecere în posesia cuiva. 13 (Pex) Inhalare de aer, de fum etc. 14-15 Omitere de cuvinte sau silabe din cauza (emoției sau a) unui defect de vorbire. 16 Abținere de a spune ceea ce ar fi vrut să spună. 17-18 Stăpânire (a plânsului sau) a râsului. 19 Reprimare a unui sentiment. 20-21 Suportare fără ripostă (a unei jigniri sau) a unei ironii. 22 Necesitate de a face un lucru împotriva voinței.

ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți. Spectacolul se termina întotdeauna cu înghițirea celor trei săbii. SAHIA, N. 66.

înghițíre f. Deglutițiune.

înghiți vt [At: COD. VOR. 163/14 / V: (cscj) ~ța / Pzi: înghit, (rar) înghiț, ~țesc / E: ml inglutire] 1 A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac, prin faringe și esofag. 2 (Pex) A mânca. 3 A devora. 4 (Îe) ~ghite câlți! E un escroc. 5 (Îe) A ~ hapul (gălușca, gutuia) sau a o ~ A suporta sau a face să suporte o neplăcere fără să crâcnească. 6 (Îae) A fi păcălit de cineva. 7 (Îe) A ~ în sec (sau în gol sau uscat) A înghiți fără să existe în gură mâncare sau băutură. 8 (Fig; îae) A nu se putea împărtăși din ceva. 9 (Îe) A ~ cu noduri A mânca cu greutate, de supărare. 10 (Îe) A ~ rău (sau strâmb ori pe stearpa) A se îneca. 11 (Pop; îe) A-i veni cuiva să ~ghită pe cineva de bucurie A-și manifesta o mare bucurie, afecțiune etc. 12 (Fam; îe) A ~ pe cineva din ochi sau cu ochii A nu se mai sătura privind pe cineva. 13 (D. persoane; îe) A nu ~ (pe cineva) A nu putea suferi pe cineva. 14 (Îae) A avea păreri proaste despre cineva. 15 (Îae) A nu adopta principiile cuiva. 16 (Îae) A nu admite să i se impună ceva. 17 (Fig) A risipi averea cuiva. 18 A citi repede și cu pasiune o carte, un text scris. 19 (Îe) L-a ~t pământul (sau mormântul) A murit. 20 (Îae) A dispărut. 21 (Fig: d. pământ, apă etc.) A face să dispară ceva cuprinzând în sine. 22 (Rar) A învălui din toate părțile. 23 (C. i. cuvintele) A nu putea vorbi din cauza emoției. 24 A omite cuvinte sau silabe, din cauza unui defect de vorbire. 25 A nu spune ceea ce ar fi vrut să spună. 26 (Îe) A-și ~ lacrimile (sau plânsul) A-și stăpâni plânsul. 27 (Îae) A reprima izbucnirea unui sentiment. 28 A răbda fără ripostă o necuviință, o insultă. 29 (Îe) A ~ noduri A suporta cu necaz o durere, o umilință etc. 30 (Îe) A-și ~ necazul sau amarul A îndura un necaz, o durere. 31 (Îe) ~ghite Agachi! A face un lucru silit. 32 (Îae) A fi nevoit să rabzi ironiile altuia. 33 (Îe) A o ~ A rămâne păcălit. 34 (Pan) A inhala adânc aer, fum etc. 35 A se îmbiba de un lichid Si: a absorbi.

ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Despre ființe) A face să pătrundă mîncarea, băutura etc. din gură în stomac prin contracția succesivă a unor anumiți mușchi ai limbii, faringelui și esofagului. Bedros înghițea mîncarea pe nerăsuflate. DUMITRIU, N. 262. Începe a înghiți la apă: și-nghite, și-nghite, pînă ce înghite el toată apa din fîntînă. CREANGĂ, P. 65. ◊ (Glumeț) Ho!... că parc-ai să ne-nghiți... Face-o gură cît o șură. ALECSANDRI, T. I 172. ◊ Expr. A înghiți gălușca sau a o înghiți = a suporta o neplăcere fără să cîrtească, a îndura o neplăcere. Boierul, luîndu-i înainte cu gluma, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. A înghiți strîmb (sau rău) = a scăpa mîncarea sau băutura pe laringe; a se îneca. Lui Ionuț i se părea că înghite strîmb. SADOVEANU, F. J. 509. A înghiți în sec v. sec. A înghiți cu noduri v. nod. A înghiți noduri v. nod. A-și înghiți lacrimile (sau plînsul) = a-și stăpîni plînsul, a-și opri lacrimile; a reprima izbucnirea unui sentiment. Plîngea înăbușit, înghițindu-și lacrimile. DUMITRIU, N. 198. Mitrea și-a înghițit lacrimile și-a tăcut. SADOVEANU, M. C. 6. Își înghiți plînsul cu greutate... id. O. VII 341. A-i veni (cuiva) să înghită pe altul (de bucurie), se zice pentru a arăta că cineva e foarte mulțumit de altul. Mamei îi venea să mă înghită de bucurie. CREANGĂ, A. 33. A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. Arald nebun se uită, cu ochii o-nghițea. EMINESCU, O. I 95. (Familiar) A nu înghiți (pe cineva) = a nu putea suferi (pe cineva). ♦ Fig. (Cu privire la aer, miresme) A trage în plămîni, a inhala, a respira adînc. Privi cerul albastru și înghiți mireasma pădurii. SADOVEANU, B. 222. Pe rînd îi scoteau [pe deportați] afară pe punte ca să înghită aerul curat, de care erau mai doriți decît de hrană. BART, E. 274. 2. Fig. A face să dispară (cuprmzînd în sine), a absorbi; a acoperi. Drumul de fier... pătrunde chiar inăuntrul muntelui, prin gura neagră a tunelului care îl înghite. BOGZA, C. O. 347. Îndată ce i-au agiuns valul, i-au acoperit pe toți, înghițindu-i sălbatica mare. DRĂGHICI, R. 34. ◊ Expr. L-a înghițit pămîntul = a murit. Am avut un fecior și ne-a lăsat, l-a înghițit pămîntul! SADOVEANU, O. I 353. Parcă l-a înghițit pămîntul, se spune despre cineva (sau ceva) care a dispărut fără urmă, care nu mai poate fi găsit. Feciorul împăratului nu mai venea nici cu pasăre, nici fără pasăre, parcă l-a înghițit pămîntul. BOTA, P. 16. 3. Fig. (Cu privire la texte scrise) A citi repede, cu lăcomie. 4. Fig. A suporta cu resemnare o insultă, o necuviință; a răbda fără a crîcni. Totdeauna îi înghițise vorbele ei, neîndrăznind, de rușine, să-i răspundă. PREDA, Î. 178. Sînt oameni care au înghițit tot felul de umilințe. VLAHUȚĂ, O. A. 205. Vasile răbda, tăcea, înghițea totul. CONTEMPORANUL, V_II 200. 5. Fig. (Cu privire la cuvinte sau părți de cuvinte) A nu rosti, a omite (din cauza unui defect de vorbire); a nu spune ce ar fi vrut sau ar fi trebuit să spună, a se reține de a vorbi. Nu era vorbitor bun; înghițea silabe. GALAN, Z. R. 85. Neculăieș Mînecuță își înghiți iar vorbele. SADOVEANU, P. M. 30. De aceea moșneguțul își înghiți răspunsul și tăcu. C. PETRESCU, C. V. 101. Soldatul... bolborosi, înghițind resturi de cuvinte, fără rost. SAHIA, N. 78.

A ÎNGHIȚÍ înghít tranz. 1) (mâncăruri, băuturi, medicamente etc.) A face să treacă din gură în stomac. ◊ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplăcut fără a putea riposta. A-și ~ lacrimile (sau plânsul) a-și stăpâni plânsul. 2) rar A mânca în grabă; a îmbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage în piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage în sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desișuri, întuneric etc.) A face să nu se mai vadă, captând în sine. 6) (cărți, scrieri etc.) A citi foarte repede și cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fără ripostă. ◊ ~ gălușca a suporta o neplăcere fără a crâcni. 8) (cuvinte, părți de vorbire, sunete) A omite la pronunțare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire

înghite-Agachi! int. invitațiune comică de a bea (după numele unui personaj chefliu dintró piesă de Alexandri, Agachi Flutur): găl, găl, găl... înghite Agachi... duscă, băiete! AL.

înghițì v. 1. a introduce în stomac; 2. fig. a suporta o insultă (neputând face altfel): a înghiți noduri; 3. a absorbi: buretele înghite apă; 4. a face să piară într’o prăpastie: înghiți-l’ar pământul! 5. a risipi: a înghiți toată averea; 6. a nimici, a devora: vrea să mă înghiță, nu altceva. [Lat. INGLUTTIRE].

înghít (est) și înghíț (vest), a -țí v. tr. (lat. in-glûtire și -glŭttire, a înghiți, din răd. glu-, -gul, de unde vine și gŭla, gură, vsl. glŭtiti a înghiți, rom. gîlgîĭ ș. a.; it. inghiottire, pv. englotir, fr. engloutir, cat. vsp. englutir. – Să înghită (est), să înghiță (vest). V. sughiț, deglutițiune, gît, gălătuc, hîltîc). Daŭ drumu pe gît, bag în stomah: înghit ceĭa ce am mestecat, un hap. Absorb, sug: buretele, pămîntu înghite apa. Dispar în: prăpastia, marea l-a înghițit. Consum, întrebuințez: această mașină înghite mult spirt. Fig. Sufer în tăcere o ofensă, o insultă: a înghiți o ofensă. Risipesc: acest tînăr a înghițit averea părinților. V. mănînc și beaŭ). Nimicesc, devorez, consum: această operă a înghițit mulțĭ oamenĭ. Înghit nodurĭ, sufer ceva neplăcut: înghițea nodurĭ auzind ce se zicea contra luĭ. Înghite-o! sufere și ocara asta! A înghiți în sec, a înghiți fără să aĭ nimica în gură de poftă că-l vezĭ pe altu mîncînd orĭ auzĭ cum se vorbește de niște bucate pe care le doreștĭ. A înghiți un hap, o pilulă, 1. a înghiți o vorbă neplăcută, 2. a înghiți o păcăleală, a crede o mincĭună. Înghite, Agache (măĭ Agapie)! invitațiune glumeață și familiară la mîncare și băutură (Mold.).

înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri

înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

înghițí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înghítă

ÎNGHIȚÍRE s. 1. v. deglutiție. 2. v. ingerare. 3. înghițit, înghițitură. (~ unui ac.)

ÎNGHIȚIRE s. 1. (FIZIOL.) deglutiție. (Actul ~ unui bol alimentar.) 2. înghițit, înghițitură. (~ unui ac.)

ÎNGHIȚÍ vb. 1. v. ingera. 2. v. absorbi.

ÎNGHIȚÍ vb. v. accepta, admite, arunca, azvârli, cheltui, concepe, consuma, irosi, împrăștia, îndura, îngădui, opri, pătimi, păți, permite, prăpădi, răbda, reține, risipi, stăpâni, suferi, suporta, tolera, trage, zvârli.

ÎNGHIȚI vb. 1. (livr.) a ingurgita. (A ~ un aliment.) 2. a absorbi, a aspira, a încorpora, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. (Pămîntul ~ apa de precipitații.)

înghiți vb. v. ACCEPTA. ADMITE. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. CONCEPE. CONSUMA. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNDURA. ÎNGĂDUI. OPRI. PĂTIMI. PĂȚI. PERMITE. PRĂPĂDI. RĂBDA. REȚINE. RISIPI. STĂPÎNI. SUFERI. SUPORTA. TOLERA. TRAGE. ZVÎRLI.

înghițí (înghițít, ít), vb. – 1. A face să treacă mîncarea, băutura etc. prin faringe și esofag în stomac. – 2. A mînca, a înfuleca. – 3. A absorbi, a face să dispară. – 4. A suporta, a se abține, a se înfrîna. – 5. A răbda, a îndura, a încuviința. – Mr. (î)ngl’it, megl. (a)ngl’it. Lat. ingluttῑre (Pușcariu 853; Candrea-Dens., 860; REW 4423; DAR), cf. it. inghiottire, prov. (en)glotir, fr. engloutir, cat., v. sp. englutir. Cuvînt comun (ALR, I, 83). Pentru reducerea de la *înghiuți, la înghiți, cf. ghimpe. Der. înghițitor, adj. (care înghite); înghițitoare, s. f. (laringe, gîtlej); înghițitură, s. f. (îmbucătură, sorbitură).

a înghiți calomel expr. a fi mahmur / indispus.

a înghiți corcodușa expr. a se lăsa păcălit.

a înghiți cu noduri expr. 1. a suporta cu necaz / cu amărăciune o durere / o umilință (fără a putea riposta). 2. a mânca în silă / cu mare greutate.

a înghiți gălușca / hapul expr. a fi pus în fața unui fapt împlinit; a suporta un afront fără a putea da riposta.

a înghiți în sec expr. a dori / a pofti ceva ce are altcineva sau ce nu poate fi obținut ușor.

a înghiți pastila expr. a mușca momeala; a se lăsa păcălit.

a înghiți un dedițel expr. a se otrăvi, a se sinucide prin otrăvire.

a înghiți vrăjeala expr. (deț.) a schimba părerea despre un deținut, lăsându-se influențat de părerile altora.

a-și înghiți lacrimile expr. a-și stăpâni plânsul.

a-și înghiți limba expr. a refuza să vorbească, a se abține să spună ceva.

greu de înghițit expr. care poate fi tolerat / suportat cu greu.