ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s’)abstenir (după ține).

abține vr [At: I. NEGRUZZI, S. IV, 274 / Pzi: abțin / E: fr (s') abtenir (după ține)] 1 A nu participa. 2 (Dom) A-și controla acțiunile, manifestările, sentimentele etc.

ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s’)abstenir (după ține).

ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A-și impune o restricție, a se stăpîni, a se reține (de la o acțiune). Se abține de la fumat. ♦ A se ține la o parte față de o activitate; (în special) a nu-și exprima părerea sau votul, a nu se pronunța, a nu lua atitudine față de o propunere sau de un candidat, a nu participa la o alegere. – Prez. ind. și: (nerecomandabil) abțíu. – Variantă: abțineá vb. II.

ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține deoparte de o activitate. – Fr. (s’)abstenir (după ține).

ABȚÍNE vb. III. refl. A se stăpâni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s’abstenir, după ține].

abțíne vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunța, a nu-și exprima punctul de vedere. (< fr. /s’/abstenir, lat. abstinere)

A SE ABȚÍNE mă abțín intranz. 1) A renunța voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante. 2) A nu-și exprima părerea sau votul. /<fr. [s’]abstenir

abține v. 1. a se opri dela ceva, a se înfrâna; 2. a nu lua parte la vot.

ABȚINEÁ vb. II. v. abține.

*abțin și abțiŭ(mă), -út, a -țineá (est) și -țíne (vest) v. refl. (lat. abs-tinére. V. țin). Mă opresc (mă înfrînez) de la un lucru: a te abține de la fumat, de la vot.

abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút

abțíne vb. → ține

abține (ind. prez. 1 sg. abțin, conj. abțină)

abțin, -ne inf.

ABȚÍNE vb. a se domina, a se înfrâna, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpâni.

ABȚINE vb. a se domina, a se înfrîna, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpâni. (Nu s-a putut ~.)

abțíneá (-n, -út), vb. – A se stăpîni, a se reține. Format de la ținea, după paralelismul cu fr. tenir-abstenir. – Der. (din fr.) conservă grupul bst: absențiune, s. f.; abstenționist, s. m.; abstinent, adj.; abstinență, s. f.

IN DUBIIS ABSTINE (lat.) abține-te (să judeci, să decizi) dacă ai îndoieli – Maximă în dreptul roman.