îndoielnic, ~ă a [At: CONACHI, P. 301 / P: ~iel-nic / Pl: ~ici, ~ice / E: îndoi + -elnic] 1 Care provoacă îndoială Si: îndoios (1). 2 Care nu poate fi primit ca sigur Si: discutabil, dubios, echivoc, îndoios (2). 3-4 Care (este sau) pare puțin probabil Si: îndoios (3-4), nesigur. 5 Care nu inspiră încredere Si: îndoios (5), necurat, suspect. 6 Șovăielnic.

ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -e, adj. 1. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios. Nimic nu putea fi tulbure și îndoielnic între ele. C. PETRESCU, C. V. 372. ♦ Care pare a avea două sensuri; echivoc. 2. Care pare puțin probabil; nesigur. Succes îndoielnic. 3. Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. O afacere îndoielnică. Un om cu trecut îndoielnic. Reputație îndoielnică.

ÎNDOIÉLNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care provoacă îndoieli; care dă de bănuit; suspect; echivoc; dubios. 2) Care pare puțin probabil; nesigur. 3) Care se îndoiește; cuprins de îndoieli; șovăitor; ezitant. Răspuns ~. [Sil. -do-iel-] /îndoială + suf. ~nic

îndoĭélnic, -ă adj. Dubios, îndoĭos, supus îndoĭeliĭ. Adv. A vorbi îndoĭelnic.

îndoelnic a. 1. supus îndoelii: rezultatul e îndoelnic; 2. neîndestulător: lumină îndoelnică.

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. sg. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

îndoielnic

îndoielnic.

ÎNDOIÉLNIC adj. 1. v. dubios. 2. dubios, echivoc, necurat, suspect. (De o morală ~.) 3. v. nesigur.

ÎNDOIÉLNIC adj. v. ezitant, fluctuant, indecis, nedecis, nehotărât, șovăielnic, șovăitor.

ÎNDOIELNIC adj. 1. dubios, incert, nesigur, problematic, (livr.) improbabil, indecis, (rar) indoios, (fig.) nebulos. (La o dată ~.) 2. dubios, echivoc, necurat, suspect. (De o morală ~.) 3. discutabil, incert, nesigur. (Rezultate ~.)

îndoielnic adj. v. EZITANT. FLUCTUANT. INDECIS. NEDECIS. NEHOTĂRÎT. ȘOVĂIELNIC. ȘOVĂITOR.

Îndoielnic ≠ cert