cert, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~rți, ~e / E: lat certus] De care nu te poți îndoi Si: sigur, neîndoios.

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. Un fapt cert.

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Lat. lit. certus.

CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus].

CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo].

CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus)

CERT ~tă (~ți, ~te) Care este lipsit de îndoială; fără îndoială; neîndoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus

cert a. și adv. sigur, neîndoios: lucru cert.

*1) cert, -ă adj. (lat. certus, d. cérnere. V. cert 2). Sigur, pozitiv, neîndoĭos: un fapt cert. Determinat, anumit: o certă cantitate. Adv. În mod cert.

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

cert adj. m., pl. cerți; f. sg. cértă, pl. cérte

CERT adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adj. v. categoric. 3. adj. v. sigur. 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărât. (Dată ~.) 6. adj. v. inevitabil. 7. adv. v. desigur. 8. adv. v. adevărat.

CERT adj., adv. 1. adj. adevărat, aievea, autentic, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil. (Un lucru ~.) 2. adj. categoric, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (A manifestat o superioritate ~.) 3. adj. categoric, precis, sigur, (rar) neapărat. (Vrea un răspuns ~.) 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărît. (Dată ~.) 6. adj. inevitabil, sigur. (Căderea ~ a orașului.) 7. adv. absolut, bineînțeles, desigur, firește, garantat, indiscutabil, natural, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur. ( – Crezi că vine azi? – ~!) 8. adv. adevărat, serios, sigur. ( – Așa s-au întîmplat lucrurile! – ~?)

Cert ≠ incert, îndoielnic, nesigur

cert (cértă), adj. – Sigur, neîndoios. Lat. certus (sec. XIX). – Der. (din fr.) certifica, vb.; certificat, s. n.; certificator, adj.; certitudine, s. f.; incertitudine, s. f.