încredințat¹ sn [At: DA ms / Pl: (rar) ~uri / E: încredința] 1-7 Încredințare (1-7). 8 (Reg) Logodire. 9 Adeverire. 10-13 Încredințare (10-13).

încredințat², ~ă a [At: PALIA (1582), ap. GCR 61/19 / Pl: ~ați, ~e / E: încredința] 1 Lăsat în grija sau în păstrarea cuiva de încredere. 2 (D. un secret) Împărtășit cuiva de încredere. 3 (Reg) Logodit. 4 (Înv) Adeverit. 5 (D. acte) Legalizat. 6 Convins de adevărul unei idei. 7 (Îe) A fî (sau a rămâne) ~ că... A fi convins că... 8 (Rar) Confirmat. 9 (Rar) Sigur. 10 (Trs) Însărcinat cu o misiune de încredere. 11 Căruia i s-a dat o procură, un mandat etc. 12 Cert.

ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

ÎNCREDINȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCREDINȚA și A SE ÎNCREDINȚA. 2) pop. Care este sigur; convins. /v. a (se) încredința

încredința [At: COD. VOR. 103/5-6 / V: (cscj) ~ți / Pzi: ~țez / E: în- + credință] 1-3 vt A da în grijă cuiva (un secret) (o misiune importantă sau) protecția unei persoane. Si: a încrede (6-8), a confia. 4-5 vr A avea încredere (deplină) în cineva Si: a se încrede (2-3). 6-7 A se încrede (4-5). 8 vrr (Înv) A-și jura credință. 9-10 vtrr (Reg) A (se) logodi. 11-12 vtr A (se) adeveri. 13-14 vtr A (se) convinge de ceva sau de cineva Si: a (se) încrede (11-12). 15-16 vtr A (se) garanta ceva. 17-18 vtr A (se) confirma cuiva ceva. 19-20 vtr A (se) converti la o religie. 21 vt A făgădui ceva în mod solemn.

ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. (Urmat de determinări în dativ) A da ceva ori pe cineva în grija, în seama sau în păstrarea cuiva demn de încredere; a preda. Își încredință pardesiul și pălăria persoanei rotunde și afabile de la garderobă. C. PETRESCU, C. V. 60. Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, P. 129. Boierii încredințau cîrmuirea țării pe viață sau pe o seamă de ani unui om ce îl chema domn și stăpînitor al țării. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ (Cu privire la o taină) A împărtăși cuiva cu toată încrederea. (Poetic) Florile... încredințară taina lor... unui flutur. EMINESCU, N. 29. 2. Refl. A se convinge de ceva. Tomșa se încredință dintr-o privire că răzășii lui sînt de față. SADOVEANU, O. VII 109. Ca să se încredințeze, își chemă fetele. ISPIRESCU, L. 52. Ipate, voind să se încredințeze și despre asta, ascultă pe Chirică. CREANGĂ, P. 171. Te vei încredința că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decît tine. NEGRUZZI, S. I 63. 3. Tranz. A confirma, a asigura. Tu, în carne și oase? – S-ar zice că tot eu!... îl încredință Vardaru. C. PETRESCU, A. R. 12. Și ca să-l încredințeze, îi dete înscris. ISPIRESCU, L. 6. Așa m-o încredințat vărul meu. ALECSANDRI, T. 952. ◊ Absol. Așa e, cum spuneți dumneavoastră, domnule plotonier-major, a încredințat Florea. SADOVEANU, M. C. 55.

A ÎNCREDINȚÁ ~éz tranz. 1) A face să se încredințeze. 2) (ființe sau obiecte) A da să îngrijească sau să păzească (având încredere deplină). 3) (gânduri, frământări sufletești, intimități etc.) A comunica în mod confidențial; a destăinui; a confia. ~ cuiva secretul. /în + credință

A SE ÎNCREDINȚÁ mă ~éz 1. tranz. (urmat de o propoziție completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-și da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauție); a căpăta siguranță; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credință

încredințà v. 1. a asigura: te pot încredința că e adevărat; 2. a lăsa în grija cuiva: i-am încredințat toată averea. [V. credință].

încredințéz v. tr. (d. credință). Las în credința, în grija cuĭva: a încredința cuĭva un lucru ca să-l păstreze. Asigur, conving: te încredințez că așa e. V. refl. Mă asigur, mă conving: m’am încredințat de adevăr, că așa e.

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

încredințá vb., ind. prez. 1 sg. încredințéz, 3 sg. și pl. încredințeáză

ÎNCREDINȚÁT adj. v. convins.

ÎNCREDINȚÁT adj. v. logodit.

ÎNCREDINȚAT adj. convins, sigur. (Era ~ că îl va ajuta.)

încredințat adj. v. LOGODIT.

ÎNCREDINȚÁ vb. 1. v. înmâna. 2. v. preda. 3. v. destăinui. 4. v. asigura. 5. v. convinge. 6. a se convinge, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)

ÎNCREDINȚÁ vb. v. adeveri, arăta, atesta, baza, bizui, certifica, confirma, conta, demonstra, dovedi, fundamenta, încrede, întări, întemeia, logodi, mărturisi, proba, sprijini, stabili, susține.

încredința vb. v. ADEVERI. ARĂTA. ATESTA. BAZA. BIZUI. CERTIFICA. CONFIRMA. CONTA. DEMONSTRA. DOVEDI. FUNDAMENTA. ÎNCREDE. ÎNTĂRI. ÎNTEMEIA. LOGODI. MĂRTURISI. PROBA. SPRIJINI. STABILI. SUSȚINE.

ÎNCREDINȚA vb. 1. a da, a înmîna, a întinde, a preda, a remite, a transmite, (livr.) a confia, (înv.) a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. (I-a ~ o scrisoare.) 2. a lăsa, a preda, (franțuzism) a confia. (A ~ ceva cuiva.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.) 4. a asigura, (înv.) a adeveri, a încrede, a sigura. (A ~ pe cineva de ceva.) 5. a (se) asigura, a (se) convinge, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) siguripsi. (Voia să se ~ cu ochii lui.) 6. a se convinge, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)