interita v vz întărâta

întărâta [At: COD. VOR. 33/21 / V: interita, ~rta / Pzi: întărât / E: ml *interritare] 1 vt A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare. 2 vt A instiga la violență un grup de oameni. 3 vt A asmuți un animal. 4 vr (D. animale; șfg; d. oameni) A se înfuria. 5-6 vtr (Fig) A (se) entuziasma. 7 vr (Fig) A se ambiționa. 8 vr A se agita. 9 vt A incita pe cineva să facă un lucru. 10 vr A se porni cu pasiune violentă. 11 vru (D. intemperii) A se intensifica.

întărâtat, ~ă a [At: CORESI, EV. 193/3 / V: (înv) ~rit~, ~rt~, ~terit~ / Pl: ~ați, ~e / E: întărâta] 1 (D. oameni) Surescitat. 2 (D. un grup de oameni) Instigat la violență. 3 (D. un animal) Asmuțit. 4 (Fig) Incitat. 5 (Fig) Stimulat.

întărta v vz întărâta

întărtat, ~ă a vz întărâtat

ÎNTĂRÎTÁ, întărî́t, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A aduce (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de ciudă, de surescitare, a irita; (cu privire la o mulțime) a face să se agite, a instiga (împotriva cuiva); (cu privire la animale) a asmuți, a zădărî. Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115. Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295. Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Refl. Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31. (Fig.) Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86. 2. Tranz. (Uneori urmat de determinări arătînd scopul) A îndemna, a împinge, a mîna pe cineva să facă ceva; a îmboldi, a stimula, a incita, a încuraja. Și cine vă întărîtă să stăruiți în purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89. Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma. (Atestat în forma întîrta) De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98. 3. Refl. A se porni cu pasiune, a se întări, a se înteți. (Atestat în forma întărta) Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95. – Variante: (popular) întărtá, întárt, întîrtá vb. I.

ÎNTĂRÎTÁT, -Ă, întărîtați, -te, adj. Adus (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de surescitare, iritat; agitat; furios, înfuriat. Cînii, întărîtați, îmi dădeau ocol, hămăind mînioși. SADOVEANU, O. I 351. Cătînd să zărească amăgitoarea pradă care i-a pierit din ochi, și apoi întărîtat, obosit, mînios de zadarnica-i osteneală, el strigă... ODOBESCU, S. III 82. Se întoarseră foarte întărîtați și cu inima bănuitoare lîngă împăratul, căruia îi insuflară aceleași bănuieli. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ Fig. În curtea lui Lică Mătase, mașinuța stațiunii duduia pe loc, întărîtată. MIHALE, O. 501. Un freamăt puternic se făcu atunci în toată pădurea ca de o furtună ce vine întărîtată asupra copacilor. ISPIRESCU, E. 238. Îmi place a sta singur pe-o stîncă dărîmată, S-aud pe maluri vîntul cu groază șuierînd, Să văd pe-ntinsul negru furtuna-ntărîtată Și cerul fulgerînd. ALECSANDRI, O. 82. ◊ (Adverbial) A auzit pe cîne hămăind întărîtat. SADOVEANU, P. S. 100. ♦ Care dovedește întărîtare. Sufletul îi tremura ca o floretă întinsă de o mînă întărîtată și fricoasă. CAMIL PETRESCU, U. N. 35. Trăsese cu urechea la întărîtata discuție a celor doi negustori. C. PETRESCU, C. V. 26. – Variantă: întărtát, -ă (VLAHUȚĂ, P. 106, SBIERA, P. 274, ALECSANDRI, P. I 194) adj.

ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărîta.

ÎNTĂRTÁT, -Ă adj. v. întărîtat.

ÎNTÎRTÁ vb. I v. întărîta.

A ÎNTĂRÂTÁ întărât tranz. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a zădărî; a ațâța; a incita; a stârni. /<lat. intercitare

A SE ÎNTĂRÂTÁ mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfășura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteți; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare

întărâtà v 1. a ațâța rău: a întărâta poporul; 2. a se mânia foarte. [Cf. lat. vulg. INTERRITARE, din INTERRITUS, nesperiat, îndrăzneț].

întărtà v. (poetic) a întărâta: cu gând să ne ’ntarte AL.

întárt, V. întărît.

întărî́t și (Ps. S.) înterít, a -á v. tr. (lat. *intérrito, -áre, din irrito, -áre, a irita, care a fost considerat ca compus din in și rito, î́ar in a fost înlocuit pin inter, saŭ a fost infl. de terrĭtare, a speria. De alt-fel, un glosar latin din sec. 8 zice lacessunt = interitant, hărțuĭesc). Irit, ațîț, excit: ceaĭu întărîtă. Ațîț, supăr: vorba asta l-a întărîtat grozav. Ațîț, îndemn: a întărîta oastea la luptă. V. refl. Mă ațîț, mă aprind: m’am întărîtat la luptă. În nord întárt, a -ărtá.

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

întărâtá vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 3 sg. și pl. întărâtă

întărât, -râtare inf. s.

ÎNTĂRÂTÁ vb. 1. v. asmuți. 2. v. instiga. 3. v. înfuria.

ÎNTĂRÂTÁT adj. 1. v. asmuțit. 2. v. instigat. 3. v. furios.

ÎNTĂRÎTA vb. 1. a asmuți, a ațîța, a hărțui, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (~ cîinii.) 2. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 3. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~ și tu!)

ÎNTĂRÎTAT adj. 1. asmuțit, stîrnit. (Cîini ~.) 2. ațîțat, incitat, instigat, provocat, stîrnit, (pop.) zădărît. (Om ~.) 3. furios, îndîrjit, înfuriat, înverșunat, mîniat, mînios, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~.)

A (se) întărâta ≠ a (se) liniști, a (se) domoli, a (se) potoli

întărîtá (întărâtát, întărâtát), vb. – A ațîța, a zădări, a incita, a îmboldi. – Var. întărta. Lat. interritāre, păstrat într-o glosă din sec. VIII, de la irritare contaminat cu territāre „a speria” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 419; Pușcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol. nderreta, v. fr. (en)tarier, prov. torridá. – Der. întărîtător, adj. (iritant, provocator); întărîtăcios, adj. (care provoacă din plăcere).

a-și întărâta ghiocelul expr. (er. – d. femei) a se masturba.