ZĂDĂRÎ́, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, sb. zadirati.

zădărî v [At: PSALT. 315 / V: (îrg) ~ri, zâd~, (înv) zederî, (reg) zidări, zid~, jidări (Pzi: jidăr) / Pzi: ~răsc și (reg) zâdăr, jâdăr / E: vsl задьрати, задерж] 1 (Îrg; c. i. ființe) A provoca (1). 2 A sâcâi (1). 3 (Fig) A neliniști. 4 (Rar; d. corpuri de armată) A hărțui. 5 (Pop; csnp) A nimici (1). 6 (Olt; c. i. răni, bube etc.) A zgândări (8). 7 (Rar; c. i. foc, flăcări etc.) A ațâța (1).

zădărî vb. IV. tr. 1 A întărîta, a irita pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. Slugile... nu-l mai zădărau (CE. PETR.). ♦ Fig. A răscoli, a tulbura. 2 A înteți focul (răscolind lemnele, cărbunii aprinși). • prez.ind. -ăsc. și zădări vb. IV. /<sl. veche. задьратн.

zădărî vb. IV. tr. 1 A întărită, a irita pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. Slugile... nu-l mai zădărau (CE. PETR.). ♦ Fig. A răscoli, a tulbura. 2 A înteți focul (răscolind lemnele, cărbunii aprinși). • prez.ind. -ăsc. și zădări vb. IV. /<sl. veche. задьатн.

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, scr. zadirati.

ZĂDĂRÎ́, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Și în forma zădări) 1. A sîcîi, a necăji, a întărită, a provoca. Slugile... nu-l mai zădărau ca pe-un cîine printre gratii. C. PETRESCU, Î. II 226. El? să îndrăznească... Adeluții mele?... Așteaptă, marțafoiule, să te-nvăț eu a zădărî fetele. ALECSANDRI, T. 964. ◊ Fig. Zaharia Duhu simți zădărîndu-l o nemulțumire, ca zborul unei viespi care-i dă tîrcoale. C. PETRESCU, R. DR. 126. Robinson, a cărui soartă venise într-un punct de hotărîre, zădărîndu-i toată ticna, nu putea să se astîmpere la un loc. DRĂGHICI, R. 297. ♦ (Despre trupe înarmate) A hărțui. În tot cursul verii ne zădărise ei bîntuind tare tîrgulețul nostru Bechetul și împrejmuirile lui. ODOBESCU, S. III 568. 2. Fig. (Cu privire la foc) A răscoli, pentru a înteți și a face să ardă mai bine. A rupt un mănunchi de stuf uscat, zădărînd flăcările, deocamdată leneșe. SADOVEANU, N. F. 69. – Variantă: zădărí vb. IV.

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji pe cineva. ♦ A răscoli, a tulbura. ♦ A ataca pe neașteptate, a hărțui. 2. Fig. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Bg. zadirjam, sb. zadirati.

A ZĂDĂRÎ́ ~ăsc tranz. 1) (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a ațâța; a incita; a stârni; a întărâta; a hărțui. 2) (persoane) A bate la cap; a necăji întruna cu diferite pretenții sau reproșuri; a zăhăi; a hărțui; a sâcâi; a sucăli; a moronci. 3) fig. (persoane) A determina la acțiuni dușmănoase; a face să se revolte; a tulbura; a răscoli; a ațâța; a monta. 4) (focul, jăraticul) A amesteca (cu ceva), pentru a arde mai tare, a răscoli; a scormoni; a zgândărî. /<bulg. zadarjam, sb. zadirati

ZĂDĂRÎ vb. (Mold., ȚR) A provoca, a sîcîi, a necăji. A: Mai apoi ocotiră să tiu cumva zădărască pre Ștefan-Vodă, să le fie a strica pacea. URECHE. Și iar s-au mirat mult, dar tot au zis lui Abulcasîm (poate vrînd să-l zădărască): „Frate, multă avere este, dar, cum zic, poate cu delungare de vremi să să sfîrșască”. H 1771, 94^r; cf. M. COSTIN. B: Noi ne temem că . . . numai vom zădărî șarpele. ANON. CANTAC. Și zise D[o]mnul cătră Moisi: „Pînă cînd mă zădărașțe norodul acesta ?” BIBLIA (1688). Etimologie: bg. zadarjam, scr. zadirati. Cf. b ă n i (2), z ă h ă i.

zederî v vz zădărî

zidări² v vz zădărî

zidărî v vz zădărî

ZĂDĂRÍ vb. IV. v. zădărî.

zădărì v. 1. a întărâta, a ațâța: animalul zădărit de haita OD.; 2. a tachina: te învăț eu a zădări fetele AL. [Origină necunoscută].

zădărắsc, a -î́ v. tr. (vsl. *za-drati, deron, a zădărî; bg. zadiram, rus. zadiratĭ, id. V. zgîriĭ. Cp. cu pîrăsc, tîrăsc, zătărăsc, vîr, zăresc). Zgîndăresc o bubă (Olt.).Întărît, ațîț, înfuriĭ: nu zădărîțĭ cînele, copiĭ! Tachinez. – În vest jidărăsc.

zădărî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zădărắsc, imperf. 3 sg. zădărá, perf. s. 3 sg. zădărî́ 3 pl. zădărấră; conj. prez. 3 să zădăráscă; ger. zădărấnd; part. zădărất

zădărî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zădărăsc, imperf. 3 sg. zădărá; conj. prez. 3 sg. și pl. zădăráscă

zădărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp.

ZĂDĂRÎ vb. v. agasa, agita, asmuți, ațâța, enerva, hărțui, incita, indispune, instiga, irita, întărâta, înteți, înviora, necăji, plictisi, provoca, râcâi, sâcâi, stârni, supăra, tulbura, zgândări.

zădărî vb. v. AGASA. AGITA. ASMUȚI. AȚÎȚA. ENERVA. HĂRȚUI. INCITA. INDISPUNE. INSTIGA. IRITA. ÎNTĂRÎTA. ÎNTEȚI. ÎNVIORA. NECĂJI. PLICTISI. PROVOCA. RÎCÎI. SÎCÎI. STÎRNI. SUPĂRA. TULBURA. ZGÎNDĂRI.

ZĂDĂRÎ́, zădărắsc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi; sens modern (ijderi 2) din bg.)

zădărî (- rắsc, -ît), vb. – A întărîta, a incita, a ațîța. – Var. zădări. Sb. zadirati „a împinge”, bg. zadiram; sau, după Tiktin și Candrea, de la un sl. *zadrati, certificat de sb. și bg. Cf. sl. zadorŭ „acțiunea de a irita”.

zădărí, zădăresc, vb. intranz. – (reg.) A întărâta, a incita, a ațâța, a provoca: „Este un șarpe bun. Dar totuși să nu-l zădărești, să-l lași în voia lui” (Bilțiu, 1999: 131; Rozavlea). – Din bg. zadarjam, srb. zadirati (DER, DLRM, DEX); din vsl. zadarati (MDA).