întărâtat, ~ă a [At: CORESI, EV. 193/3 / V: (înv) ~rit~, ~rt~, ~terit~ / Pl: ~ați, ~e / E: întărâta] 1 (D. oameni) Surescitat. 2 (D. un grup de oameni) Instigat la violență. 3 (D. un animal) Asmuțit. 4 (Fig) Incitat. 5 (Fig) Stimulat.

întărtat, ~ă a vz întărâtat

ÎNTĂRÎTÁT, -Ă, întărîtați, -te, adj. Adus (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de surescitare, iritat; agitat; furios, înfuriat. Cînii, întărîtați, îmi dădeau ocol, hămăind mînioși. SADOVEANU, O. I 351. Cătînd să zărească amăgitoarea pradă care i-a pierit din ochi, și apoi întărîtat, obosit, mînios de zadarnica-i osteneală, el strigă... ODOBESCU, S. III 82. Se întoarseră foarte întărîtați și cu inima bănuitoare lîngă împăratul, căruia îi insuflară aceleași bănuieli. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ Fig. În curtea lui Lică Mătase, mașinuța stațiunii duduia pe loc, întărîtată. MIHALE, O. 501. Un freamăt puternic se făcu atunci în toată pădurea ca de o furtună ce vine întărîtată asupra copacilor. ISPIRESCU, E. 238. Îmi place a sta singur pe-o stîncă dărîmată, S-aud pe maluri vîntul cu groază șuierînd, Să văd pe-ntinsul negru furtuna-ntărîtată Și cerul fulgerînd. ALECSANDRI, O. 82. ◊ (Adverbial) A auzit pe cîne hămăind întărîtat. SADOVEANU, P. S. 100. ♦ Care dovedește întărîtare. Sufletul îi tremura ca o floretă întinsă de o mînă întărîtată și fricoasă. CAMIL PETRESCU, U. N. 35. Trăsese cu urechea la întărîtata discuție a celor doi negustori. C. PETRESCU, C. V. 26. – Variantă: întărtát, -ă (VLAHUȚĂ, P. 106, SBIERA, P. 274, ALECSANDRI, P. I 194) adj.

ÎNTĂRTÁT, -Ă adj. v. întărîtat.

ÎNTĂRÂTÁT adj. 1. v. asmuțit. 2. v. instigat. 3. v. furios.

ÎNTĂRÎTAT adj. 1. asmuțit, stîrnit. (Cîini ~.) 2. ațîțat, incitat, instigat, provocat, stîrnit, (pop.) zădărît. (Om ~.) 3. furios, îndîrjit, înfuriat, înverșunat, mîniat, mînios, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~.)