mascara sf [At: CANTEMIR, IST. 174 / V: ~rauă, (reg) ~cără / Pl: ~le, (8) măscări / E: tc maskara] 1 (Înv) Paiață. 2 (Dep) Om caraghios. 3 (Dep) Om de nimic. 4 (Îvp) Batjocură. 5 (Îe) A face (pe cineva) de ~ A face de râs. 6 (Îae) A certa cu asprime Si: (fam) a face de două parale. 7 (Reg; îe) A da de ~ A se face de râs. 8 (Mpl) Faptă, vorbă, gest urât, obscen. 9 (Olt) Penis.

MASCARÁ, mascarale, s. f. (Învechit) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. Marele logofăt îl primește cu mîna întinsă, răsturnat într-un fotoliu, zicîndu-i: na, mascara, vino de sărută mîna. GHICA, S. XII. Slugă veche, mascara bătrînă. PANN, P. V. II 57. ◊ Expr. (Popular) A face (pe cineva) de mascara = a face (pe cineva) de rîs, de rușine. Dar de i-om tăia căpățîna, Să-l facem de mascara, Să se ducă pomina. PĂSCULESCU, E. P. 292.

MASCARÁ s. f. fard pentru gene, rimel. (< it. mascara)

mascará s. f. (cosm.) Fard pentru gene, rimel ◊ „Despre machiajul toamnei se spune că va folosi cu precădere mascaraua [...] Se mai spune că din trusa de machiaj va dispărea, nu se știe pentru cât timp, creionul dermatograf, fie el negru, maro, verde sau altfel. În compensație se va folosi, cu multă dexteritate, mascaraua. Talentul fiecăreia va fi dovedit de lungimea genelor. Lungime ajutată de conținutul obiectului sus-numit.” Săpt. 24 IX 76 p. 8; v. și 21 I 77 p. 8 (din it. mascará; DEI)

MASCARÁ ~le f. 1) înv. Actor de circ sau de bâlci care evolua cu un program comic; măscărici; saltimbanc. 2) fam. Cuvânt sau acțiune jignitoare. A spune ~le. /<turc. maskara

MASCARA s.f. 1. (Mold., ȚR) Glumă; farsă. A: Au socotit el să facă o mascara. B 1775, 98^v; cf. B 1779, 63^r. B: Ceale de rîs, de mascara, glume. LEX., 334^v; cf. LEX. 1683, 83^r. 2. (Mold). Batjocură, ocară. Pre toate de mascara covîrșea. CANTEMIR, IST. ◊ Expr. A face (pe cineva) (de) mascara = a ocări. Pentru un lucru de nimica ... făcea pe un boier mare mascara și-l închidea. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Variante: mascară (LEX., 334^v; LEX. 1683, 83^r). Etimologie: tc. maskara. Cf. m î n i e c i t u r ă, p e l i v ă n i e, ș a g ă, șeganie, șozie, tămășag, tămășeală; băsău (3), m î n i e c i e, p r o h i t ă.

mascarà f. 1. paiață: slugă vechie, mascara bătrână nu fi PANN; 2. batjocură: a face de mascara, a-și râde de cineva. [Turc. MASKARA, buton].

mascará f. (turc. maskara, d. ar. mashara, glumă, mască, paĭaț; ngr. maskarás. V. mască. Triv. Om neserios, bufon. Vorbă obscenă.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

masca [At: POLIZU / Pzi: ~chez / E: fr masquer] 1-2 vtr A(-și) acoperi fața cu o mască¹ (1). 3 vt A ascunde privirilor, acoperind cu ceva, împiedicând să se vadă Si: a acoperi. 4 vt (Pgn) A ascunde. 5 vt (C. i. noțiuni abstracte; spc) A ascunde sub aparențe înșelătoare Si: a disimula.

mascără sf vz mascara

măscară sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 147 / Pl: ~cări / E: drr măscări¹ cf srb maskara] 1 (Pop; mpl) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată. 2 (Pop; mpl) Ocară. 3 (Pop; mpl) Obscenitate. 4 (Îe) A face de ~ A face de râs.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară, obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

MASCÁ, maschez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la figura omului) A acoperi cu o mască (mai ales pentru a participa la un bal mascat). Va avea însă grijă să-și mascheze figura spre a nu fi recunoscut. SAHIA, N. 107. 2. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a camufla, a disimula. Joben, lavalieră, redingotă... erau într-o stare de umilință pe care n-o mai putea masca stăpînul lor. SADOVEANU, O. VIII 155. În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină, Și-n toată omenirea în veci același om. EMINESCU, O. I 64. ♦ A sustrage vederii, a ascunde, a camufla. Barca fu oprită mai sus de debarcader, lîngă un elevator plutitor care o masca perfect. BART, E. 335.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Mai ales la pl.) Obscenitate. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. PAS, Z. I 145. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Spune obrăznicii, măscări... și capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70.

MASCÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) acoperi fața cu o mască (mai ales la un bal mascat). 2. tr. (Fig.) A ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșela pe cineva; a camufla, a ascunde, a disimula. ♦ A ascunde vederii, a camufla. 3. tr. (Mar.) A face ca velele să primească vântul din față, astfel ca nava să fie împinsă înapoi. [P. i. 3,6 -chează. / cf. fr. masquer].

MASCÁ vb. I. tr., refl. a(-și) acoperi fața cu o mască. II. tr. 1. (fig.) a ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșlea. ◊ a ascunde vederii inamicului trupele, tehnica de luptă, diverse obiective; a camufla. 2. (mar.) a orienta astfel un velier încât velele să primească vântul din față, stopând nava. ◊ a interpune o velă între vânt și o altă velă, împiedicând-o să primească vânt. ◊ a manevra astfel un velier încât să ajungă în vântul altei ambarcații cu vele. 3. a suprapune un sunet perturbator peste unul util, făcându-l ininteligibil. (< fr. masquer)

A MASCÁ ~chéz tranz. 1) A ascunde vederii; a face să nu se vadă; a camufla. 2) fig. A prezenta într-o formă aparentă, ascunzând adevărul; a disimula. ~ adevărul. 3) (obrazul sau o parte a lui) A acoperi cu o mască (pentru a nu fi recunoscut). /<fr. masquer

MĂSCÁRĂ ~ări f. pop. Vorbă sau faptă indecentă, obscenă; obscenitate. /v. a măscări

MASCARĂ s. f. v. mascara.

mascà v. 1. a pune o mască; 2. fig. a ascunde, a nu lăsa să se vază.

+mascara (rimei) (engl.) s. f.

mascará (înv., pop.) s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále, art. mascarálele

mascará s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri

mascá vb., ind. prez. 1 sg. maschéz, 3 sg. și pl. mascheáză

măscáră s. f., g.-d. art. măscării; pl. măscări

masca (ind. prez. 3 sg. și pl. maschează)

MASCARÁ s. v. batjocură, bufon, imoralitate, impudoare, indecență, măscărici, necuviință, nerușinare, obscenitate, ocară, paiață, pornografie, rușine, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.

mascara s. v. BATJOCURĂ. BUFON. IMORALITATE. IMPUDOARE. INDECENȚĂ. MĂSCĂRICI. NECUVIINȚĂ. NERUȘINARE. OBSCENITATE. OCARĂ. PAIAȚĂ. PORNOGRAFIE. RUȘINE. SCABROZITATE. TRIVIALITATE. VULGARITATE.

MASCÁ vb. v. ascunde, disimula, tăinui.

MASCÁ vb. 1. (înv.) a se măscări. (Participanții la bal s-au ~.) 2. v. camufla. 3. v. acoperi. 4. a ascunde, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 5. a ascunde, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.)

MĂSCÁRĂ s. v. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.

MASCA vb. 1. (înv.) a se măscări. (Participanții la bal s-au ~.) 2. a camufla. (~ geamurile în timp de război.) 3. a acoperi, a ascunde. (Perdeaua ~ ușa.) 4. a ascunde, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 5. a ascunde, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.)

masca vb. v. ASCUNDE. DISIMULA.

măscară s. v. IMORALITATE. IMPUDOARE. INDECENȚĂ. NECUVIINȚĂ. NERUȘINARE. OBSCENITATE. PORNOGRAFIE. SCABROZITATE. TRIVIALITATE. VULGARITATE.

A masca ≠ a demasca, a vădi

A (se) masca ≠ a (se) demasca

mascará (mascarále), s. f. – 1. Paiață. – 2. Zeflemea, indecență, obscenitate. – Var. măscară, (Banat) mascără. Mr. măscără, megl. mascará. Tc. maskara, din arab. mashara (Șeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), cf. ngr. μασϰαρᾶς, alb., bg. maskará, sb. maskara. Battisti, III, 2381, socotește cuvîntul arab diferit de it. maschera, sp. máscara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în var. măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît și măscări există în sec. XVII, mascara în sec. XIX. Der. măscări, vb. (înv., a-și bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; refl., a se insulta), cf. sb. maskariti; mascaragiu, s. m. (bufon; saltimbanc, cabotin), din tc. maskaraci, sec. XVIII; mascaralîc, s. n. (bufonerie), cf. ngr. μασϰαραλίϰι; măscărici, s. m. (paiață, bufon); măscăriciune, s. f. (înv., bufonerie), sec. XVII; măscornicie, s. f. (bufonerie), înv., sec. XVII.

măscară, măscări s. f. (pop. – mai ales la pl.) faptă sau vorbă necuviincioasă / nerușinată; obscenitate, pornografie

MASCARA s. f. 1. (Învechit) Paiață, măscărici. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ȘIO II_1; 250, ZANNE, p. ii, 698. ♦ Epitet dat unui om caraghios sau, p. ext., unui om de nimic. Ducă-să la dracul. . . acest fel de mascara. KOTZEBUE, U. 15^r/30. Pfti! mascara bătrînă. PR. DRAM. 291. Marele logofăt îl primește cu mîna întinsă, răsturnat într-un fotoliu, zicîndu-i: „Na, mascara, vino de sărută mîna”. GHICA, S. XII. Slugă veche, mascara bătrînă. ZANNE, P. IV, 594. 2. (Învechit și popular) Batjocură, ocară. Pre toate de mascara covîrșea. CANTEMIR, IST. 174, cf. LB, H XVIII 175. Calea-napoi i-arăta, Și p-acilea că-mi pleca, Rușinat de mascara, Că așa i-a fost mintea. PĂSCULESCU, L. P. 278, cf. com. LIUBA. ◊ E x p r. A face (pe cineva) de mascara = a) a face de rîs, v. r î s. Vrei și tu să mă faci de mascara! ALECSANDRI, T. 1027. Cerșiuiesc săracele . . . Și-mi umblă prin mahala, Ne-au făcut de mascara. MAT. FOLK. 77. Să-l facem de mascara, Să se ducă pomina. PĂSCULESCU, L. P. 292, cf. 278; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale. Pentru un lucru de nimică. . . făcea pe un boier mare mascara și-l și închidea (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 198/11. (Regional) A da de mascara = a se face de rîs, v. r î s. Dăm de mascara, De rîde lumea! PĂSCULESCU, L. P. 290, cf. CIAUȘANU, GL. 3. (Învechit și popular; de obicei la pl.) Faptă, vorbă, gest urît, murdar, obscen; măsoară. Avea slobozenie a face mii de mascarale în vreme cît țin proțesiile. IST. AM. 46^r/14. Expresiunea „întru zboriște întru batgiocură” are vechiul sens teologic pejorativ despre reprezentațiunile scenice ca nește lucruri nerușinate, nește mascarale. HEM 2748. 4. (Prin nord-estul Olt.) Organul genital masculin. Cf. CIAUȘANU, GL. – Pl.: mascarale. – Și: mascaráuă (BARCIANU), (regional) máscără (H XVIII 175, CIAUȘANU, GL.) s. f. – Din tc. maskara.

MASCÁ vb. I. 1. T r a n z. și refl. A(-și) acoperi (fața) cu o mască¹ (I 1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ȘĂINEANU, D. U., BARCIANU. Va avea însă grijă să-și mascheze figura spre a nu fi recunoscut. SAHIA, N. 107. 2. T r a n z. A ascunde privirilor (acoperind cu ceva), a împiedica să se vadă; a acoperi. Cu spatele la sală, pe scaune mici de bar... Aceștia nu trebuie să-i mascheze pe ceilalți. CAMIL PETRESCU, T. II, 87. Mircea întredeschise ușa, mascînd cu trupul încăperea. TEODOREANU, M. II, 26. Am poposit lîngă o arcadă de calcar, mascată de ferigi și jnepeni. SADOVEANU, O. XII, 8, cf. VI, 632. Barca fu oprită mai sus de debarcader, lîngă un elevator plutitor care o masca perfect. BART, E. 335. Un curmal maschează luna. RALEA, S. T. I, 255. Dădu la o parte perdeaua care masca o ușă. STANCU, R. A. III, 320. ◊ (Impropriu) Două automobile . . . s-au ciocnit. . . căutînd să iasă pe aceeași parte din calea unui vagon electric care le masca vederea. BRĂESCU, V. 59. ♦ (Complementul indică noțiuni abstracte) A ascunde ; s p e c. a ascunde sub aparențe înșelătoare, a disimula. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. În toată Moldova cei mari își mascau faptele lor cele neevanghelice prin cea mai zeloasă păzire a posturilor. HASDEU, I. V. 39. Drept, născut cu existența, Mulți de mult mort te-au crezut. . . Regii ca să te susție, Cu dreptatea te-au mascat. BOLINTINEANU, O. 162. În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină. EMINESCU, O. I, 64. Plăcerea pe care o căutăm . . . maschează o adâncă melancolie. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Necinstea profesională vrea să mascheze ignoranța prin poze științifice. LOVINESCU, C. V, 42, cf. C. PETRESCU, Î. II, 265. Felix nu-și putu masca suficient contrarietatea. CĂLINESCU, E. O. II, 275. - Prez. ind.: maschez. – Din fr. masquer.

MASCĂRĂ s. f. v. mascara.

MĂSCARĂ s. f. (Popular ; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. Care va vrea. . . pănă la miezul nopții să facă ceva blăstămății și măscări, acela să știe că s-au născut spre rușinea celor de bun neam. ȚICHINDEAL, F. 70/17. Neprocopsitul á fugit și de atunci trăiește așa: spune obrăznicii, măscări, caraghiozlîcuri șí capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70. Ocărau cu măscări pe surugii. MACEDONSKI, O, III, 25, cf. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 15. Își da drumul gurii, spunînd tot felul de măscări. VLASIU, A. P. 127. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Să-mi spuneți măscări, aveți curaj, STANCU, R. A. I, 363, cf. 218. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodovind măscări. PAS, Z. I, 145, cf. 55, 258. ◊ Expr. A face de măscară = a face de rîs, v. r î s. O . . . femeie te făcu de măscară. BUDAI-DELEANU, T. V. 147. - .Pl.: măscări. - Derivat regresiv de la măscări¹. Cf. scr. maskara.