tăinui [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 161^v/15 / Pzi: ~esc, (reg) tăinui; 3, 6 (reg) tăinuie / E: taină + -ui] 1 vt A păstra o taină (1) în legătură cu ceva sau cu cineva. Si: a ascunde, (reg) a tăgădui (4), a titcui (1). 2 vi (Reg; îe) Rău am mai ~t-o Rău mi-a mai umblat. 3-4 vtr A (se) feri de cineva (sau de ceva) pentru a nu fi văzut sau găsit Si: a (se) ascunde. 5 vt (Jur) A săvârși o tăinuire (5). 6 vi (Reg) A tăifăsui.

TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.

A TĂINUÍ ~iésc tranz. 1) (informații, știri) A face să rămână absolut necunoscut; a ține în taină. 2) (persoane, lucruri) A pune într-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taină + suf. ~ui

tăinuì v. 1. a ascunde, a ținea ascuns: beciul putea să tăinuiască o domniță CR.; 2. a convorbi intim. [V. taină].

tăini vi [At: JIPESCU, O. 102 / P: tă-i~ / Pzi: ~nesc / E: taină] (Reg) A tăifăsui.

TĂINÍ vb. IV v. tăinui.

tăĭnésc v. intr. (d. taĭnă). Vest. Staŭ la taĭfas intim. V. tăĭnuĭesc.

tăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Țin ascuns, țin secret: a tăĭnui un furt. V. intr. Tăĭnesc, staŭ „la taĭnă”, la taĭfas intim, vorbesc în secret: tăĭnuind eĭ așa, s’apropiară de sat (NPl. Ceaur, 91).

tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă

tăinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăinuiáscă

tăinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiesc, conj. tăinuiască)

tăinuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

TĂINUÍ vb. 1. v. ascunde. 2. a ascunde, (fig.) a înnăbuși. (Și-a ~ durerea.)

TĂINUÍ vb. v. ascunde, dosi, flecări, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

TĂINUI vb. 1. a ascunde, a masca, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.) 2. a ascunde, (fig.) a înăbuși. (Și-a ~ durerea.)

tăinui vb. v. ASCUNDE. DOSI. FLECĂRI. ÎNDRUGA. MISTUI. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

A tăinui ≠ a destăinui, a mărturisi

TĂINÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

tăini vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.