BURÁ¹ pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. Din bură.

bura³ vi [At: MINEIUL (1776) 189 2/2 / Pzi: ~rez / E: vsl борꙗ] (Iuz) A lupta.

bura¹ vi [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: 3 ~ează / E: bură²] (Rar) A ploua mărunt și des Si: a burnița, (reg) a burlița. corectată

bura² vt [At: DEX / Pzi: ~réz / E: fr bourrer] 1 A astupa cu un material special (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de exploziv, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2 A îndesa balastul sub traversele liniei de cale ferată.

BURÁ¹, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. – Din bură.

BURÁ, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A. ploua mărunt și des, a burnița, a cerne, a țîrîi. Prindea iar a bura, și cu cît bura mai des, pădurea către care mergea se întuneca mai tare. CAMILAR, N. I 235. Spre miezul nopții începuse a bura și a tuna mai tare. CONTEMPORANUL, IV 303. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță, pe urmă o dă în frig și ninsoare. CREANGĂ, A. 30.

BURÁ¹, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a cerne, a țârâi. – Din bură.

BURÁ², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material o gaură în care a fost introdus un exploziv. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Fr. bourrer.

BURÁ vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].

BURÁ vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. (< fr. bourrer)

A BURÁ¹ pers. 3 ~eáză intranz. A ploua mărunt și des; a burnița; a cerne. /v. bură

A BURÁ² ~éz tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forță (pentru a întări). /<fr. bourrer

burà v. a cădea bură, a ploua mărunt.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. XVII; (la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține burilor (1), privitor la buri. – Din engl. Boer, germ. Bur.

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică. – Cf. sb. bura.

bur², ~ă [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: eg boer] 1 sm (Lpl) Populație în Africa de Sud, urmașă a coloniștilor europeni (olandezi) stabiliți în secolul al XVII-lea. 2 smf, a (Persoană) care aparține acestei populații.

bur¹ sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ? / E: bura] (Rar) Bură² (1).

búră³ sf [At: ANTIPA, P. 313 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Cârlig cu coadă pentru prins peștii din năvod Si: buret.

búră⁵ [At: STOICA, VÎN. 4 / Pl: ~re / E: fr bourre] Dop de carton, pâslă sau ceară, care se așază în cartuș pe pulbere.

búră² sf [At: MARDARIE, L. 2779 / Pl: ~re, ~ri / E: ns cf it buriana] 1 (Dob complinit prin de ploaie) Ploaie măruntă, deasă și scurtă Si: burniță, (rar) bur, burat² (2), (reg) bureală, burlă, burliță, burnă. 2 (Reg; pex) Ceață. 3 (Reg; pan) Aburul care iese din mâncarea caldă. 4 (Reg; pex) Chiciură. 5 (Reg; pex) Promoroacă. 6 (Reg; pex) Polei. 7 (Reg) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg) Melodie după care se execută bura (7). 9 (Reg) Instrument de pescărie nedefinit mai îndeaproape.

búră⁴ sf [At: ALRM I/II, h. 415 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Pânză care se pune pe fața mortului.

búră¹ sf [At: CORESI, PS. 125 / V: búria, buránă, boránă / Pl: ~re / E: vsl бурга] Furtună.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.

BÚRĂ s. f. 1. (De obicei determinat prin «de ploaie») Ploaie măruntă și deasă, burniță. Vîntul sufla mai friguros, desfundînd iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. REBREANU, P. S. 87. Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. IBRĂILEANU, A. 155. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Pe fața albă, sticleau ochii în bură de lacrimi. SADOVEANU, O. I 250. Tremurînd ea licurește și se pare a se rumpe. Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. EMINESCU, O. I 76. 2. Ceață amestecată cu ploaie foarte măruntă. ◊ (Poetic) Cumnate Manole, a grăit uncheșul, de-acu dusu-m-am și eu. Mă întorc în bură și negură, cum spune cîntecul din bătrîni. SADOVEANU, N. F. 187. Bura piscului = ceața care acoperă vîrful unui munte sau al unui deal mai înalt, în zilele ploioase (uneori și în zilele senine).

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță. – Comp. sb. bura.

BÚRĂ ~i f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; burniță. /<sb. bura

bură f. 1. ploaie cu furtună; 2. ploaie măruntă și rece: pulberea de diamante cade fină ca o bură EM. [Vechiu-rom. bură, vifor = serb. BURA].

*2) búră f., pl. e (fr. bure, stofă foarte groasă de lînă). Rotocol de pîslă foarte groasă care se pune în cartuș pentru pulbere și alice în locu fultuĭeliĭ primitive: un pachet de bure.

1) búră f., pl. ĭ (sîrb. bura, furtună [înț. pe care îl avea și vrom.], vsl. și rus. búrĕa, furtună; turc. bora, un vînt violent. V. zbîrlesc. Cp. cu boare. Bern. 1, 103). Vechĭ. Furtună. Azĭ. Început de ploaĭe, ploaĭe slabă. O bură de ploaĭe, o ploaĭe scurtă. Nord. Chiciură. V. burniță, ropot.

bureáză v. intr. impers. (d. bură). Se zice despre ploaĭe cînd începe saŭ cînd e slabă. – În Olt. burnițează.

buréz V. burează.

burá¹ (a ~) (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 3 bureáză

burá² (a ~) (a burnița) vb., ind. prez. 3 sg. bureáză

burá (a ploua mărunt) vb. unipers., ind. prez. 3 sg. bureáză

burá (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 1 sg. buréz, 3 sg. și pl. bureáză

!bur adj. m., s. m., pl. buri; adj. f., s. f. búră, pl. búre

búră s. f., g.-d. art. búrei

bur s. m., adj. m., pl. buri; f. sg. búră, pl. búre

búră s. f., g.-d. art. búrei

BURÁ vb. (MET.) a burnița, a țârcâi, a țârâi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

BURA vb. a burnița, a țîrcîi, a țîrîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

BUR s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BÚRĂ s. v. burniță.

BÚRĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

BUR s. afrikander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

bură s. v. CHICIURĂ. FURTUNĂ. PROMOROACĂ. VIFOR. VIJELIE.

BURĂ s. (MET.) burniță, burnițeală, țîrcîială, țîrîială, (reg.) buruială, roureală.

búră (buri), s. f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s. f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s. f. (ceață); buratec, s. n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s. f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).

burá², buréz, vb. I (înv.) a (se) lupta.

búră, (bur), s.f. – Chiciură, burniță; stur de omăt (Rona), premug (Săpânța). – Cf. srb. bura (DEX); sl. burja „furtună”, cf. rus. bura, srb. bura „vânt dinspre nord” (Cihac); Lat. boreas, veneț. bora „vânt dinspre nord”.

BUR(A) cf. subst. bur, -ă „ploaie, ceață”. 1. Bur b. (Ard). Bura b. (Dm; Bîr I; Sd XVI 157); – ard. (Paș); – f. (16 A I 115, 428); Bură, P., olt. (Hur 33); – ar. (Ant Ar). Bura la aromîni, după Capidan, vine din alb. bure, „bărbat, mire” (Dr II). 2. Bura f. (16 A II 66); f., țig. (ib. 132); Burae f. (Ștef) < marital *Buraia. 3. Buraiu băn. (An Com). 4. Burănescu, M. 1823, munt. (RA II 21; Fii A 35) 5. Bur/ea (Dm; G Ștef); -ești s. 6. Forma masc. Burul mold. (Dm; Ștef; Drăg), uneori poate rezulta și din Bunul cu n > r (rotacism). 7. Burúlea (Paș); Burulean în poezia pop. (G Dem 600); -u, Fl. (AO XV 74). 8. Buracu ar. < alb. burak „omuleț” (Capidan DR II); forma apare și în Banat (LB) și Ardeal (Paș). 9. + -enciu, Burenciu (Paș). 10. Buri. C. (A Gen I 61 – 65); Burie, T. (Isp IV²); Buriașu s.; cf. și subst. buriu; Buriu, spătar, 1461 (13 – 15 B 13, 131). 11. Buril/ă, nume de bou, olt.; -a s., olt.; Burălești s. (17 B II 195). 12. Burilea, Fătul (Drj 34); Burileni, fam., olt. (AO XV 65). 13. Burița (Am).