încolăci [At: DOSOFTEI, V. S. 209 / V: (înv) ~cea / Pzi: ~cesc / E: în + colac] 1-2 vtr A (se) așeza în formă de colac Si: a (se) încovriga (1-2), (îrg) a (se) încolătăci (1-2). 3 vt (Pop) A strânge ca într-un cerc Si: a încercui, a înconjura (5), (îrg) a încolătăci (3). 4 vr (Pop; d. ape, drumuri etc.) A șerpui. 5 vt A încrucișa brațele sau picioarele Si: (îrg) a încolătăci (5). 6-7 vtr (Îrg; d. lemn) A (se) încovoia.

ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. 1. Refl. A se face ca un cerc, a se înfășura în formă de colac (uneori în jurul unui obiect); a se încovriga, a se încolătăci. Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. ◊ Fig. Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. ◊ Tranz. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. (Complementul indică obiectul încercuit) Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. id. I. 12. ♦ Tranz. A înfășura un material flexibil în formă de colac. 2. Refl. (Despre rîuri, drumuri) A avea o linie cotită, a face cotituri, a șerpui. Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. 3. Tranz. (Complementul indică brațele sau picioarele) A încrucișa. Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. – Variantă: colăcí vb. IV.

A SE ÎNCOLĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se fixa prin mișcări de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se învălătuci. ~ în jurul... 2) A se strânge în formă de colac; a se face colac; a se încovriga. 3) (despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba mereu direcția (formând o linie șerpuită); a șerpui. /în + colac

A ÎNCOLĂCÍ ~ésc tranz. A face să se încolăcească. /în + colac

încolăcì v. 1. a (se) întortochia înfășurându-se: șarpele se încolăcește; fig. a încolăci brațele în jurul cuiva; 2. a se înfășură, a se ghemui. [V. colăcì].

COLĂC͹ vb. IV v. încolăci.

1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.

încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

încolăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. încolăceáscă

ÎNCOLĂCÍ vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încârliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. v. încovriga.

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. a (se) încîrliga, a (se) încovoia, a (se) încovriga, a (se) îndoi, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele și-a ~ coada.)

A se încolăci ≠ a se dezvălătuci

A (se) încolăci ≠ a (se) descolăci