învălătucit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: $~învălătucire] 1- învălătucire (1-4@).

învălătucit², ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 143 / Pl: ~iți, -e / E: învălătuci] 1 Înfășurat în jurul unui obiect. 2 (D. fire) Depănat. 3 (D. pânză, covoare) Făcut sul. 4 (Reg) Împiedicat în mers. 5 (Fig) Încurcat^{2}.

ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) depănat, făcut ghem; (despre pînză, covoare etc.) făcut sul (sau val). Nu trecu mult și-n lumină răsări mușamaua învălătucită. DUNĂREANU, N. 14. ◊ Fig. Cînd și cînd, prin ruptura nourilor ce se rostogoleau ca ghemuri uriașe de păcură învălătucită, stelele își arătau strălucirea. ARDELEANU, D. 172.

ÎNVĂLĂTUCIT adj. (Mold.) Încurcat, obscur. Învălătucite cuvintele hrizmosului tău ce vor să însemneze aievea să-mi spui te poftesc. CANTEMIR, IST. Etimologie: învălătuci. Vezi și învălătuci, învălătucitură. Cf. îngăimat.

învălătuci [At: N. COSTIN, ap. GCR. II, 9/33 / Pzi: ~cesc / E: în- + vălătuc] 1-4 vtr A (se) face (ghem sau) sul Si: a (se) înfășură, a (se ) încolăci. 5 vt A construi un perete din vălătuci. 6 vr (Reg) A se împiedica în mers.

ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. Tranz. A înfășura, a încolăci; a face ghem, sul, vălătuc. Ce zici dumneata de asta? a urmat ea scuturîndu-și zulufii învălătuciți în hîrtie. SADOVEANU, N. F. 138. Apucă pe Păunaș adormit, îl învălătuci în scutece și în șorț. GALACTION, O. I 165. Învălătucește struna pe deget și o face ghemușor. SEVASTOS, N. 5. ◊ Refl. Fig. Acum norii de fum negru... se învălătuceau înălțîndu-se pînă se topeau iar în văzduhul gălbui și tulbure. CAMIL PETRESCU, O. II 228.

A ÎNVĂLĂTUCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se învălătucească; a înfășura; a încolăci. 2) A înveli de jur împrejur; a înfășura. /în + vălătuc

A SE ÎNVĂLĂTUCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se fixa prin mișcare de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se încolătăci. 2) A se face vălătuc. /în + vălătuc

învălătucì v. a rostogoli cu vălătucul, a face val, a înfășură.

învălătucésc v. tr. (d. vălătuc). Fac vălătuc, răsucesc, învîrtesc: a învălătuci un covor, o foaĭe de hîrtie, o frunză. Înfășor: a învălătuci o curea pe un băț. Înfășor, învelesc, acoper într’un vălătuc: a învălătuci o stofă într’o hîrtie. V. vălătucesc.

învălătucít adj. m., pl. învălătucíți; f. sg. învălătucítă; pl. învălătucíte

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

învălătucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învălătuceáscă

ÎNVĂLĂTUCÍT adj. v. încolăcit.

ÎNVĂLĂTUCIT adj. încolăcit, înfășurat. (Văl de pînză ~.)

ÎNVĂLĂTUCÍ vb. v. încolăci.

ÎNVĂLĂTUCI vb. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (S-a ~ în jurul...)

A învălătuci ≠ a dezvălătuci

A se învălătuci ≠ a se dezvălătuci