sceptru sn [At: URECHE ap. LET I 118/7 / V: (inv) schep~ schip~ (Pl: schiptruri) scrip~ shchip~ (Pl: shchiptruri) / Pl: ~re / E: lat sceptrum fr sceptre it scettro cf ngr σκῆπτρον] 1 Obiect in forma de baston de obicei incrustat cu metale shi cu pietre pretzioase purtat de suverani de inaltzii demnitari bisericeshti k simbol al autoritatzii lor. 2 (Pex) Autoritate a unui suveran a unui prelat (simbolizate de sceptru (1)). 3 (Is) ~ de fier Autoritate domnie despotica Si: tiranie. 4 (Fig; de obicei urmat de determinari care indica domeniul) Superioritate autoritate necontestata a cuiva intrun anumit domeniu Si: suprematzie. corectata

SCÉPTRU sceptre s. n. Toiag sau baston frumos impodobit purtat (mai ales odinioara) de suverani k semn al autoritatzii supreme. Pe sceptre shi steme shi tronuri sfarmate Trufasha tu calca. NECULUTZA TZ. D. 40. ◊ (Metaforic) In mina cu sceptru de flori Cu stea de lumina pe frunte Treci mindra cu pashii ushori Din vale in munte. NECULUTZA TZ. D. 56. ♦ Demnitate putere autoritate; conducere domnie. Mina carea dorit sceptrul universului shi ginduri Ceau cuprins tot universul incap binen patru scinduri. EMINESCU O. I 134. A uni subt un singur sceptru provintziile romine. NEGRUZZI S. I 271.

SCÉPTRU s.n. Un fel de baston impodobit care se poarta k semn al autoritatzii. ♦ (Fig.) Demnitate putere marime domnie. [Pl. re ruri (s.m.) ri. / cf. fr. sceptre lat. sceptrum gr. skeptron baston].

SCÉPTRU s. n. baston impodobit purtat de suverani k insemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate putere marire; domnie. (< fr. sceptre lat. sceptrum)

SCÉPTRU ~e n. 1) Baston incrustat cu metal shi cu pietre scumpe purtat de un suveran k simbol al puterii supreme. 2) fig. Autoritate suverana; putere suprema. /<lat. sceptrum fr. sceptre it. scettro

sceptru n. 1. baston de comanda semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suverana regalitate: a ambitziona un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul marilor.

* scéptru n. pl. e (lat. sceptrum vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ macĭuca care e insigna suveranitatziĭ. Fig. Suveranitate domnie: a ambitziona sceptru. Superioritate: Anglia tzine sceptru marilor. Sceptru de fer domnie aspra shi despotica. Vechĭ schiptru (ngr. skiptron vsl. skiptrŭ). V. buzdugan topuz.

scheptru sn vz sceptru

schiptru sn vz sceptru

scriptru sn vz sceptru

schíptru V. sceptru.

scéptru s. n. art. scéptrul; pl. scéptre

scéptru s. n. art. scéptrul; pl. scéptre

sceptru (pr. sce)

SCÉPTRU s. (inv. shi reg.) toiag (inv.) schiptru. (~ domnitorului.)

SCÉPTRU s. v. domnie.

SCEPTRU s. (inv. shi reg.) toiag (inv.) schiptru. (~ domnitorului.)

sceptru s. v. DOMNIE.

scéptru (re) s. n. Baston simbol al autoritatzii. Var. inv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX) shi var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50) cf. sl. skiptrŭ (Vasmer Gr. 133). Sec. XVII.