SCÉPTRU sceptre s. n. Toiag sau baston frumos impodobit purtat (mai ales odinioara) de suverani k semn al autoritatzii supreme. Pe sceptre shi steme shi tronuri sfarmate Trufasha tu calca. NECULUTZA TZ. D. 40. ◊ (Metaforic) In mina cu sceptru de flori Cu stea de lumina pe frunte Treci mindra cu pashii ushori Din vale in munte. NECULUTZA TZ. D. 56. ♦ Demnitate putere autoritate; conducere domnie. Mina carea dorit sceptrul universului shi ginduri Ceau cuprins tot universul incap binen patru scinduri. EMINESCU O. I 134. A uni subt un singur sceptru provintziile romine. NEGRUZZI S. I 271.