privilegiu sn [At: IST. TZ. R. 14 / V: (inv) prevel~ preveligiu ~veleghie^[1] sf ~veleghiu ~vele~ ~eghie sf ~eghiu ~eghium ~lighion ~lighiu / Pl: ~gii (inv) ~ri / E: lat privilegium fr privilège] 1 Avantaj scutire de obligatzii catre stat. 2 Drept sau distinctzie sociala care se acorda in anumite perioade sau in situatzii speciale unei persoane unui grup social unui partid orashelor manastirilor etc. 3 (Pex; ccr) Act document prin care se acorda un privilegiu (2). 4 (Pgn) Drept avantaj libertate favoare de care se bucura cineva sau care shi le ia cineva datorita unor circumstantze determinate. 5 (Jur) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlaltzi creditori ai aceleiashi persoane in satisfacerea creantzei sale. corectata

PRIVILÉGIU privilegii s. n. Avantaj inlesnire sau drept care se acorda in urma unei situatzii speciale unei persoane unui grup sau unei clase sociale; (concretizat) act prin care se acordau in trecut avantaje (mai ales comerciale). Datzi ordin sa inceteze privilegiile de care se bucura aceshti domni in fatza autoritatzilor. VORNIC P. 91. ◊ (Cu sens colectiv) Privilegiul saraceshte natzia de capacitatzi shi de averi; se ridica privilegiul din legile noastre k sa se poata folosi natzia de toate comorile sale morale shi materiale. BOLLIAC O. 261. Pl. shi: (invechit) privilegiuri (BALCESCU O. I 37).

PRIVILÉGIU s.n. Inlesnire drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (Jur.) Drept de care se bucura o persoana (juridica sau fizica) de a fi preferata la plata inaintea altora. [Pron. giu pl. i iuri. / < lat. privilegium cf. it. privilegio fr. privilège].

PRIVILÉGIU s. n. 1. drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. 2. (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat la plata inaintea altora. (< fr. privilège lat. privilegium)

PRIVILÉGIU ~i n. 1) Drept particular acordat unui individ sau unei colectivitatzi care ceilaltzi membri ai societatzii nul poseda; avantaj. 2) Bunavointza deosebita acordata cuiva; favoare. /<fr. privilege lat. privilegium

privilegiu n. 1. drept sau folos particular acordat cuiva: Revolutziunea cea mare franceza a distrus vechile privilegii; 2. act ce contzine concesiunea unui privilegiu: tipografii aveau inainte privilegii pentru cartzile lor; 3. facultate particulara dar natural: ratziunea e privilegiul omului.

*privilégiŭ n. (lat. privilegium d. privus privat shi lex légis lege)). Prerogativa avantaj favoare drept personal care nul aŭ shi altziĭ shi care e stabilit de uz orĭ acordat de suveran: privilegiile nobilimiĭ odinioara privilegiu dat de RomanVoda al Moldoveĭ la 4 Aŭgust 1447 Sashilor din Brashov. Lege speciala facuta p. o societate: Banca Natzionala a Romaniiĭ are privilegiu de a emite hirtiĭ de banca. Fig. Dar al naturiĭ saŭ al soarteĭ: frumusetza e mare privilegiŭ. Pe la 18001860 priviléghie f. (rus. privilégiĭa). V. scutire pronomie preferentza.

prevelegiu sn vz privilegiu

preveligiu sn vz privilegiu

priveleghie sf vz privilegiu

priveleghiu sn vz privilegiu

privelegiu sn vz privilegiu

privileghie sf vz privilegiu

privileghiu sn vz privilegiu

privileghium sn vz privilegiu

privilighion sn vz privilegiu

privilighiu sn vz privilegiu

privilégiu [giu pron. gĭu] s. n. art. privilégiul; pl. privilégii art. privilégiile (gii)

privilégiu s. n. [giu pron. giu] art. privilégiul; pl. privilégii art. privilégiile (sil. gii)

privilegiu

privilegiu gii.

PRIVILÉGIU s. 1. v. prerogativa. 2. drept. (Sa folosit de ~ul care il are.) 3. v. avantaj. 4. avantaj favoare. (Ma bucur de ~ul de al cunoashte.) 5. v. cinste. 6. avantaj binefacere dar folos. (~iile tehnicii moderne.)

PRIVILEGIU s. 1. prerogativa (inv.) pronomion. (~ al unui demnitar.) 2. drept. (Sa folosit de ~ul care il are.) 3. avantaj favoare inlesnire ushurintza (pop. shi fam.) hatir. (Se bucura de unele ~i.) 4. avantaj favoare. (Ma bucur de ~ul de al cunoashte.) 5. cinste favoare onoare (pop. shi fam.) hatir. (I se face ~ul de a fi invitat la solemnitate.) 6. avantaj binefacere dar folos. (~iile tehnicii moderne.)