OBLIGÁ oblig vb. I. 1. Tranz. A constrange a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. shi refl. A (se) indatora. 3. Refl. A se angaja ashi lua o sarcina o raspundere. Din lat. obligare fr. obliger.

obliga [At: CANTEMIR HR. 23 / V: (ivr) ~lega ~gui / Pzi: oblig shi (nob) ~ghez / E: lat obligare fr obliger] 1 vt A constrange. 2 vt A impune. 34 vtr A (se) indatora. 5 vr Ashi lua o sarcina Si: a se angaja.

OBLIGÁ oblíg vb. I. 1. Tranz. A constrange a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. shi refl. A (se) indatora. 3. Refl. A se angaja ashi lua o sarcina o raspundere. Din lat. obligare fr. obliger.

OBLIGÁ oblíg vb. I. 1. Tranz. A constringe a sili la ceva. A facut o descoperire shtiu k e lucru serios shi ma simt obligat k prieten sa viu sal felicit. BARANGA I. 153. Cine te obliga adica sa renuntzi... la libertate? PETRESCU I. II 124. ◊ (Poetic) Chinuite apele se zvircolesc shi se reped orbeshte... Uneori muntzii le obliga parca sa mearga pe un gratar de cutzite. BOGZA C. O. 336. 2. Tranz. A determina pe cineva sa simta recunoshtintza in urma unui serviciu care i sa facut; a indatora. Mi sa intimplat citeodata sa oblig prietenii imprumutindui. ALECSANDRI T. 816. Te rog sa binevoieshti ami traduce alaturatul ravash shi ami trimite indata traducerea. Ma vei obliga foarte mult. id. S. 40. 3. Refl. A se angaja ashi lua o sarcina. Sa obligat sa vina.

OBLIGÁ vb. I. 1. tr. refl. A (se) indatora. ♦ A da sau a lua asuprashi o sarcina a (se) angaja. 2. tr. A constrange a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare cf. fr. obliger].

OBLIGÁ vb. I. tr. refl. a (se) indatora. ◊ a da a lua asuprashi o sarcina a (se) angaja. II. tr. a constrange. (< lat. obligare fr. obliger)

A OBLIGÁ oblíg tranz. 1) (persoane) A pune cu fortza (sa faca ceva); a sili; a fortza; a constrange; a impune. 2) (despre indatoriri de ordin juridic sau moral) A face sa fie dator; a indatora. Legea ~a. Nobletzea lor ne ~a. [Sil. bli] /<lat. obligare fr. obliger

A SE OBLIGÁ ma oblíg intranz. Ashi asuma sarcina; a se angaja; a se lega. [Sil. bli] /<lat. obligare fr. obliger

obligà v. a indatora.

oblega v vz obliga

obligui v vz obliga

*oblíg a á v. tr. (lat. óbligo áre d. lĭgare a lega). Impun cer leg pintr’un act: patriotizmu ne obliga sa fim soldatzĭ contractu te obliga sa implineshtĭ conditziunea. Fig. Indatorez fac serviciĭ: el m’a obligat foarte mult. V. refl. Ma angajez imĭ impun o obligatziune ma leg.

obligá (a ~) (obli) vb. ind. prez. 3 oblíga

obligá vb. (sil. bli) ind. prez. 1 sg. oblíg 3 sg. shi pl. oblíga; conj. prez. 3 sg. shi pl. oblíge

OBLIGÁ vb. 1. v. constrange. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna a constrange a fortza a sili (pop.) a osandi. (Ma ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. indatora. 7. v. angaja.

OBLIGA vb. 1. a constringe a face a fortza a sili (livr.) a soma a violenta (pop.) a silnici (inv. shi reg.) a stringe (prin Ban.) a tipi (inv.) a asupri a indemna a necesita a pripi a silui a strimtora (fig.) a presa. (La ~ sa vorbeasca.) 2. a constringe a fortza a nevoi a sili. (Este ~ sa...) 3. a constringe a fortza a sili a supune. (A fost ~ ani intregi la un regim sever.) 4. a condamna a constringe a fortza a sili (pop.) a osindi. (Ma ~ la inactivitate.) 5. a constringe a reduce a sili. (La ~ la tacere.) 6. a indatora. (Serviciul care mi la facut ma ~.) 7. a se angaja a fagadui a se indatora a se insarcina a promite (inv. shi reg.) a jurui a se prinde (inv.) a se adeveri a se apuca (fig.) a se lega. (Se ~ sa faca urmatoarele...)

obligá (oblíg obligát) vb. A sili. Lat. obligare (sec. XIX). Der. (din fr.) obligativitate s. f.; obligator(iu) adj.; obligatzi(un)e s. f.