mata ppr [At: NEGRUZZI, S. III, 21 / V: ~tale, (reg) mătale / G-D: matale, mata / E: abr dumneata] (Pfm) Dumneata.

MATÁ pron. pers. (Mai ales în Mold.) Pronume de politețe de persoana a doua singular; dumneata. Ar trebui să-l chemi mata odată și să-l aduci la realitate. C. PETRESCU, C. V. 228. Formă gramaticală: gen.-dat. matale (întrebuințată uneori și la celelalte cazuri).

MATÁ pron. pers. reg., fam. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a singular; dumneata. [G.-D. matale; Var. matale] /Din dumneata

matà pr. abreviațiune familiară pentru dumniata.

matá (din dumneata), pron. pers. familiar de politeță îld. tu saŭ dumneata (est). Gen. și dativ matale (din dumitale). Uneorĭ se zice matale și ca nom. Există și un dim. glumeț orĭ ironic mătăluță. În Olt. Munt. vest, Trans. tále și tălică.

matale ppr vz mata

mătale ppr vz mata

tale ppr [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DR. VI, 469 / E: (ma)tale] (Pop) Matale.

matale (mătăluță) pron. diminutive dela d-ta.

matále, V. mata.

tále, V. mata(le).

tălícă, V. mata(le).

matá/matále (reg., fam.) pr., g.-d. matále

matá/matále pr., g.-d. matále

matále v. matá

MATÁ pron. v. dumneata, dumneavoastră, tu.

mata pron. v. DUMNEATA. DUMNEAVOASTRĂ. TU.

MATA pron. pers. (Mai ales în Mold. și familiar) Dumneata. Mata scîrbită! cum se poate? NEGRUZZI, S. III, 21. Vecinii moșiei matale. ALECSANDRI, T. 943, cf. 298. Ai zis matale fetii să vie mîine mai de dimineață ca să facă focul? CARAGIALE, O. VI, 62. Mi-a zis. . . : „Da ce, matale ești păgîn?” COȘBUC, B. 240. Cum să te las singură pe matale. Nu mă duc ! N. REV. R. I, 38. Cum te duci matale mîine la cîmp? D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 179, cf. 42. Și această apropiere de mata îmi pare nespus de dulce. AGÎRBICEANU, T. 301. Mata ai aerul de a săpa prea adînc în sufletele omenești. HOGAȘ, DR. I, 226, cf. 224. Márturisește-ți, puică micșunea, Șoapta ce-o ții pe buzele matale. ARGHEZI, VERS. 130. De ce te agiți matale atîta? CAMIL PETRESCU, T. II, 120. N-avea mata grijă, că nu scapi de mine atît de ușor. C. PETRESCU, C. V. 363, cf. 228. Să nu crezi mata că nu sînt pregătit. BRĂESCU, A. 181. Ce să fac, dacă-i așa de frumoasă ibovnica matale, că mă scutură frigurile morții cînd o văd? G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 175. Nu vrei să iei mata o leacâ de supă? TEODOREANU, M. II, 38. Dar despre ce tabieturi și slăbiciuni e vorba, mă rog, matale? SADOVEANU, O. IX, 60. Zicea că. . . eu semăn cu matale. PREDA,168. Iorgule, mă rog matale, Dă-i cuiva vro cinci parale, Să-ți taie nucu din cale. ȘEZ. III, 22. – Gen.-dat.: matale și (invar.) mata. – Și: matále, (regional) mătále (ALEXI, W., PAMFILE, C. Ț. 350) pron. pers. – De la dumneata. Cf. m n e a t a.

MATALE pron. pers. v. mata.