isca [At: (a. 1814) URICARIUL IV, 304/15 / V: es~, ies~, înes~ / Pzi: isc / E: bg искам] 1-2 vrt (A lua ființă sau) a face să ia ființă. 3-4 vrt (A apărea pe neașteptate sau) a face să apară. 5 vt (Pex) A născoci.

ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A apărea, a se ivi, a se produce, a începe. Curînd, între focurile ațîțate-n pripă s-au iscat vorbe, șoapte, rîsete, amestecate cu sforăitul domol al apei din ceaune. GALAN, Z. R. 370. Cînd se isca sfadă între dînșii, la acest împărat mergeau mai întîi la judecată. ISPIRESCU, L. 183. ◊ (Rar despre oameni) Bogat e izvorul oamenilor!... În locul celor ce pleacă se iscă alții, ca din pămînt. STANCU, D. 411. ♦ Tranz. A face să se ivească, a provoca. Bîrnovă, cu Lie și cu Ispas, iscaseră larma cea cumplită pe ulițele tîrgului. SADOVEANU, O. VII 99. Plecarea lui... a iscat un mic scandal. VLAHUȚĂ, O. A. 100. Din toate chestiile cîte s-au discutat de la glorioasele evenimente din 11 iunie încoa, cea mai grea, cea mai delicată și totdeodată aceea care a iscat mai multe patimi în țară este fără îndoială chestia d-a face pe țăran proprietar. BĂLCESCU, O. I 233. ◊ Fig. Pe colinele cu lanuri Lin lumina plouă-n ore, Vîntul iscă vechi aleanuri. BENIUC, V. 51. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A da la iveală, a arăta. Luna și-a iscat iar secerea galbenă deasupra dealului Zvorîștii. GALAN, Z. R. 378.

A ISCÁ isc tranz. 1) A face să se iște. 2) A face să se producă; a avea drept efect; a pricinui; a provoca; a produce; a cauza. /<bulg. iskam

A SE ISCÁ mă isc intranz. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi. /<bulg. iskam

iscà v. a proveni pe neașteptate, a se manifesta dintr’odată: se iscă ceartă între ei. [Cf. slav. ISKATI, a cerceta].

esca v vz isca

iesca v vz isca

esc (mă), V. isc (mă).

isc, a -á v. tr. (vsl. iskati, a căuta, iz-iskati, a cere, a reclama; sîrb. iskati, rus. iskatĭ). Pricinuĭesc (rar): a isca o trebuință. V. refl. Mă ivesc, mă stîrnesc, mă produc de-odată (vorbind de ceva răŭ): s’a iscat o furtună, o ceartă. – Vechĭ și a se esca și înesca.

iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște

iscá vb., ind. prez. 3 sg. íscă; conj. prez. 3 sg. și pl. íște

isc, iști 2, iște 3 conj.

ISCÁ vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. dezlănțui. 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.)

ISCA vb. 1. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 2. a naște, a produce, a provoca, a ridica, a stîrni. (Cartea a ~ multe obiecții.) 3. a se declanșa, a se dezlănțui, a izbucni, a (se) porni, a se stîrni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.)

iscá (ísc, iscát), vb. refl. – 1. (Cu pron. în dat.) A se i năzări cuiva, a-i trece prin minte. – 2. A se produce, a se întîmpla, a se ivi. – 3. (Tranz.) A produce, a provoca. Sl. iskati „a dori”, prin intermediul bg. iska mi se „am chef de” (Candrea; DAR; cf. Cihac, II, 149). Este greșită părerea lui Tiktin, care pleacă de la iască › *iesca „a aprinde”.