impunge [At: PRAV. 63 / Pzi: impung; Ps: ~unse; Par ~uns (inv) ~unt / E: ml *(im)pungo] 1 vta (D. obiecte cu varf ascutzit) A intzepa. 2 vr (D. cal; fig d. om; ie) A se ~ (sau intzepa) orzul (sau ovazul) A fi nelinishtit. 3 vr (Iae) Ai merge foarte bine cuiva. 4 vt (D. oameni) A infige un obiect cu varf ascutzit in ceva sau cineva Si: a injunghia a intzepa a strapunge. 5 vt A stimula cu ajutorul unui obiect ascutzit Cf a imboldi. 6 vi (Pop; ilv) A (o) ~ (la rar de) fuga A fugi. 7 vr Ashi infige involuntar un obiect ascutzit intro parte a corpului Si: a se intzepa a se rani. 8 vr (Fig) A se cufunda (3). 9 vt (D. animale cu coarne) A lovi cu coarnele. 10 vta (D. insecte cu ac) A intzepa. 11 vr (Fig) A se contrazice. 12 vt (Fig) A ofensa. 13 vt (Fig) A simtzi o durere ascutzita shi discontinua. 14 vt (Fig) A ironiza. 15 vr (Fig; d. copii) A se bate (118) in joaca.

IMPÚNGE impúng vb. III. 1. Tranz. (Cu determinari introduse prin prep. «cu» aratind instrumentul) A infige (in ceva) un obiect cu virf ascutzit. V. strapunge. Tu vezi cum ploua cu picurii mici in girla? Parca ar impunge luciul apei cu ace puse unul linga altul. G. M. ZAMFIRESCU M. D. I 44. SHazi binishor nebunule k zau tempung cu acu. ALECSANDRI T. I 337. ◊ Fig. Coshuri de fabrici... impung cerul cu fumul lor negru. STANCU U.R.S.S. 159. Cind au aparut pe creasta dealului calaretzii tatari impungind cerul cu sulitzele nimene nar fi putut banui k in vale ar sta creshtini tupilatzi in ascunzishuri. SADOVEANU F. J. 285. ◊ (Instrumentui devine complement direct) Pe sub norii vinetzi razele impungeau sagetzi sfioase care risipeau negurile departe in vale deasupra apelor. C. PETRESCU S. 169. (Instrumentul devine subiect) Acul impunge pinza. ◊ (Poetic) Impung tzarina coltzi maruntzi de viatza Ceau inceput puzderii sa rasara. D. BOTEZ F. S. 84. ♦ A imboldi a stimula cu ajutorul unui obiect ascutzit. Un baietzandru impungea din cind in cind boii pe linga coada cu capatul batzului. DUMITRIU B. F. 98. SHii pusera pe fuga impungindui din urma cu virful betzelor. PAS Z. IV 98. ♦ Refl. Ashi infige (mai ales fara voie) un obiect ascutzit intro parte a corpului; a se intzepa. Sa impuns la deget. ♦ Intranz. A impinge a da (in ceva). Pisicutza de alta parte nedumerita asupra galagiei ce se facea indaratul sau intorcea capul din cind in cind shi impungea cu botul in desagi. HOGASH M. N. 154. 2. Tranz. (Despre animale cu coarne) A lovi cu coarnele. Sa te ajunga Cite rele pierzatoare Sa te bata ploi shi soare Sa tempunga Vaci shi boi. COSHBUC P. I 204. ◊ Absol. Numai de coarne sint vrednic sa impung k vitele. RETEGANUL P. II 77. Dobitoc ce voi ampunge ma vor socoti pre mine. NEGRUZZI S. II 290. 3. Tranz. Fig. A ironiza a persifla. Pe drum baiatul a cercat in citeva rinduri sa impunga pe tovarashul lui doar lo face sa rasufle ceva. Dar plotonierul tacea cu mustatzile pleoshtite. SADOVEANU M. C. 38. Ori nu shtii ce secret am eu care ma roade de mult ori shtii shi ma impungi fara mila. id. P. M. 61. Moshneagul sau cam simtzit impuns de vorbele babei. SBIERA P. 274. Cu asta vorba il impunse. PANN P. V. I 8. 4. Intranz. (Mold. in expr.) A o impunge la (sau de) fuga = a o lua la fuga a o shterge a o tuli. Calul spaimintat al urmaritului o impungea la fuga nebuna tirindushi stapinul cazut shi aninat numai in scara. SADOVEANU O. I 156. Cinele se simtzi foarte fericit so poata impunge de fuga shi sa se ascunda schiolalaind dupa picioarele lungi ale stapinului sau. HOGASH M. N. 187. Ishi lua shlicul shi o impunse de fuga pe usha. NEGRUZZI S. I 13. Forme gramaticale: perf. s. impunsei part. impuns.

A IMPÚNGE impúng tranz. 1) (fiintze sau partzi ale corpului lor) A supune unei senzatzii de durere fizica infigand un obiect ascutzit; a inghimpa; a intzepa. 2) (despre vite cornute) A lovi cu coarnele. 3) fig. A ataca rautacios cu ironii sau vorbe usturatoare; a inghimpa; a intzepa; a mushca. /<lat. impungere

A SE IMPÚNGE ma impúng intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturatoare (cu cineva). /<lat. impungere

impunge v. 1. a intzepa: a o impunge pe fuga a porni in fuga mare; 2. fig. a ofensa cu vorba. [Lat. PUNGERE].

impúng púns a púnge v. tr. (lat. púngere punctum a impunge; it. púngere shi púgnere pv. ponher fr. poindre sp. pg. pungir. V. strapung punct). Fac sa intre virfu: a impunge pinza cu acu pinea cu cutzitu un dushman cu lancea cu sabia. Fig. Pishc atac cu vorba: a o impunge la fuga a impunge fuga a o impana la fuga a porni in fuga mare. V. intzep inghimp.

impúnge (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. impúng 1 pl. impúngem perf. s. 1 sg. impunséi 1 pl. impúnseram; part. impúns

impúnge vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. impúng 1 pl. impúngem perf. s. 1 sg. impunséi 1 pl. impúnseram; part. impúns

IMPÚNGE vb. 1. (inv.) a punge. (O vaca un bou care ~.) 2. v. intzepa. *3. v. atínge.

IMPÚNGE vb. v. ironiza persifla zeflemisi.

IMPUNGE vb. 1. (inv.) a punge. (O vaca un bou care ~.) 2. a (se) intzepa (pop.) a (se) inghimpa (inv. shi reg.) a (se) punge. (Sa ~ in spini.) 3.* (fig.) a atinge a intzepa a pishca a shfichiui. (Il ~ cu vorba.)

impunge vb. v. IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI.

impúnge (impúng impúns) vb. 1. A intzepa. 2. A lovi cu coarnele. 3. A imboldi a stimula a atzitza. Var. (rara) punge. Mr. pung pundziri. Lat. pungĕre (Pushcariu 795; CandreaDens. 1470; REW 6850; DAR) cf. it. pungere prov. ponher fr. poindre sp. port. pungir. Der. impungatura (var. impunsatura impunsura punsura impunsoare) s. f. (intzepatura junghi); impungator adj. (care impunge); (im)pungaci adj. (care loveshte cu coarnele); impungali vb. (a coase prost) cu suf. expresiv li; impungaleala s. f. (cusatura prost facuta); strapunge vb. (a trece dintro parte intralta a patrunde) cu pref. stra a carui comp. poate fi shi romanica cf. trent. straponzer friul. straponzi; strapungator adj. (patrunzator cu virful ascutzit).

a impunge cu cornu’ expr. (er. d. barbatzi) a avea contact sexual cu o femeie.