feregea¹ sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 258 / V: (înv) ~răge / Pl: ~ele / E: tc ferace] 1 (Înv) Manta largă și deschisă, din stofa fină, purtată de boieri peste anteriu. 2 (Înv) Mantilă de stofa fină purtată de soțiile boierilor peste îmbrăcăminte. 3 Mantilă de pânză fină care intră în alcătuirea costumului tradițional al unei turcoaice. 4 Văl cu care femeile musulmane își acoperă fața.

feregea² sf vz ferigea

FEREGEÁ, feregele, s. f. 1. Mantilă de stofă sau de mătase scumpă, care se purta odinioară peste îmbrăcăminte. Doamna avea lîngă sine patru din slujitoarele sale, învestmîntate în feregele țesute cu fir de aur. SADOVEANU, F. J. 382. Șalurile și feregelele domniței Ralu. FILIMON, C. 149. 2. Vălul cu care femeile musulmane își acoperă fața. Le-a poruncit cadînelor să-și scoată... chipurile de sub feregea. STANCU, D. 215. Apare o ființă din raiul de iubire, Pe frunte-acoperită cu-o feregea subțire. ALECSANDRI, P. III 390.

FEREGEÁ ~éle f. 1) înv. Mantie de stofă subțire și fină, purtată peste îmbrăcăminte (mai ales de boieri). 2) Văl cu care își acoperă fața femeile musulmane. /<turc. ferace

feregeà f. 1. haină largă boierească din șaiu de Angora: vara boierii purtau feregea și iarna contoș GHICA; 2. mantilă de vară din stofă ușoară: cu feregele și binișuri de buhur OD.; 3. (neologism) văl de cadână: pe frunte acoperită cu o feregea subțire AL. [Turc. FEREDJA].

feregeá f., pl. ele (turc. ferağe, firağe, pop. fereğe). Mantilă cu mînicĭ largĭ pe care o purtaŭ cadînele și în care-șĭ puteaŭ acoperi și fața.

feregeá s. f., art. feregeáua, g.-d. art. feregélei; pl. feregéle, art. feregélele

feregeá s. f., art. feregeáua, g.-d. art. feregélei; pl. feregéle

FEREGEÁ s. (reg.) hobot. (~ pentru femeile musulmane.)

FEREGEÁ s. v. strașnic.

FEREGEA s. (reg.) hobot. (~ pentru femeile musulmane.)

feregea s. v. STRAȘNIC.

feregeá (feregéle), s. f. – (Înv.) Manta orientală din țesătură fină. – Mr. firige. Tc. ferece (Șeineanu, II, 169; Lokotsch 503; Ronzevalle 123), cf. ngr. φερετζέζ, bg. fereğe. Sec. XVI, înv.