hobot sn [At: CONACHI, P. 147/ V: ~băt, ~bod, (reg) obăd, ob~ / Pl: ~e / E: vsl ховот] 1 (Trs; dep) Nas mare și diform. 2 (Reg) Parte a săniei care stă cruciș peste pisc. 3 Parte de deasupra a capului proțapului, prin care se bagă cuiul ce trece prin jug și prin proțap. 4 Bucată de lemn care leagă vârful tălpicilor la sanie. 5 (Reg) Basma purtată de mireasă. 6 (Pex) Văl al miresei. Cf balț, broboadă, nemeteț, potilat, procov, savon, tulbent, zăbranic.

HÓBOT, hobote, s. n. (Mold., Bucov., Transilv.) Basma cu care se leagă femeile la cap; văl. Învăluită în straiele-i negre, porni; ochii mari îi luceau prin hobotul fumuriu. SADOVEANU, O. V 466. Și pe cînd vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, ridicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus și după aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192. ◊ Fig. Omul își aduse aminte de ogorul galbăn, peste sărăcia căruia toamna își întindea hobotul de moarte. SADOVEANU, O. II 155. De două zile aice munții sînt împodobiți cu hobot de nori. ALECSANDRI, S. 174. Noaptea își întindea pe încetul tristul său hobot. NEGRUZZI, S. I 236. ♦ Văl de mireasă. Jupîne- sele... pîndeau înlăturarea hobotului miresei dintre rîurile de beteală de aur. SADOVEANU, F. J. 387. Au rămas toată casa deșartă de oaspeți și numai mireasa într-însa cu hobotul rupt. SBIERA, P. 202. ♦ Feregea. Nohaii (= populație tătară din Crimeea) lucrează pămîntul și se arată primitori de oaspeți, și nu pun femeilor hobot, și închină vin ca și noi. SADOVEANU, N. P. 254.

hobot n. văl și în special vălul cu care nașa împodobește mireasa: vede baba învăluită într’un hobot alb CR.; fig. noaptea ’și întindea tristul său hobot NEGR. [Slav. HOBOTŬ, coadă: lit. văl lung fluturând]. V. obot.

hóbot n., pl. e (vsl. rus. hóbot, trompă de elefant orĭ de insect, de unde s’a dezvoltat înț. de „ceĭa ce acopere fața”. V. habotnic). Mold. Trans. Rar. Păĭoară, vălu mireseĭ. Peteală. Munt. vest. hobót, botu săniiĭ. – Și (h)óbăt (Suc.).

hobăt sn vz hobot

hobod sn vz hobot

obăd^[1] sn vz hobot^[2] modificată

obăt^[1] sn vz hobot

obot sn vz hobot

hóbot (reg.) s. n., pl. hóbote

hóbot s. n., pl. hóbote

HÓBOT s. v. cruce, feregea, văl, voal.

hobot s. v. CRUCE. FEREGEA. VĂL. VOAL.

hóbot (hóbote), s. n. – 1. (Trans.) Nas exagerat de mare. – 2. Stinghia din spate de la sanie. – 3. Văl de mireasă. – 4. Văl în general. – Var. obot. Sl. chobotŭ „bot” și „coadă” (Tiktin; DAR), cf. bg. hobot, rus. chobot „trompă”. – Der. înhobota, vb. (a pune vălul de mireasă).

hobót, hobóte, s.n. (reg.) 1. nas mare și diform. 2. botul saniei; botniță, cruce. 3. basmaua miresii după cununie; balț, broboadă, nemeteț, patilat, procov, savon, zăbranic, tulbent, tulpan, văl.