distínge [At: HELIADE O. I 360 / V: (inv) destenguí (inv) des~ (ivr) ~ngá / Pzi: distíng / E: fr distinguer lat distingere] 12 vtr A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trasaturi specifice Si: (ivp) a (se) osebi. 3 vt A deosebi cu ajutorul simtzurilor Si: a deslushi. 4 vt A baga de seama Si: a observa. 5 vt A vedea clar limpede lamurit. 6 vr A se evidentzia (prin calitatzi merite realizari deosebite etc.) Si: (ivr) a se distengherisi. 7 vt A constitui nota specifica (a cuiva sau ceva) Si: a caracteriza. 8 vt A acorda cuiva o distinctzie (4) pentru merite calitatzi deosebite etc.

DISTÍNGE distíng vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul gratzie insushirilor diferite care le poseda fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rau. ▭ Versul mai trebuie sa procedeze shi prin inversiunea frazei care contribuieshte al distinge de proza. MACEDONSKI O. IV 42. ◊ Refl. pas. Diferite specii [de pasari]... se disting prin marime prin coloritul penelor. ODOBESCU S. III 27. 2. Refl. A se remarca a se evidentzia (printro insushire caracteristica). Copilul sa distins prin bunapurtare. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distinctzie un premiu. Numeroshi fruntashi au fost distinshi cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea lamurit precis; a deslushi. Prin zabranicul serii distingeam in departari dealurile Serbiei. GALACTION O. I 29. In fatza ochilor deschishi in bezna mari pina la durere k sa pot distinge ceva inainte imi jucau flacari albastre. G. M. Zamfirescu M. D. I 253. Adela va ramine pentru tine mereu stinca care creshte floareareginei atit de apropiata k potzi distinge micile stelutze catifelate. IBRAILEANU A. 186. ♦ A observa. Cu o atentziune nu tocmai incordata am putea distinge in poezia poporului simplicitatea k forma adincimea k sentiment naturalul k mod de simtzire shi cugetare. HOGASH DR. II 178. Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins.

DISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lamurit a deslushi a observa. 2. refl. A ieshi din comun a se remarca a se evidentzia. 3. tr. A acorda cuiva o distinctzie un premiu. [P.i. distíng perf. s. insei part. ins. / < fr. distinguer it. distinguere lat. distinguere].

DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lamurit a deslushi a observa. 2. a acorda cuiva o distinctzie un premiu. II. refl. a ieshi din comun a se remarca a se evidentzia. (< fr. distinguer lat. distinguere)

A DISTÍNGE distíng tranz. 1) (persoane) A investi pentru meritele deosebite. ~ pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte fenomene) A identifica dupa anumite semne distinctive; a discerne; a deslushi; a desprinde; a deosebi. 3) A face sa se distinga. /<fr. distinguer lat. distinguere

A SE DISTÍNGE ma distíng intranz. 1) A se manifesta in mod deosebit; a se impune prin trasaturi distincte; a se remarca; a se evidentzia; a excela; a se afirma; a bria. 2) A se afirma prin merite rezultate sau realizari. /<fr. distinguer lat. distinguere

distinge a. 1. a deosebi cu simtzurile cu mintea: a distinge binele de rau; 2. a stabili o diferentza: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilaltzi: virtutea shi meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut.

* distíng stíns a stínge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern deosebesc. Divid separ stabilesc diferentza: a distinge timpu locu etatea. Caracterizez deosebesc: ratziunea il distinge pe om. Acord o distinctziune daŭ atentziune: profesoru la distins pe acest elev. V. refl. Ma semnalez ĭes din relief: acest regiment s’a distind pin vitejie. Vechĭ (Dos.) a destinge.

distínge (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. distíng 1 pl. distíngem imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingand; part. distíns

distínge vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. distíng 1 pl. distíngem; part. distíns

DISTÍNGE vb. 1. a deslushi a percepe (rar) a pricepe. (Se facuse ziua shi ~ bine obiectele.) 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. remarca.

DISTINGE vb. 1. a deslushi a percepe (rar) a pricepe. (Se facuse ziua shi ~ bine obiectele.) 2. a se contura a se delimita a se desena a se deslushi a se evidentzia a se preciza a se profila a se proiecta a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ in lumina asfintzitului.) 3. a deosebi a deslushi a diferentzia a discerne a discrimina (inv. shi pop.) a osebi (Ban. Transilv. shi Maram.) a deschilini (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ushurintza culorile) 4. a se deosebi a se evidentzia a se ilustra a se remarca a se singulariza (inv.) a se insemna a se semnala a se vesti. (Prin ce sa ~ interpretarea lui?)

A se distinge ≠ a se asemana

distínge (distíng distíns) vb. A distinge. Var. (inv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit daca este vorba de un cuvint traditzional sau de un latinism (Tiktin). Der. distinct adj.; distinctzi(un)e s. f.; distinctiv adj.; indistinct adj.