destitui vt [At: NEGULICI / V: ~ua, dis~ / Pzi: ~ítui / E: fr destituer, lat destituere] (C.i. oameni) A îndepărta disciplinar dintr-un post, dintr-o funcție Si: a concedia, a demite Vz (înv) a mazili¹.

DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A scoate, a îndepărta (drept pedeapsă) dintr-o funcție, dintr-un post. V. concedia. La 18 martie 1574 sultanul Selim destituie pe Ion-vodă din domnia Moldovei. IST. R.P.R. 153. Noul minister găsise urgent de a destitui sau a strămuta o mare parte din impiegați. ALECSANDRI, T. I 371. [Împăratul Alexandru] zicea că voiește pacea, se arăta furios în contra agentului său Pini pentru încurajările ce da boierilor emigrați, făgăduind că-l va destitui. GHICA, S. 124.

DESTITUÍ vb. IV. tr. A îndepărta (pe cineva) dintr-un post, dintr-o funcție. [Pron. -tu-i, p. i. destítui, 3,6 -ie. / < it. destituire, lat. destituere].

DESTITUÍ vb. tr. a îndepărta (pe cineva) dintr-o funcție; a demite. (< fr. destituer, lat. destituere)

A DESTITUÍ destítui tranz. A da afară dintr-o funcție sau dintr-un post ca fiind necorespunzător; a elibera; a concedia; a scoate. ~ din postul de director. [Sil. -tu-i] /<fr. destituer, lat. destituere

destituì v. a scoate dintr’o funcțiune.

*destítuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (lat. destitúere, d. statúere, a hotărî, a fixa. V. constituĭ. – Se conjugă ca constituĭ). Scot din funcțiune în semn de pedeapsă: a destituĭ un funcționar.

destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie

destituí vb. ( sil. -tu-i), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 sg. și pl. destítuie, imperf. 3 sg. destituiá

destitui (ind. prez. 1 sg. destitui, 3 sg. și pl. destituie)

destituiu, -ue 3, -uiam 1 imp.

DESTITUÍ vb. a demite, a îndepărta, a scoate, (înv. și fam.) a mazili, (fig.) a debarca. (L-a ~ din funcție.)

DESTITUI vb. a demite, a îndepărta, a scoate, (înv. și fam.) a mazili. (L-a ~ din funcție.)

A destitui ≠ a angaja, a desemna, a numi