căpețeá¹ sf [At: ALECSANDRI, T. 397 / V: (reg) ~pățá, ~pățeá, ~pățeálă, ~țálă, ~lă, ~pițeálă / Pl: ~ele / E: căpețele (pll căpețel)] 1 (Reg) Căpici (1). 2 (Reg) Toată curelăria care se pune pe capul calului. 3 (Buc; îf -~ă) Broasca morii.

căpețeá² sf [At: BIBLIA (1688), 67/2 / Pl: nct / E: căpețel] (Înv) Capitel.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frîului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sînt prinse zăbalele. – Variante: căpițeá (ALECSANDRI, T. 397), căpețeálă s. f.

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sunt prinse zăbalele. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Din căpețel.

CĂPEȚEÁ ~éle f. Parte a frâului constând din curelele de care sunt prinse inelele zăbalei. /Din căpețel

căpețeală sf vz căpețea¹

CĂPEȚEÁLĂ s. f. v. căpețea.

căpețeală f. pl. Mold. partea frâului sau căpăstrului ce se pune în cap și care, în loc de piele, e din sfoară țesută și împletită. [Derivat din căpețel].

căpițele f. pl. V. căpețeală: banu-s proprele, nici căpițele AL.

căpețeálă f., pl. elĭ (din căpețele, pl. luĭ căpețel. V. căpăstru). Frîu caluluĭ de ham. (Se compune din maĭ multe curele care cuprind capu caluluĭ și une-orĭ și doŭă clape numite ochelarĭ). – Și căpețea, pl. ele, și căpițeală. – Vechĭ. Capitel (la o coloană). Capitul (la o carte). V. bașlic.

căpețeá s. f., art. căpețeáua, g.-d. art. căpețélei; pl. căpețéle, art. căpețélele

căpețeá s. f., art. căpețeáua, g.-d. art. căpețélei; pl. căpețéle

căpețea

CĂPEȚEÁ s. (Transilv.) căpățan. (~ la frâu.)

CĂPEȚEA s. (Transilv.) căpățan. (~ la frîu.)

căpețeálă, căpețéli, s.f. (reg.) partea frâului sau a căpăstrului ce se pune pe capul calului.