culege [At: PRAV. 308 / Pzi: culeg / E: ml colligo, -ectum, -igere] 1 vt A strânge cereale, fructe, flori etc. Si: a aduna, a recolta. 2 vt A colecționa. 3 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de pe drumuri A ajuta pe cineva aflat în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. 4 vt (Pop) A ridica peștele prins în crâșnic. 5 vt(a) (Pfm; îe) Alege până ~ Exprimă faptul că, dacă ești prea pretențios, s-ar putea să rămâi cu partea cea mai proastă. 6 vr (Pfm; nob; d. oameni; îe) A se ~ pe acasă A se întoarce acasă. 7 vt A ridica de pe jos diferite obiecte, alegându-le dintre alte lucruri. 8 vt (Pfm; îe) A-și ~ măselele de pe jos A fi bătut bine. 9 vt (Trs; înv) A deduce. 10 (Tip) A așeza literele în culegar Si: a zețui.

CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduna, a strînge (cereale, fructe, flori etc., tăindu-le sau rupîndu-le). V. recolta. Din treacăt, ici și colo, să culegi Sînziene cu tulpinele întregi. TOPÎRCEANU, B. 44. Culese în poale o mulțime de lăcrămioare. EMINESCU, N. 28. Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp. ALECSANDRI, T. I 249. Să crească pelin și iarbă, Puiculeana să culeagă. HODOȘ, P. P. 50. ◊ Fig. Cine seamănă vînt culege furtună. ◊ Absol. Rînduirăm pravilă și lege Că numai cine seamănă culege. DESLIU, G. 31. ◊ (Poetic) Grădina ta atît de mult mi-e dragă, Sînt flori acolo, visurile mele, Și sufletului dat e să culeagă. GOGA, C. P. 127. ♦ Fig. A dobîndi. Atacînd chestia cu multă ardoare, culege aplauze. CARAGIALE, S. U. 53. Din cărți culegi multă înțelepciune. CREANGĂ, A. 22. 2. A strînge, a ridica ceva de pe jos. În urmă servitoarea fără glas, cu pași de pîslă, închidea și mergea să culeagă hainele împrăștiate. C. PETRESCU, A. 355. Culege bolovani ca să te ucidă. SBIERA, P. 241. Își culegea boarfele de pe jos. CREANGĂ, P. 148. Mireasa se pleca... Și inelul culegea. ALECSANDRI, P. P. 177. 3. A aduna laolaltă, din diferite locuri; a colecționa. Anticarul... Culege vechea-aramă ce nu mai are curs. ALEXANDRESCU, P. 149. ◊ Absol. (În expr.) Alege pînă culege = alege mult, pînă ce i-o iau alții înainte, rămînîndu-i partea cea mai proastă. Eu gîndesc că tot om alege, om alege, pîn-om culege. CREANGĂ, P. 166. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar, formînd rîndurile textului care urmează să fie imprimat; a zețui. Cronica mea este deja culeasă, la tipografie. CARAGIALE, S. U. 77. – Forme gramaticale: perf. s. culesei, part. cules.

A CULÉGE culég tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strânge, rupând de pe tulpină sau de pe ramuri. ◊ ~ de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obține în urma unui efort; a dobândi; a căpăta. ~ multe laude. 3) A aduce, din mai multe părți, punând laolaltă; a aduna; a strânge. ~ pietricele de pe malul mării. 4) tipogr. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice și așezându-le în culegar; a zețui. /<lat. colligere

culege v. 1. a strânge fructe, flori, legume; 2. a strânge bucatele câmpului; 3. a aduna, a strânge în genere: alege până culege. [Lat. COLLIGERE].

culég, -lés, a -lége v. tr. (lat. cólligo, -ígere, d. légere, a culege, a citi; it. cógliere, pv. colhir, fr. cueillir, sp. coger, pg. colher. V. aleg 3, colecțiune). Ĭaŭ de icĭ, de colo și pun la un loc, adun, strîng: a culege fructe, florĭ, scoĭcĭ. A culege via, a-ĭ lua struguriĭ. A ales pîn’a cules, a tot făcut mofturĭ alegînd pîn’a cules ceva prost. Zețuĭesc.

culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés

culége vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés

CULÉGE vb. 1. v. recolta. 2. a rupe. (A ~ câteva flori.) 3. v. ridica. 4. v. aduna. 5. (TIPOGR.) a compune, a zețui. (~ materialul de tipărit.)

CULEGE vb. 1. a aduna, a recolta, a strînge, (Transilv.) a sureti. (A ~ strugurii, bucatele de pe cîmp.) 2. a rupe. (A ~ cîteva flori.) 3. a ridica, a strînge. (A ~ o hîrtie de jos.) 4. a aduna, a colecționa, a strînge. (~ folclor de pe teren.) 5. (TIPOGR.) a compune, a zețui. (~ materialul de tipărit.)

culége (culég, culés), vb. – 1. A strînge (se spune mai ales despre acțiunea de a strînge rupînd, de ex. fructe sau flori). – 2. A aduna, a recolta. – 3. A strînge în snopi. – 4. A colecționa, a aduna. – 5. A strînge tot, a nu lăsa nimic. – 6. (În Trans.) A deduce, a ajunge la o concluzie. – 7. A zețui. – Mr. culeg, megl. culegu. Lat. collĭgĕre (Diez, I, 132; Pușcariu 436; Candrea-Dens., 430; REW 2048; DAR); cf. it. cogliere, prov. colhir, fr. cueillir, cat. cullir, sp. coger, port. colher. Cf. și alege. – Der. cules, s. n. (strînsul recoltei); culegător, s. m. (bărbat care adună recolta; zețar); culegătoreasă, s. f. (femeie care adună recolta); culegar (var. culegău), s. n. (instrument de metal în care zețarul aranjează literele). Din același cuvînt lat. provin, prin der. neologică din fr., colectă, s. f. și ceilalți der., cf. aici.

CARPENT TUA POMA NEPOTES (lat.) roadele (strădaniile) tale le vor culege nepoții – Vergiliu, „Bucolica”, IX, 50. Trebuie să trudești gândindu-te la cei ce vor veni după tine.