CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre, ciuperci etc.) cu sos alb și gros de faină. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din tc. çullama.

ciulamá sf [At: URECHE, ap. TDRG / V: ciol~, ciorl~, ~lám, ~meá, ~lă, ~lămeá, ~lumeá, ~urumeá / Pl: ~le / E: tc çulama] 1 Mâncare constând dintr-un sos gros, alburiu, din faină și zeamă de carne (de pasăre) sau lapte în care se pot adăuga bucățele de carne sau ciuperci. 2 (Pfm; îe) A face (pe cineva) ~ A bate foarte rău. 3 (Pop; îl) A-și face capul ~ A se zăpăci.

CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre) cu sos alb și gros de făină. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din tc. çullama.

CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mîncare de pasăre (mai rar de ciuperci) cu un sos gros, alb, de făină. Mai spui că nu e bine să aibă omul un porumbel la casa lui. Uite că folosește și el la o strîmtorare. Azi o să avem o ciulama bună. PAS, Z. I 131. ◊ Expr. (Familiar) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a face bucăți, a sfărîma, a zdrobi (pe cineva).

CIULAMÁ ~le f. Fel de mâncare pregătită din carne (mai ales de pasăre) sau din ciuperci cu sos (alb). ◊ A face (pe cineva) ~ a bate crunt; a distruge (în bătaie) pe cineva. [Art. ciulamaua; G.-D. ciulamalei; Sil. ciu-la-] /<turc. çulama

ciulamà f. mâncare fiartă din făină, lapte și unt, la care se adaogă și bucățele de puiu de găină: bucate de cele sănătoase... musaca, capama, ciulama AL. [Turc. ČULAMA].

cĭulamá f. (turc. čalama). Un fel de sos gros albicĭos compus din făină, zeamă de carne saŭ lapte și unt. – Și cĭolama. V. colărez.

ciulám sn vz ciulama

ciulamá s. f., art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále, art. ciulamálele

ciulamá s. f., art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále

ciulamá (ciulamále), s. f. – Mîncare orientală cu sos alb (făină fără ou), cu carne, ciuperci, spanac etc. Tc. çulama (Șeineanu, II, 138; Lokotsch 138).

a face (pe cineva) ciulama expr. a bate tare de tot (pe cineva).