BUIECÍ, buiecesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-ie-. – Var.: buicí vb. IV] – Din buiac.

buiecí [At: ȘEZ. V, 39/30 / V: ~icí, ~iucí / Pzi: ? / E: buiac + -i] 1 vi (Pop; reg; d. vegetație) A crește din abundență. 2 vi (D. vegetație) A crește peste măsură, în detrimentul rodului. 3 vi (D. vite) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 vi (D. pământ) A deveni foarte roditor Si: a se îngrășa. 5 vi A zburda. 6 vr (D. oameni) A se îngâmfa. 7 vt A face pe cineva să-și piardă capul de îngâmfare.

BUIECI vb. (Mold.) 1. A se dezvolta, a crește peste măsură (plantele și vitele). Bogatul … de carele scrie svînta evanghelie … că-i buieciră țarinele, adecă i să înmulți avuția și agonisita. VARLAAM. 2. A deveni îngîmfat, încrezut; a ameți (norocul) de cap (pe cineva). A: Lauda omenească înalță și buieceaște sufletul, și deaca să înalță sufletul, atunci-l cuprinde mîndria. L SEC. XVII, 134^r. Vlahii … de biruință ca aceastea buiecindu-să. CANTEMIR, HR. Nărocul pe bulgari buiecind, capetele ei înde ei au început a se gîlcevi. CANTEMIR, HR. // B: cf. L ante 1693, 212^r. Variante: buici (L ante 1693, 212^r). Etimologie: buiac + suf. -i. Cf. ucr. bujaty. Vezi și buiac, buieceală, buiecie, buiecitură. Cf. fălui (2), măroși. verb

BUICÍ vb. IV v. buieci.

buici v vz buieci corectată

BUICÍ, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-i-ci] – Din buiac.

BUICÍ, buicesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură, în dauna rodului. Grîul buicește într-acest pămînt, se face nalt, însă mic la spic. I. IONESCU M. 566. ◊ (Glumeț, despre oameni) Am buicit de ploi. CONTEMPORANUL, VII 493. – Pronunțat: bu-i-.

BUICÍ, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. (Despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). 2. (Despre animale sălbatice) A se ivi, a ieși din ascunzătoare. – Din buiac.

BUICI vb. v. buieci. verb

buĭecésc v. intr. (d. buĭac; vsl. buĭati, a se face feroce, a se unfla; sîrb. bújati, rut. buĭati, a buĭeci). Cresc în libertate și’n belșug: aicĭ buĭecesc braziĭ și lupiĭ. V. refl. Ridic nasu, devin mîndru: nu vă buĭecițĭ de bogăție! – Și buicesc. V. îmbuĭecesc, năboĭesc.

buiecí/buicí (a ~) (bu-i-) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecésc/buicésc, imperf. 3 sg. buieceá/buiceá; conj. prez. 3 să buieceáscă/buiceáscă

buiecí/buicí (sil. bu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecésc/buicésc, imperf. 3 sg. buieceá/buiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. buieceáscă/buiceáscă

bui(e)cí, bui(e)césc, vb. IV (reg.) 1. (despre plante și vite) a crește peste măsură, a se dezvolta, a-i merge bine. 2. (despre oameni) a fi arogant, a se îngâmfa.

buiecí, buiecesc, vb. refl. – (reg.) 1. (ref. la oameni) A fi neastâmpărat, plin de energie, activ. 2. (ref. la vegetație) A crește abundent. 3. (ref. la animale) A se comporta atipic, a se zbengui; a trage cu forță. – Din buiac (MDA).