BUIECI vb. (Mold.) 1. A se dezvolta a creshte peste masura (plantele shi vitele). Bogatul … de carele scrie svinta evanghelie … cai buiecira tzarinele adeca i sa inmultzi avutzia shi agonisita. VARLAAM. 2. A deveni ingimfat increzut; a ametzi (norocul) de cap (pe cineva). A: Lauda omeneasca inaltza shi buieceashte sufletul shi deaca sa inaltza sufletul atuncil cuprinde mindria. L SEC. XVII 134^r. Vlahii … de biruintza k aceastea buiecindusa. CANTEMIR HR. Narocul pe bulgari buiecind capetele ei inde ei au inceput a se gilcevi. CANTEMIR HR. // B: cf. L ante 1693 212^r. Variante: buici (L ante 1693 212^r). Etimologie: buiac + suf. i. Cf. ucr. bujaty. Vezi shi buiac buieceala buiecie buiecitura. Cf. falui (2) maroshi. verb