BAIGUÍ baigui vb. IV. Intranz. shi refl. A vorbi incoerent incurcat; a spune prostii. Cf. magh. bolvongni „a rataci”.

baiguí [At: DOSOFTEI V. S. noiembrie 154^r/33 / V: bai bui (irg) buiug (inv) buigai (reg) bag balg bulg bvaig (inv) imbui / Pzi: ~baigui ~iesc / E: ns cf mg bolyongni] 1 vi A vorbi fara rost sau fara temei Si: a divaga. 2 vi (Mai ales d. bolnavi) A vorbi fara shir in somn sau in delir Si: a delira a aiura. 3 vi (Fig; ivr; d. membre) A face mishcari reflexe fara nici un scop necontrolate. 4 vr (Ivr) A (se) zapaci a (se) ametzi de cap. 5 vr (Ie) A se ~ de cap A deveni nebun. 6 vr (Rar) A se vaita incet shi in neshtire.

BAIGUÍ baigui vb. IV. Intranz. shi refl. A vorbi incoerent incurcat; a spune prostii. Cf. magh. bolyongni „a rataci”.

BAIGUÍ baigui vb. IV. Intranz. shi refl. A vorbi fara noima fara sens. ♦ A aiura a delira. ♦ A ingaima a ingana. Comp. magh. bolyo(n)gni.

A BAIGUÍ baigui intranz. A vorbi incoerent shi confuz. [Sil. baigui] /<ung. bolyo[n]gni

BIIGUÍ biigui vb. IV. Intranz. 1. A vorbi fara noima sau temei a spune lucruri fara intzeles a vorbi alandala. Cuprins de o furie neputincioasa Klapka incepu sa se loveasca cu pumnii in cap biiguind. REBREANU P. S. 99. ♦ A vorbi fara shir (in somn sau in delir); a aiura a delira. La ascultat cum biiguie in neshtirea trudita a nemintzii lui. POPA V. 157. 2. A vorbi incet shi nedeslushit; a ingaima a ingina. K la o comanda sutele de oameni ridicara capetele cu o mishcare parcar fi vrut sa se scoale in picioare biiguind intrun singur glas prelung k murmurul unei furtuni trecute: Iertatzine. REBREANU R. II 277. (Colivescu cu frica biiguind:) Ce turturturta? ALECSANDRI T.. 930. Prez. ind. shi: biiguiesc (SHEZ. I 50). Varianta: (regional) buiguí (SHEZ. II 128) vb. IV.

biiguĭ saŭ búiguĭ shi ĭésc a í v. intr. (ung. bolygani bolyogni shi bolyongni a rataci a horhai). Vechĭ. Ratacesc: precum liliacu buĭguĭeshte. (Cant Ist. ier. 154). Fig. Greshesc. Azĭ. Iron. Aĭurez bolborosesc vorbesc incurcat spun prostiĭ: ĭa nu maĭ biigui! V. tr. Vechĭ. fac sa aĭurez turbur: Dumnezeŭ la buĭguĭt. SHi bulg: aĭ visat shi teai bulguit (Barac Hal. 5 222). Azĭ (Olt.) a se bilgui a pofti a dori (lucrurĭ zadarnice): s’a bilguit la avere shi n’are traĭ bun in casa (Boc.).

baiguí (a ~) vb. ind. prez. 3 baiguie imperf. 3 sg. baiguiá; conj. prez. 3 sa baiguie

baiguí vb. ind. prez. 1 sg. baigui 3 sg. shi pl. baiguie imperf. 3 sg. baiguiá

biigui (ind. prez. 1 sg. biigui 3 sg. shi pl. biiguie)

baiguiesc ueshte 3 uiam 1 imp.

BAIGUÍ vb. v. bombani.

BAIGUÍ vb. v. aiura ametzi buimaci delira nauci zapaci.

A baigui ≠ a raspica

BIIGUI vb. a balmaji a birii a bodogani a bolborosi a bombani a boscorodi a gingavi a indruga a ingaima a ingina a mirii a molfai a mormai a murmura (pop.) a blodogori a bufni (reg.) a dondani a mogorogi a mondani a mormoti a morocani a slomni a tolocani (Ban.) a pitcai (prin Olt.) a shondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

biigui vb. v. AIURA. AMETZI. BUIMACI. DELIRA. NAUCI. ZAPACI.

biiguí (uiésc biiguít) vb. 1. A bilbii a vorbi stilcit. 2. A vorbi incoerent a delira. 3. A zapaci a descuraja. Var. buigui (cu der. sai). Creatzie expresiva cf. bijbii. Nu pare convingator etimonul mag. bolyo(n)gni „a greshi” indicat de DAR shi de Gáldi Dict. 86. Der. biiguiala s. f. (exprimare fara shir; delir; confuzie); biiguitor adj. (bilbiit; aiurit zapacit); biiguitura s. f. (bilbiiala; delir).

baiguí baiguiesc (buigui) vb. intranz. (reg.) A aiuri a vorbi fara intzeles: „Ieo iaga doua de vin / Vineacasa baiguind” (D. Pop 1978: 176). Din magh. bolyo(n)gni „a tulbura a rataci” (Gh. Radu 1970; MDA).

baiguí baiguiesc (buigui) vb. intranz. A aiuri a vorbi fara intzeles: „Ieo iaga doua de vin / Vineacasa baiguind” (D. Pop 1978: 176). Din magh. bolyo(n)gni „a tulbura a rataci” (Gh. Radu 1970).