AL A ai ale art. 1. (Articol posesiv sau genitival inaintea pronumelui posesiv sau a substantivului in genitiv posesiv cand cuvantul care preceda^[1] nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Inaintea numeralelor ordinale incepand cu „al doilea”) Clasa a zecea. Lat. illum illam.

al a¹ [At: COD. VOR. 109/7 / GD: ~ ~ui ai ~lor f a alei ale alor / Pl: ai ale / E: lat *illu illa] 1 arh Formeaza numeralele ordinale incepand cu al doilea. 2 arp Insotzeshte pronumele posesiv sau numele posesorului in cazul cand substantivul care exprima obiectul posedat este nearticulat sau insotzit de un atribut nearticulat legat direct de numele posesorului. 3 arp (In limba veche) Preceda pronumele posesiv atunci cand acesta preceda obiectul posedat. 4 arp Preceda pronumele posesiv sau substantivul in cazul genitiv cu rolul de nume predicativ. 5 arp Preceda pronumele posesiv sau substantivul in cazul genitiv cand posesorul preceda obiectul posedat. 6 arp (Is) Ai sai Membrii familiei. 7 arp (Ias) Cei apropiatzi. 8 arp (Is) Ale sale Treburile sale. 9 arp (Ias) Averea sa. 10 arp (Ie) Ale tale dintrale tale Noi itzi aducem din bunurile tale. 11 arp (Ie) ~ dracului Indracit. 12 arp (Iae) Rautacios. 13 arp (Is) Deale gurii Provizii.

AL A ai ale art. 1. (Articol posesiv sau genitival inaintea pronumelui posesiv sau a substantivului in genitiv posesiv cand cuvantul care preceda nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Inaintea numeralelor ordinale incepand cu „al doilea”) Clasa a zecea. Lat. illum illam.

AL A ai ale art. 1. (Intrebuintzat k articol posesiv sau genitival inaintea pronumelui posesiv sau a substantivului in genitiv posesiv cind cuvintul care preceda nu are articol enclitic) Mi se facuse dor de SHebish... SHi mai cu seama de voi tovarashi ai copilariei mele. BENIUC V. 22. Fiul craiului... iese afara in gradina shi incepe a plinge in inima sa lovit fiind in adincul sufletului de apasatoarele cuvinte ale parintelui sau. CREANGA P. 189. Iepele erau ale lui shi cind le grijea grijite erau. CREANGA P. 104. Nevasta acestui sarac era muncitoare... iar a celui bogat era pestritza la matze. CREANGA P. 59. Lung e drumul Clujului Dar mai lung al dorului; Al Clujului se sfirsheshte Al dorului ma topeshte. JARNÍKBIRSEANU D. 92. ◊ (Posesorul e numit inaintea obiectului posedat) Dvoastra cinstitzi oaspetzi [zise spinul] se vede k pashtetzi boboci de nu va pricepetzi al cui fapt e acesta. CREANGA. P. 233. Ducemash cu lunan stele Nu ma pot dea mindrei jele! JARNÍKBIRSEANU D. 88. ◊ (Precedat de un «de» partitiv) Cita apai pe vilcele Sint tot lacrimi deale mele. JARNÍKBIRSEANU D. 218. ◊ Loc. adj. shi adv. Al dracului (sau naibii) v. drac naiba. ◊ Expr. Deale gurii v. gura. 2. (Intrebuintzat inaintea numeralelor ordinale incepind cu «al doilea») Elev in clasa a opta. ◊ Virgiliu este in anul al treilea la Facultatea de drept. CARAGIALE; O. II 208.

AL A ai ale art. 1. (Articol posesiv sau genitival inaintea pronumelui posesiv sau a substantivului in genitiv posesiv cand cuvantul care preceda nu are articol enclitic) Nevasta acestui sarac era muncitoare... iar a celui bogat era pestritza la matze (CREANGA). 2. (Inaintea numeralelor ordinale incepand cu „al doilea”) Clasa a zecea. Lat. illum illam.

AL a (ai ale) art. (se foloseshte: a) inaintea unui substantiv in genitiv sau inaintea unui pronume posesiv; b) inaintea numeralelor ordinale) Tovarash al copilariei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum illam

al (f. a) 1. art. m. precede pronume numerale shi substantive: al meu al doilea al shcolarului; 2. f. pl. cele lucruri: toate alea de ale gurii. [Lat. ILLUM ILLAM a produs intonat sau aton: el (f. ea) al shi al (f. a)].

al art. m. care arata gen.: al meŭ al lor al unuĭa al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea shi’n expresiunea alde. V. alde.

a art. V. al.

ále (vest) 1) art. fem. pl. ild. cele: casele ale de colo casele alea marile (cele marĭ) te apuca alte alea de frica (alte celea altceva adica „paralizia”); 2) art. care arata gen. pl. fem. (in est a): ale mele ale lor ale uneĭa ale femeiĭ de ale lumiĭ (lucruri din ale lumiĭ).

al art. m. pl. ai; f. a pl. ále; g.d. pl. m. shi f. álor (~ lui ~ sai)

al art. m. pl. ai; f. sg. a pl. ale g.d. m. shi f. alor

!a⁵ v. al²

a⁵ art. v. al al¹

al prep. + pr. (al da)

ai¹ art. v. al

al (f. a pl. ai ale) art. 1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz in care se face abstractzie de art. a cf. o fereastra a casei; noua fereastra a casei; fereastra noua a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop. 4. Folosit in mod absolut fara indicarea obiectului posedat inseamna „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga) fiii Galeongiu. A dat nashtere la numeroase patronime mai ales in Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. 5. Fara indicarea posesorului poate insemna: „tot ce se refera la”: dupa cit spun cunoscatorii in ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille illa prin faza intermediara el ea care este pron. pers. (Pushcariu 53; DAR; D. Gazdaru Descendentzii demonstrativului latin ille in limba romana Iashi 1929).

al adj. shi pron. 1. Acela cel (care): vrajitorul ala (Eliade); una din fetele lui Zamfirache a de sa logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasa (Voiculescu) (cu aceasta folosire este fam. shi se prefera cel). 3. Antepus substituie uneori art. enclitic cu scopul de a intari semnificatzia demonstrativa: unde incepu reteveiul a le inmuia ale oase (Ispirescu). 4. (S.) Ceva nedefinit persoana (cind este m.) sau obiect (cind este f.) care nu poate fi descrisa sau desemnata cu nume propriu: numai ce ma pomenesc cu un ala (Caragiale). 5. (Vulg.; in Munt.) A (se) ala vb. invariabil poate indica orice actziune in cazurile in care nu se gaseshte la moment cuvint propriu sau se doreshte evitarea unui cuvint indecent. ♦ Decl. k adj. antepus: al gen. alui pl. ai gen. alor; f. a gen. alei pl. ale gen. alor. K adj. postpus shi k pron. primeshte un a paragogic; sufera modificari numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe a initzial printrun a. Lat. ille illa. Prin originea sa shi in parte prin intrebuintzare se confunda cu cuvintul precedent de care sa separat doar intro epoca relativ recenta. In limba actuala nu este posibil sa se mai confunde astfel incit al ramine pentru a desemna relatziile de posesie (shi numeralul ordinal) pe cind folosirea lui al se confunda cu a lui acel(a) sau cel(a). Intradevar limba literara confunda constant al 1 shi 2 cu acel(a) shi al 3 cu cel(a) shi prefera formele acestea din urma intrucit considera cuvintul al k avind o anume nuantza de vulgaritate sau cel putzin de familiaritate. In sensurile 35 este de neinlocuit fiind vorba in aceste trei cazuri de constructzii proprii rom. Sensul 4 raspunde aceleiashi necesitatzi k fr. machin truc chose sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. shi pron. dem. in rom. se explica prin numeroasele sale intrebuintzari nuantzate diferit shi in acelashi timp prin originea lor unica. Intradevar lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Gazdaru shi DAR s. v. al): pron. pers. el f. ea; art. encl. l sau le f. a; art. pos. al f. a; shi adj. shi pron. al f. a. La acestea sar putea adauga seria de compushi de la ille k cel shi acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. shi romanic in general: muntele; al doilea; al meu; al mai frumos. Comp. alde art. invar. (circumlocutziune dem. care indica o referintza la ceva cunoscut): alde masa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu dalde tine (Creanga). Este comp. din al cu de. Pentru a intzelege comp. trebuie plecat de la expresii cum sint: saracul al(a) de Ion astfel incit constructzia este eliptica prin suprimarea unui adj. Constructzia se reduce la al de unde de are sens relativ: al de ieri. DAR da alta explicatzie bazata pe necesitatea de a exprima un pl. indef. ceea ce nu pare a corespunde nici intentziei constructziei nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide Principii 138.

al loco (loc. it. „la loc”) indicatzie de revenire la normal dupa un pasaj avand indicatzia all’ ottava*; sin. loco (1).

al rovescio (loc. it. „in rasturnare pe dos”) v. recurentza.