ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II. 1. Tip de cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor de existență în forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu. 2. Ansamblu de cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor. 3. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science).

știință sf [At: CORESI, EV. 20 / V: (îvr) șien~, (reg) știn~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: ști + -ință, (31-33) cf și lat scientia, it scienza, fr science] 1 (Înv; mai ales în legătură cu verbele „a avea”, „a lua”) Cunoaștere (1). 2 (Înv; mai ales în legătură cu verbele „a avea”, „a lua”) Idee. 3 (Pop; îs) Pomul ~ței {binelui și răului) Pomul din Eden, din ale cărui fructe, interzise de Dumnezeu, au mâncat Adam și Eva, dobândind conștiința binelui și a răului Si: pomul cunoștinței. 4 (Îs) ~ța vieții Experiență de viață. 5-6 (Îlav) Cu (sau, rar, întru, prin) ~ sau fără ~ (Ne)având cunoștință de ceva. 7-8 (Îal) (In)conștient. 9-10 (Îal) Cu (sau fără) voie. 11 (Îlav) Cu ~ de cauză Fiind bine informat, documentat asupra problemelor despre care este vorba. 12 (Îlav) Cu bună ~ În mod conștient. 13-14 (Îlav) Cu (sau fără) ~ța (cuiva) Cu (sau fără) cunoștința (cuiva). 15-16 (Îal) Cu (sau fără) asentimentul (cuiva). 17 (Îe) A fi spre ~ Ca să (se) știe. 18 (Pop; mai ales în legătură cu verbele „a da”) Veste. 19 (Înv; ccr) Dare de seamă Si: raport. 20 (înv) Conștiință (1). 21 Cunoaștere profundă a unui anumit domeniu. 22 (Pop; îs) ~ de carte Cunoaștere a scrierii și a citirii. 23 (Pop; pex; îas) Învățătură. 24 (Pop; pex; îas) Cultură (10). 25 Pricepere. 26 Pregătire intelectuală Si: învățătură. 27 Erudiție (1). 28 (Rar; îla) Cu ~ Care este învățat Si: instruit. 29 (Rar; îal) Care este erudit Si: savant. 30 (Îla) Fără (de) ~ Care este incult Si: ignorant. 31 Ansamblu sistematic de cunoștințe veridice despre realitatea obiectivă (natură și societate) și despre realitatea subiectivă (psihic, gândire). 32 Ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. 33 (Îs) Om de ~ Persoană specializată într-un domeniu sau în mai multe domenii ale științei (32) și care desfășoară o activitate menită să contribuie la progresul domeniului sau al domeniilor respective Si: învățat, savant.

ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II. 1. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science).

ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor acumulate de omenire în decursul vremurilor; (prin restricție, de obicei la pl. și urmat de determinări arătînd domeniul) totalitatea cunoștințelor dintr-o anumită ramură; specialitate. Profesorul de științe, ciugulindu-și mustața rară și roșcată, încercă de cîteva ori să întrerupă. PETRESCU, Î. I 14. Știința nouă... a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. Prin științe și prin arte națiile înfrățite în gîndire și în pace drumul gloriei găsesc. ALEXANDRESCU, M. 16. Om de știință = savant, învățat. Poeți cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință. MACEDONSKI, O. I 37. 2. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. Bunul părinte... atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere cinci coți postav vișiniu și un beniș, pre care îl trimise dascălului. NEGRUZZI, S. I 11. Tu, mîndru de-a tale daruri și umflat de-a ta știință, Crezi că mintea ta nu are nimică peste putință. CONACHI P. 259. Știință de carte = cunoștințe elementare de scris și citit; p. ext. învățătură, cultură. Se apropiase, de acest țăran ciudat, cu deosebită știință de carte C. PETRESCU, A. 318. 3. (De obicei construit cu verbul «a avea»; astăzi rar) Cunoaștere, cunoștință (despre ceva); știre, veste, informație. În acești patruzeci și mai bine de ani nu s-au mai văzut. Și-au scris în vremea asta puține scrisori. Aveau știință numai, aceștia din balta Dunării, că la Bistrița se află cei mai mulți din neamul lor. SADOVEANU P. M. 38. Să rărmnă la știința posterității cum că Nae Peruzescu a trecut odinioară pe acilea. GANE, N. III 189 Dorim să avem știință despre sănătatea voastră a tutulor. CARAGIALE, O. VII 19. Sînt însărcinat a vă cere științele următoare... GHICA, A. 654. ◊ Expr. (Cu) bună știință v. bun⁴ (VI 3). Cu (sau, învechit) întru știință = știind, fiind conștient. Se ruga pentru iertarea greșelilor mortului pentru cele «întru știință» și pentru cele «întru neștiință». MACEDONSKI, O. III 100. Noi nu știam la sufletul nostru nici o faptă neomenoasă să fi săvîrșit nici cu știință, nici cu neștiință. ISPIRESCU, L. 378 Spre știință = ca să se știe. Aceasta este treaba săvîrșită cu leul de la Nemeea. Una la mînă. Tăiați, copii la răboj, spre știință. ISPIRESCU, U. 33. Jos însemnații spre știință fac cunoscut că nu pot veni la chemări. GHICA, A. 666. (Regional) A avea la știință = a avea cunoștință despre ceva; a ști. De mîncat, ai mîncat boțul cel de mămăligă, dar ce-a zis omul acela cînd a pus mămăliga acolo pe teșitură, ai tu la știință? CREANGĂ P. 146. (Învechit) A avea știință = a se convinge, a fi sigur. Ca să ai mai mare știință că nu spui minciuni vei întreba. KOGĂLNICEANU, S. 49. Cu știința cuiva = cu învoirea, cu știrea cuiva. (Rar) A da știință = a da de veste, a vesti, a da de știre. Cînele, trecînd pe sus, a adulmecat mirosurile și i-a dat... știință. SADOVEANU, B. 228. 4. (Învechit și arhaizant) Conștiință. Tîlharul se cutremură și știința atîtor fapte rele și a prihanei lui învie, în el, întîia oară. GALACTION, O. I 250.- Pl. și: (învechit) științi (SBIERA, P. 120, ALECSANDRI, S. 19, RUSSO, S. 77).

ȘTIINȚĂ s. f. 1. ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire. 2. cunoaștere (despre ceva). 3. pregătire intelectuală, învățătură; erudiție. (după fr. science)

ȘTIÍNȚĂ ~e f. 1) Sferă de activitate umană a cărei funcție constă în dobândirea și sistematizarea teoretică a cunoștințelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ învățat; savant. 2) Totalitate a cunoștințelor dintr-un anumit domeniu; disciplină. Cibernetica este o ~ recentă. ◊ ~ de carte a) cunoștințe elementare (de a scrie și de a citi); b) erudiție. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoaștere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunoștință despre ceva. Cu (sau fără) ~a cuiva cu (sau fără) știrea cuiva. Cu bună ~ în mod conștient. [G.-D. științei; Sil. ști-in-] /a ști + suf. ~ință

știință f. știre: n’am nicio știință despre aceasta. [Lat. SCIENTIA].

știință f. 1. cunoștință despre ceva: știința binelui și a răului; 2. totalitatea de cunoștințe într’o materie: științe politice (de Stat), cele ce privesc Statul și anume: istoria politică, statistica, dreptul ginților, econmia pohtică, finanțele și administrațiunea politică; 3. erudițiune dobândită prin citire, meditațiune: are multă știință.

știínță f., pl. e (d. a ști saŭ lat. scientia; fr. science, it. scienza). Cunoștință, ideĭe: știința bineluĭ și răuluĭ. Totalitate de cunoștințe obținute pin cugetare, studiŭ saŭ experiență: științele naturale, exacte, oculte, politice (V. artă). Erudițiune, cultură. Știre, informațiune (Rar): n’am știință despre asta. Cu știință, știind, dîndu-țĭ sama: a comite cu știință un răŭ. V. ignoranță.

feméie-om de știínță s. f. Om de știință de sex feminin ◊ „Urma de obicei un interviu cu o femeie-om de știință.” R.lit. 2 X 69 p. 28 (din femeie + om de știință; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 331)

știínță-ficțiúne s. f., adj. (Film, scriere) Care are caracter științifico-fantastic ◊ „Am cunoscut și strămoșii italieni ai filmelor de aventuri, ai filmelor de știință-ficțiune, ai comediei briante și absurde.” Cont. 4 VII 69 p. 5. ◊ „Editura Calmann-Levi, în cadrul scrierilor știință-ficțiune, a tipărit volumul [...]” I.B. 2 XII 74 p. 7 (din știință + ficțiune, după engl., fr. science-fiction; PR 1950)

știínță s. f., g.-d. art. știínței; pl. știínțe

știínță s. f., g.-d. art. știínței; pl. știínțe

știință, pl. științe

știință, -țe.

búnă știínță (cu ~) (ști-in-) loc. adv.

búnă știínță adj. + s. f. (sil. ști-in-) (cu ~)

ȘTIÍNȚĂ s. 1. disciplină. (Cibernetica este o ~ recentă.) 2. învățătură, (latinism rar) sapiență, (înv.) dăscălie. (~ despre creșterea albinelor.) 3. știința despre știință = scientică, scientologie; știința exegezei v. hermeneutică; știința politică = politologie; știința viitorului = futurologie, prospectivă, viitorologie. 4. erudiție, (fam., adesea ir.) savantlâc. (E uimit de ~ lui.) 5. v. îndemânare. 6. v. măiestrie.

ȘTIÍNȚĂ s. v. conștiință, cuget, cunoaștere, cunoștință, gândire, informație, pregătire, spirit, suflet, știre, veste.

ȘTIINȚĂ s. 1. disciplină. (Cibernetica este o ~ recentă.) 2. învățătură, (latinism rar) sapiență, (înv.) dăscălie. (~ despre...) 3. știința exegezei = hermeneutică. 4. știința viitorului = futurologie, viitorologie. 5. erudiție, (fam., adesea ir.) savantlîc. (E uimit de ~ lui.) 6. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstrează o mare ~ în...) 7. artă, dibăcie, iscusință, îndemînare, măiestrie, meșteșug, pricepere, talent. (Obiect făcut cu multă ~.)

știință s. v. CONȘTIINȚĂ. CUGET. CUNOAȘTERE. CUNOȘTINȚĂ. GÎNDIRE. INFORMAȚIE. PREGĂTIRE. SPIRIT. SUFLET. ȘTIRE. VESTE.

Știință ≠ neștiință

știínță (-țe), s. f. – 1. Cunoaștere. – 2. Cunoștință. Lat. scientia (Tiktin; lipsește în REW 7718a), cf. ști sau rezultatul intern de la ști, ca voință < voi, năzuință < năzui, etc. – Der. științific, adj., după fr. scientifique; științificește, adv. (din punct de vedere științific); neștiință, s. f. (ignoranță); neștiințific, adj. (fără metodă științifică); înștiința, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunța, a preveni; refl., înv., a lua cunoștință, a-și asuma); înștiințător, adj. (informator, anunțător).

ARHIVA PENTRU ȘTIINȚĂ ȘI REFORMĂ SOCIALĂ, revistă de sociologie, politică și filozofie, apărută la București între 1919 și 1938. Fundată și condusă de D. Gusti.

ASOCIAȚIA OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ DIN ROMÂNIA (A.O.S.), organizație constituită în 1956, la București. Sprijină coordonarea muncii științifice a oamenilor de știință din țară, contribuind la dezvoltarea colaborării internaționale în domeniul științelor. Este afiliată la Federația Mondială a Oamenilor de Știință.

ENCICLOPEDIE SAU DICȚIONAR RAȚIONAL AL ȘTIINȚELOR, ARTELOR ȘI MEȘTEȘUGARILOR (denumită pe scurt „Enciclopedia franceză”), vastă lucrare enciclopedică, monument al filozofiei iluministe, inițiată de D. Diderot și J. d’Alembert și editată în 35 vol. (1751-1780). La elaborarea ei au luat parte peste 150 de filozofi, savanți și specialiști în toate domeniile (Voltaire, Montesquieu, Rousseau, Helvétius, Condillac, Buffon, d’Holbach, Marmontel, Quesnay, Turgot), E. fiind oglinda progresului științei și gândirii timpului. Discursul preliminar elaborat de d’Alembert constituie un tablou sintetic al cunoașterii epocii iluministe.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (în engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franța), creată în nov. 1945 în urma Conferinței de la Londra (își începe activitatea la 4 nov. 1946), în scopul intensificării colaborării între națiuni în domeniul educației, științei, culturii și comunicării, în spiritul respectului universal pentru dreptate și în dominația legii, pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie. Promovează cooperarea intelectuală internațională, realizează asistența operațională și stimulează schimburile internaționale și cunoașterea reciprocă în domeniile educației, științei și culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), între care și România (din 12 iul. 1955).

REVISTA ROMÂNĂ PENTRU ȘTIINȚE, LITERE ȘI ARTE, publicație lunară, apărută la București (apr. 1861-nov. 1863), sub conducerea lui Al. Odobescu. A publicat, alături de scrieri beletristice, studii de istorie și arheologie, medicină, economie, geologie, drept. Între colaboratori: V. Alecsandri, N. Filimon, Gr. Cobălcescu, Em. Bacaloglu, Gr. Ștefănescu, P.S. Aurelian.

REVUE ROUMAINE DES SCIENCES SOCIALES [revü rumén de siãs sosiál], revistă română de științe sociale. Înființată în 1954. Apare la București, în cinci serii: filozofie și logică, psihologie, științe juridice, științe economice, sociologie.

SAPIENTIA ARS VITAE EST (lat.) înțelepciunea este știința vieții – Seneca, „Epistulae”, 95, 7.

SCIENTIA ET POTENTIA IN IDEM COINCIDUNT (lat.) știința este unul și același lucru cu puterea – Fr. Bacon, „Novum Organum”, 3. În varianta engleză, „Knowledge is power” („Știința este putere”).