ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. érudition, lat. eruditio.

erudiție sf [At: HELIADE, O. II, 408 / V: (înv) ~iciune, ~ițiune / E: fr érudition, lat eruditio, -onis] 1 Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe. 2 Cultură vastă.

ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio, -onis.

ERUDÍȚIE s. f. Cunoaștere temeinică a faptelor sau datelor unei (sau ale mai multor) științe; cultură vastă. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. – Variantă: (învechit) erudițiúne (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. VII 157) s. f.

ERUDÍȚIE s.f. Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe (dobândită mai ales prin lecturi); cultură vastă. [Gen. -iei, var. erudițiune s.f. / cf. fr. érudition, lat. eruditio].

ERUDÍȚIE s. f. cunoaștere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. (< fr. érudition, lat. eruditio)

ERUDÍȚIE f. Cunoaștere profundă și temeinică a uneia și a mai multor științe; cultură vastă și temeinică.[G.-D. erudiției] /<fr. érudition, lat. eruditio, ~onis

erudiciune sf vz erudiție

erudițiune sf vz erudiție

ERUDIȚIÚNE s.f. v. erudiție.

erudiți(un)e f. cunoștința aprofundată a literaturei, a limbilor, a istoriei.

*erudițiúne f. (lat. eruditio). Știință, învățătură adîncă. – Și -íție.

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudíție s. f. (sil. -ți-e), art. erudíția (sil. -ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudiție

ERUDÍȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlâc. (E uimit de ~ lui.)

ERUDIȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlîc. (E uimit de ~ lui.)

Erudiție ≠ ignoranță

ERUDIȚIE. Subst. Erudiție, cunoaștere, știință, știință de carte, învățătură, informație, cunoștință, cultură, pregătire, instrucție, carte (fig.); omnisciență (rar). Pedanterie, savantlîc (depr.). Erudit, cunoscător, învățat, om de știință, cărturar, savant; filozof (pop.), enciclopedist (rar). Șoarece de bibliotecă (fig.). Adj. Erudit, învățat, știut, știutor, doct (adesea ir.), tobă de carte, enciclopedist (rar), savant, cult, cultivat, luminat (fig.), instruit, citit, documentat, informat, pregătit, priceput, competent, versat, atotștiutor, atotvăzător, omniscient (rar). Vb. A cunoaște, a ști, a avea (a poseda) informații, a fi tobă (burduf) de carte, a vorbi ca din carte, a fi cunoscător, a fi expert. A se cultiva, a se instrui, a învăța, a se documenta, a studia, a cerceta. A instrui, a învăța, a cultiva, a informa. - V. cunoaștere, educație, filozofie, informație, învățare.